Ascultă Radio România Iași Live

Nae Ionescu: „Un lucru are importanţă dacă în adevăr l-ai gândit tu singur”

Nae Ionescu: „Un lucru are importanţă dacă în adevăr l-ai gândit tu singur”

Publicat de Nicolae Tomescu, 16 iunie 2021, 10:25

Feature: Nicolae Tomescu

Pe numele său Nicolae C. Ionescu,

s-a născut în 4/16 iunie 1890, la Brăila.

În timpul studiilor liceale (oraşul natal), s-a apropiat de cercul socialist, întâlnindu-se cu Panait Istrati. Acuzat de republicanism naţional, a fost exmatriculat, în ultimul an de studiu, din Liceul „Nicolae Bălcescu”, fiind nevoit să-şi termine studiile în altă parte. Va urma cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, pe care le încheie în 1912, cu specializarea în filosofie. În acelaşi an, a fost numit profesor la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti. Din această perioadă datează şi începuturile sale gazetăreşti; debutează la „Studii filosofice” şi la „Noua Revistă Română”[1]; va scrie sub pseudonimele: Niculae Ivașcu (după numele bunicului său), Calicles, Nemo, Un prelat, Un preot de ţară, Un universitar etc. Cu ajutorul lui Constantin Rădulescu-Motru a plecat la studii în Germania (Göttingen, 1913)[2]. Deoarece România se afla în război cu Germania (în Primul Război Mondial), Nae Ionescu a fost închis în lagărul de prizonieri de la Cellle-Schloss (Hanovra).

După susţinerea doctoratului în filosofie (1919) se întoarce în ţară, dedicându-se orizontului didactic şi jurnalistic[3]. Începe o carieră extraordinară sub „veşmintele de dascăl”[4], adună în juru-i discipoli precum Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica. Profesor al Universităţii din București, prin prelegerile şi cursurile susţinute, a avut o mare influenţă, fiind asimilat condiției directorului de conştiinţă al generaţiei de aur a intelectualităţii interbelice româneşti[5]. Din perspectiva creatorului de valori autentice, cultura trebuia privită ca o chestiune de viaţă şi de moarte, urgentă, capitală, decisivă[6] şi practică. Nu a editat nimic în timpul vieţii, toată opera i-a fost publicată de discipoli; i se părea că scrisul impune limite, spre deosebire de cuvântul viu – care nu era bătut în cuie.[7]

Despre problema delicată a legăturilor cu femeile şi a rostului acestora în existenţa lui zbuciumată, iată ce am găsit în cartea Nae Ionescu aşa cum l-am cunoscut (autor: Mircea Vulcănescu): „Cel care n‐ar urmări, în viaţa lui, un fir călăuzitor al peregrinărei lui în căutarea feminităţii, ci ar vedea, în nestatornicia lui faţă de femei, reflexul unui rost vulgar, s‐ar înşela tot atât de  mult cât s‐ar înşela şi acela care ar judeca legăturile lui cu treburile acestei lumi prin prisma căutării de arginţi.”

Între 1919-1925, publică articole pentru „Ideea europeană”, iar între 1926-1933 se remarcă la ziarul „Cuvântul”, al cărui proprietar devine (din 1928), printr-un stil sarcastic, ironia şi propoziţia scurtă fiind elementele care-l făceau original în epocă. În 1924, Nae Ionescu înfiinţează publicaţia „Logos”[8]. Prin activitatea de profesor, dar mai ales prin munca de ziarist, Nae Ionescu propune în epocă noua mişcare a „trăirismului”. Nefiind de acord cu filosofia ştiinţifică a mentorului său, C. Rădulescu-Motru, o direcţie de gândire psihologizantă şi în parte pozitivistă, Nae Ionescu se pronunță pentru „soluţia răsăriteană“, bazată pe exprimare personală şi găsirea unui echilibru sufletesc[9].

Deşi nu a fost implicat în niciun partid, nu putea sta departe de viaţa politică[10]. A avut legături cu „Garda de Fier”, fiind închis (în lagăr) împreună cu legionarii, dar nu a îmbrăcat niciodată cămaşa verde[11]; se opunea oricărei înregimentări, oricărei fixări între nişte limite de gândire[12].

Nae Ionescu şi-a mărturisit credinţa ortodoxă; din niciun curs de-al său nu lipseşte vreo referinţă la Ortodoxie. Preocupările teologice apar în perioada în care începe să lucreze la „Ideea Europeană”[13]. Deşi profesor de logică, a combătut raţionalismul cartezian cu un eroism nebănuit[14]. În ziua de 15 martie 1940, „Profesorul”, aşa cum obişnuiau să-i spună tinerii săi ucenici, îşi lua rămas bun de la catedra vieţii (pe care o vedea, după cuvintele lui Constantin Noica, ca fiind asemenea unui altar la care inteligenţa trebuie să slujească). Înainte de a muri (nici nu împlinise 50 de ani), lucra la un tratat de logică ortodoxă. Nu a reuşit să-l termine; sau poate că nu a vrut. Să fi realizat că Ortodoxia[15] (precum orice altă confesiune creștină) nu-şi găseşte logica decât în Biserică, nicidecum în tratate scrise de mâini omeneşti?

