Ascultă Radio România Iași Live

Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar în dosarul de luare de mită

11 noiembrie 2024, 17:27

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru rămâne sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA Iaşi de luare de mită, decizia pronunţată, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind definitivă.

‘Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul Tătaru Nelu împotriva ordonanţei de luare a măsurii preventive a controlului judiciar din data de 4 noiembrie 2024, emisă în dosarul nr. 13/12/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi. (…) Definitivă’, este decizia postată pe site-ul oficial al Instanţei supreme.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de 4 noiembrie, faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Spitalului Municipal ‘Dimitrie Castroian’ Huşi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

‘Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care obligaţia de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală şi obligaţia de a nu exercita profesia de medic în cadrul niciunei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate’, se precizează în comunicat.

DNA anunţa, pe 10 octombrie, că Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 3 aprilie – 12 iulie, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal ‘Dimitrie Castroian’ Huşi, Nelu Tătaru ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienţi/aparţinători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist şi anume intervenţii chirurgicale, consult pacienţi ori eliberare de reţete medicale.

În cauză se mai efectuează urmărirea penală şi privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, informează DNA.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 08:37

Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol

Poliţiştii din Suceava, sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, efectuează, marţi...

Suceava: Percheziţii ale poliţiştilor la un ocol silvic şi la locuinţa şefului de ocol
Motorina standard se vinde la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 07:39

Motorina standard se vinde la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru

Motorina standard se vindea în această dimineaţă la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru, dar preţul mediu se menţine între 9...

Motorina standard se vinde la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru
70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 06:40

70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional

70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional. Principalele lor nemulţumiri sunt...

70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional
Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 06:35

Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni

Alocaţiile stat pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea lor şi stimulentele de inserţie pentru martie vor fi achitate în cursul acestei...

Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 06:32

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei...

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei
Prim plan marți, 7 aprilie 2026, 06:08

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului din Uniunea Europeană în rândul tinerilor sub 25 de ani. Potrivit datelor Eurostat,...

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani
Prim plan luni, 6 aprilie 2026, 11:49

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 06 aprilie, ora 10:00 – 09 aprilie, ora 10:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului,...

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol
Prim plan luni, 6 aprilie 2026, 11:47

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău

Consiliul Județean Neamț a aprobat solicitarea de transmitere în folosință gratuită, pe perioadă determinată, a unor imobile aflate în...

Serviciul salvamont Neamț va avea sediu nou în stațiunea Durău