In Memoriam Pantelimon Halippa

Publicat de Nicolae Tomescu, 31 iulie 2018, 23:00

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa se născuse la 1 august 1883 (Cubolta, judeţul Soroca)…

A urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursurile Şcolii Spirituale din Edineţ şi ale Seminarului Teologic din Chişinău; după absolvirea seminarului (în 1904), s-a înscris la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Dorpat (azi Tartu, Estonia)[1]; un an mai târziu, a izbucnit mișcarea revoluţionară şi Pantelimon Halippa s-a văzut nevoit să abandoneze amintita unitate didactică și administrativă din cadrul instituției de învățământ superior…

Revenit la Chişinău, s-a apropiat de intelectuali tineri, colaborând la revista „Basarabia”/prima publicaţie românească a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul revoluţionar „Deşteaptă-te, române”[2]…

S-a refugiat la Iaşi şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universității (i-a urmat cursurile între 1908 şi 1912). În perioada pe care o invoc, a colaborat la revista „Viaţa românească”; aici a publicat „Scrisorile din Basarabia”. În 1908, a tipărit, la Chişinău, cu caractere chirilice, prima carte literară din ținutul de peste Prut/intitulată „Pilde şi novele”, iar, în 1912, lucrarea „Basarabia, schiţă geografică”.

Revenit la Chişinău, în 1913, scoate din lumina tiparului – împreună cu Nicolae Alexandri şi cu ajutorul lui Vasile Stroescu -, ziarul „Cuvânt moldovenesc” (al cărui director a devenit). În scrierile sale, Halippa a susținut, continuu, unirea Basarabiei cu România[3]…

În 1917, a înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc[4]. Anul următor /1918/ l-a găsit pe Halippa în fruntea curentului unionist[5]; era ales vicepreşedinte, apoi preşedinte al Sfatului Ţării (adunarea care, la 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România). Putea fi regăsit și în primele rânduri ale Adunărilor de la Cernăuţi şi de la Alba-Iulia, care au proclamat Unirea Bucovinei cu Patria Mamă, respectiv, a Transilvaniei cu România…

După 1918, a deţinut mai multe funcţii[6]…

Unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia[7] şi pentru unirea acestei provincii cu România, preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918, cel care a ocupat funcţii de ministru în diferite guverne interbelice și a fost persecutat politic de regimul comunist (întemnițat la Sighet)[8], membru corespondent al Academiei Române[9], a murit[10] în ziua de 30 aprilie 1979…

[1] Pantelimon Halippa era cunoscut atât de social-democraţii lui Kerenski, cât şi de bolşevici; în anul 1905, pe când era student la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii din Tartu, participase la revoluţia antiţaristă şi devenise unul dintre liderii mişcării narodniciste…

[2] Fapt pentru care a fost urmărit de autorităţile ţariste…

[3] Pantelimon Halippa, luptător împotriva absolutismului ţarist, a fost arestat prin ordinul lui Nicolae al II-lea, ultimul ţar al Rusiei. După proclamarea Republicii, după prima revoluţie din 1917, Pantelimon Halippa, în calitate de reprezentant al ţărănimii basarabene, a devenit membru al Parlamentului din Petrograd (regimul condus de social-democratul Kerenski). Pantelimon Halippa a încercat, fără succes, să negocieze cu reprezentanţii noului guvern al Rusiei recunoaşterea autonomiei Basarabiei. În ajunul izbucnirii Revoluţiei bolşevice, Pantelimon Halippa s-a întâlnit cu Lenin şi cu Troţki; Lenin, care încerca să obţină sprijinul reprezentanţilor naţiunilor asuprite din Rusia tocmai pentru a răsturna guvernul condus de Kerenski, i-a spus lui Pantelimon Halippa că este de acord cu proclamarea independenţei tuturor naţiunilor înglobate în fostul Imperiu Ţarist…

[4] După discuţiile cu Kerenski şi cu Lenin, Pantelimon Halippa a creat Partidul Naţional Moldovenesc, care milita deschis pentru Unirea cu Regatul României…

[5] Iată contextul… În Basarabia, bandele de soldaţi ruşi bolşevizaţi scăpaseră de sub control; Oltenia, Muntenia şi Dobrogea fuseseră ocupate de Puterile Centrale; singurul teritoriu liber al României era Moldova, iar Guvernul şi Casa Regală se aflau în refugiu la Iaşi…

[6] Ministru, secretar de stat pentru Basrabia (1919-1920), ministru al Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1930), ministru ad-interim la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-1933), senator şi deputat în Parlament (1918-1934)…

În plan politic, a unificat Partidul Naţional Moldovenesc cu o serie de alte formaţiuni mai mici şi a format Partidul Ţărănesc din Basarabia. În anul 1921, Partidul Ţărănesc din Basarabia s-a unificat cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat (condus de Ion Mihalache); formaţiunea s-a unit, la rândul său, cu Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu, şi a rezultat, astfel, PNŢ; Pantelimon Halippa a rămas în echipa PNŢ până la arestarea sa de către comuniștii pro-staliniști….

[7] A scris peste 280 poezii, articole, schiţe, traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar un singur volum/„Flori de pârloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu; este autorul câtorva studii istorice: „Bessarabia do prisoedinenia k Rossii” (1914), „Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-1825)”, „B. P.Hasdeu” (1939); postum, i-a fost publicat, în revista „Patrimoniu” din Chişinău, „Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001); a mai semnat, în colaborar, cartea „Testament pentru urmaşi” (1991)…

Întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău (1917), al Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie „Luceafărul” din Chişinău (1940), a editat (în 1932) şi a condus revista „Viaţa Basarabiei” plus ziarul cotidian omonim…

[8] L-au dus pe Pantelimon Halippa, fără niciun fel de judecată, în închisoarea din Sighetu Marmaţiei; de acolo, după doi ani, a fost predat NKVD şi trimis la Chişinău, unde a fost judecat pentru rolul său în Unirea Basarabiei cu România; Pantelimon Halippa a primit o pedeapsă de 25 de ani de muncă silnică şi deportat în Siberia (după cum scriu unii dintre biografii săi); a fost readus în ţară şi închis în Zarca Aiudului, unde a stat până în anul 1957… După liberare, a primit domiciliu într-un demisol igrasios; în casa lui Pantelimon Halippa fuseseră instalaţi nomenclaturişti… La câţiva ani depărtare, comuniştii au încercat să-l folosească, întrucât rămânea unul dintre puţinii români care l-au cunoscut, personal, pe Lenin; Pantelimon Halippa a acceptat să relateze despre întâlnirea sa cu Lenin, punând condiţia să poată locui în casa care îi fusese confiscată; dorinţa, legitimă, i-a fost îndeplinită, însă reflectarea discuţiilor purtate cu Lenin nu i-au încântat pe manipulatori…

[9] „Desigur”, exclus în 1948; repus în drepturi în 1990…

[10] La 95 de ani, în Bucureşti, în casa de pe strada Al.Donici nr. 32…