Ascultă Radio România Iași Live

Federaţia Sanitas continuă protestele

Federaţia Sanitas continuă protestele

Publicat de Gabriela Rotaru, 8 octombrie 2020, 15:00

UPDATE, 8 octombrie 2020 –  Salariaţii din Sănătate, membri ai Federaţiei Sanitas, vor continua protestele în peste 420 de instituţii publice din sănătate şi asistenţă socială până când vor obţine condiţii decente de muncă, iar legislaţia cu caracter salarial va fi respectată.

Astăzi şi în zilele următoare, aproximativ acelaşi număr de salariaţi din cele peste 420 de instituţii publice din sănătate şi asistenţă socială vor continua să protesteze. De această dată suntem hotărâţi să nu ne oprim până când vom obţine condiţii decente de muncă, deblocarea posturilor pentru cele două sisteme şi respectarea legislaţiei cu caracter salarial’, susţin reprezentaţii Federaţei Sanitas.

Mai mult de 32.000 de membri Sanitas din peste 420 de instituţii publice de sănătate şi asistenţă socială din toate judeţele ţării au declanşat miercuri grevă japoneză, fără întreruperea activităţii la locurile de muncă.

Au continuat să îşi îndeplinească sarcinile zilnice chiar dacă sunt, incontestabil, epuizaţi şi lipsiţi de orizont atât în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor de muncă cât şi acordarea tuturor drepturilor salariale în vigoare. Salariaţii din sănătate, asistenţă socială, direcţiile de sănătate publică, unităţile de asistenţă medico-socială, serviciile de ambulanţă, medicina şcolară vor continua protestul început, cu acceaşi decenţă, fără întreruperea activităţii, pentru a nu pune în niciun fel în pericol pacienţii, aşteptându-se ca autorităţile române să înţeleagă că trebuie să respecte legea‚ să îşi respecte angajaţii şi mai ales să respecte întreaga populaţie a acestei ţări care în situaţia epidemiologică actuală are toate şansele să devină rând pe rând pacient‘, se menţionează în comunicatul federaţiei.

Membrii Sanitas au declanşat miercuri la nivel naţional greva japoneză, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii, urmând ca în 15 octombrie sindicaliştii să picheteze Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi, ulterior, Ministerul Finanţelor, dacă nu le sunt rezolvate problemele.

Greva japoneză – purtarea însemnelor Sanitas şi a unui însemn cu grevă, fără întreruperea activităţii – se desfăşoară în toate judeţele ţării, în marea majoritate a spitalelor publice din România unde noi avem organizaţii sindicale şi în centrele de asistenţă socială. Greva a început astăzi (miercuri, n.r.) şi vom purta aceste însemne până la întâlnirea cu premierul României, după ce iese din izolare, astfel încât să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm astăzi în cele două sisteme, de sănătate şi de asistenţă socială‘, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope.

Revendicările formulate în cadrul Consiliului Naţional al organizaţiei începeau cu mai multe solicitări de natură financiară: acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile sanitare, serviciile de ambulanţă, DSP-uri, medicina şcolară, unităţile de asistenţă medico-socială, care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2; acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile de asistenţă socială care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2; acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială conform Legii nr. 56/2020 şi a Ordinului comun 1070/94/2087/2020; acordarea voucherelor de vacanţă pentru tot personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din medicina şcolară; acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unităţile sanitare şi DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 şi HG nr. 153/2018.

În afară de solicitările de natură financiară, celelalte revendicări ale Federaţiei Sanitas sunt deblocarea posturilor în unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială; asigurarea echipamentelor/materialelor de protecţie în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecţie a personalului expus infectării cu noul virus; acordarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a salariilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială; calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială; relansarea dialogului social real la toate nivelurile. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)


Membrii Federației Sanitas, declanșează miercuri, la nivel național, grevă japoneză.

Liderul organizației sindicale din Iași, Iulian Cozianu, a precizat că angajații din sistemul medical sunt nemultumiți de faptul că NU și-au primit stimulentele de risc Covid și nici sporul de 30% promis de autorități.

Până acum, la nivelul judetului Iași de aceste drepturi salariale au beneficiat doar o parte dintre angajații medicali.

Iulian Cozianu:

Liderul Sanitas – Iași, Iulian Cozianu a adăugat că sistemul medical românesc este subdimensionat și prost echipat.

(Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)


Membrii Federaţiei Sanitas declanşează astăzi, la nivel naţional, greva japoneză, a anunţat organizaţia sindicală.

Sindicaliştii atrag atenţia asupra situaţiei din sistemul medical şi cer guvernului să onoreze promisiunile făcute.

Federaţia Sanitas, care reuneşte peste 100.000 de membri din unităţi medicale, a anunţat vinerea trecută că va declanşa greva japoneză în cazul în care şeful guvernului nu va participa la o întâlnire cu conducerea federaţiei, cu prilejul căreia urmau să fie discutate problemele angajaţilor din sistemul de sănătate.

Sindicaliştii au mai multe solicitări de natură financiară pentru personalul medical care, în perioada stării de urgenţă, a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Ei cer şi deblocarea posturilor în unităţile sanitare şi asigurarea echipamentelor de protecţie. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Naţional joi, 26 martie 2026, 06:32

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii

Guvernul urmează să modifice joi OUG nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai...

Şedinţă de guvern/OUG privind SAFE, pe agendă; ar putea să fie adoptate şi măsurile privind carburanţii
Curtea Constituţională a României dezbate sesizările AUR pe legile bugetului
Naţional joi, 26 martie 2026, 06:12

Curtea Constituţională a României dezbate sesizările AUR pe legile bugetului

Curtea Constituţională a României dezbate, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectele legilor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor...

Curtea Constituţională a României dezbate sesizările AUR pe legile bugetului
Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 16:58

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul...

Roxana Mînzatu:  România realocă peste 2,8 miliarde de Euro din bani europeni către 4 din cele 5 noi priorități europene, în cadrul procesului de revizuire al Politicii de coeziune din bugetul multianual 2021-2027
Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 12:40

Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a...

Camera Deputaţilor: Proiect de lege pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced – adoptat
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 10:13

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie Ziua/luna/anul: 25-03-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26.03.2026 Ora 12:00...

Informare meteo: Intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 09:48

Reuniune a Consiliului Tripartit: Guvern-patronate-sindicate

O reuniune a Consiliului Tripartit guvern-patronate-sindicate este anunţată pentru ora 11. Se discută obiecţiile reprezentanţiilor companiilor...

Reuniune a Consiliului Tripartit: Guvern-patronate-sindicate
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 08:56

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire. Este amintită ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare...

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 06:10

Simularea Bacalaureatului – astăzi este proba la alegere a profilului

Simularea examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba la alegere a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de...

Simularea Bacalaureatului – astăzi este proba la alegere a profilului