Arsenie Papacioc (mare duhovnic al Mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol) – despre Nae Ionescu

Mărturii despre Nae Ionescu – român pe care și dușmanii l-au respectat (pe alocuri, chiar l-au iubit)

prof. dr. Irina Ionescu (nepoata lui Nae Ionescu)

[1] Revista fostului său profesor, Constantin Rădulescu-Motru…

[2] La 25 noiembrie 1913 se căsătoreşte cu Elena Margareta Fotino; pleacă împreună la München (în 1916), pentru a-şi susţine doctoratul; aici i se vor naşte doi copii.

[3] A fost, mai întâi, director de studii la Liceul militar „Nicolae Titulescu” de la Mănăstirea Dealu (lângă Târgovişte), pentru ca în toamna anului 1919 să fie numit asistent la catedra de „Logica şi Teoria Cunoaşterii” a profesorului Constantin Rădulescu-Motru.

[4] Virgil Ierunca ne-a lăsat următoarea interpretare a rolului jucat de Nae Ionescu: „Pentru prima dată universitatea devine academie şi atelier. Catedra, ceva între alee şi altar. În ea, cuvântul dobândeşte ceva din puterile lui originare. Faptul că prefera conţinutul în detrimentul formei îl făcea îndrăgit de studenţi, care aveau de-a face numai cu profesori ce-şi ascundeau mediocritatea în spatele frazelor bombastice. Plin de umor şi ironie, amintea perfect de Creangă”.

[5] Un Socrate născut în România…

[6] Nu-l interesa decât un singur lucru: să fii tu însuţi, să regândeşti plecând de la propria-ţi trăire…

[7] Detesta gândirea încremenită: „Fereşte-te de omul care-ţi spune 20 de ani acelaşi lucru! Să înveţi filosofie e o absurditate. Tot ceea ce se scrie în filosofie nu este de învăţat, ci este de judecat din nou, gândit prin tine însuţi”. Mircea Vulcănescu a scris (în 1951): „Nae Ionescu ne-a învăţat să gândim. Geniul lui era, în primul rând, de structură socratică; ne ajuta să căutăm şi să scoatem singuri la iveală adevărul. Nu ni-l da de-a gata, nu ni-l impunea”.

[8] „Revistă internaţională de sinteză creştin-ortodoxă”, editată în limba franceză, cu colaborarea teologilor (Ghiorghi Florovski, Lev Kartasev) ruşi din exil.

[9] „O metodă creşte cu un om…”, afirma Nae Ionescu, respingând reţeta şi standardele proprii Occidentului. Această poziţie declanșează polemica în care va fi acuzat de misticism; mişcarea sa era privită drept una care „ne va duce în logica aridă a abstracţiei” (C. Rădulescu-Motru).

[10] Nu a avut relaţii cordiale cu Brătienii, astfel încât, în 1928, îi va susţine pe ţărănişti să ajungă la putere, după care va fi dezamăgit de aceştia şi va îndrepta articole acide împotriva lor. A fost de acord cu ideea întoarcerii lui Carol al II-lea; ca „răsplată”, suveranul îl trimite, în două rânduri, în lagărul de la Miercurea Ciuc (1934, 1939), acuzându-l de instigare (consecință a asasinării lui I. G. Duca).

[11] Nu cred că omul politic Argetoianu/familia acestuia ar fi fost în măsură să ofere lecții contemporanilor/posterității, dar îl citez – ca metodă de lucru cu opinii diferite: „Ambițios de clasă mare” (n. n. – Nae Ionescu) „foarte inteligent și fără niciun scrupul, făcuse planuri mari o dată cu Restaurația și izbutise să câștige desăvârșita încredere a Regelui în primii ani ai domniei noi. Steaua sa a apus după asasinarea lui Duca. Arestat, pus în libertate, cu toate punțile spre Palat rupte – Nae s-a lăsat dus de curentul legionar și fără să fie înscris formal în Garda de Fier (unii spun că n-a vrut Codreanu; el pretindea că nu voise el) a fost târât în toate nenorocirile ei. Prăbușirea planurilor sale de ascensiune i-a dat o lovitură morală care l-a pus în stare de inferioritate față de încercările fizice ca regimul domiciliului forțat, deținerile în penitenciare și prin sanatorii de mâna a doua și a treia – și toate la un loc au zdruncinat adânc sănătatea sa.”

[12] Pare curios și nedrept să consideri de extremă-dreaptă gândirea unui om care condamnase sclavia şi coloniasmul… Mi-am amintit și cuvintele maestrului din prefaţa la După două mii de ani; ele rămân emblematice şi rezumă, cel mai bine, condiţia lui Mihail Sebastian (Iosef Hechter): „Suferi pentru că eşti evreu; ai înceta să fii evreu în momentul în care nu ai mai suferi; şi nu ai putea scăpa de suferinţă decât încetand a fi evreu. Este, desigur, o apăsătoare fatalitate. Dar tocmai de aia nu e nimic de făcut: Iuda va agoniza până la sfârşitul veacului(…) Mesia a venit, Iosef Hechter – şi tu nu l-ai cunoscut. Atât ţi se cerea în schimbul tuturor bunătăţilor pe cari Dumnezeu le-a avut pentru tine: să veghezi. Şi nu ai vegheat. Sau nu ai văzut – pentru că orgoliul ţi-a pus solzi pe ochi… Iosef Hechter, nu simţi că te cuprinde frigul şi întunericul?”

[13] Unde publică articolul „Pascalia”, în care tratează problema suferinţei în creştinism. „De la răstignire” – afirma Nae Ionescu – „lumea ştia că nu durerea sau bucuria, ca atare, sunt hotărâtoare pentru suferinţa sau bucuria noastră, ci atitudinea pe care personalitatea noastră spirituală o păstrează în faţa lor”. Suferinţa poate fi valorificată, poate deveni izvor de bucurie, ea nu are un sens, dar poate avea un rost…

[14] „Noi nu facem decât să lichidăm raţionalismul…” Aceste poziţii îl vor face să afirme superioritatea teologiei faţă de ştiinţă şi, odată cu aceasta, afirmarea învăţăturii despre îndumnezeirea omului. „Prin Învierea Mântuitorului Hristos se înnoieşte întreaga făptură, iar omului, prin har, i se descoperă dumnezeirea”. Problema mântuirii şi a păcatului au fost îndelung discutate de filosof, care conchide, într-unul din articolele sale: „Problema este de a împăca cosmosul cu omul. Aceste două elemente, puse faţă în faţă, care se destramă şi se sfârtecă unul pe altul, trebuiesc puse de acord. Conflictul acesta se rezolvă în religie, se rezolvă cu ajutorul intervenţiei divinităţii. Deci, soluţia religioasă a problemei salvării este împăcarea personalităţii umane cu existenţa, cu ajutorul lui Dumnezeu”.

[15] Ortodoxia, privită ca adevăr despre Dumnezeu, despre om și despre lume, așa cum ni l-a dat Însuși Dumnezeu Cel Întrupat prin învățătura Sa desăvârșită, așa cum l-a exprimat, mai târziu, cugetul și inima dumnezeiescului Pavel, așa cum l-a descris ucenicul iubirii și ați apostoli și evangheliști cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia, privită ca o sinteză dintre dogme și obiceiuri, dintre teorie și practică…

Nicolae Tomescu

redactor-șef Radio Iași

Etichete:
#StareaEducației (INTERVIU) Educația media, o necesitate în școala de astăzi. Directorul CJI, Cristina Lupu: Trebuie să vorbim de educație media din momentul în care îi dăm unui copil o tabletă. Trebuie să știm cum să verificăm informația. Odată cu apariția inteligenței artificiale, școala are un rol esențial în a livra cunoștințe.
Life joi, 15 octombrie 2026, 14:00

#StareaEducației (INTERVIU) Educația media, o necesitate în școala de astăzi. Directorul CJI, Cristina Lupu: Trebuie să vorbim de educație media din momentul în care îi dăm unui copil o tabletă. Trebuie să știm cum să verificăm informația. Odată cu apariția inteligenței artificiale, școala are un rol esențial în a livra cunoștințe.

Educația media a devenit o necesitate în zilele noastre, când copiii și adolescenții își iau tot mai des informațiile de pe rețelele...

#StareaEducației (INTERVIU) Educația media, o necesitate în școala de astăzi. Directorul CJI, Cristina Lupu: Trebuie să vorbim de educație media din momentul în care îi dăm unui copil o tabletă. Trebuie să știm cum să verificăm informația. Odată cu apariția inteligenței artificiale, școala are un rol esențial în a livra cunoștințe.
#StareaEducației (INTERVIU) Prof. Carmen Ion, fondatoarea festivalului Boovie: Motivația intrinsecă, dragul de carte și de a deschide un volum pentru propria bucurie și nevoie de cunoaștere au devenit din ce în ce mai rare pentru elevi. / Noile programe școlare și manuale de limba și literatura română pentru clasa a IX-a sunt departe de ceea ce i-ar putea interesa pe copii, dar sunt departe și de capacitatea lor de a înțelege și de a asimila.
Life luni, 12 octombrie 2026, 10:12

Lectura are nevoie de noi forme de apropiere de tineri, care sunt prinși din ce în ce mai mult de lumea digitală, atenția adolescenților fiind...

#StareaEducației (INTERVIU) Prof. Carmen Ion, fondatoarea festivalului Boovie: Motivația intrinsecă, dragul de carte și de a deschide un volum pentru propria bucurie și nevoie de cunoaștere au devenit din ce în ce mai rare pentru elevi. / Noile programe școlare și manuale de limba și literatura română pentru clasa a IX-a sunt departe de ceea ce i-ar putea interesa pe copii, dar sunt departe și de capacitatea lor de a înțelege și de a asimila.
#StareaEducației (INTERVIU) Matepolis, platforma care îi ajută pe elevi să recupereze lacunele la matematică. Profesorul Cristian Săvulescu: Antrenamentul este cheia succesului la matematică. Copilul devine foarte demotivat când nu mai știe, când acumulează lacune, iar distragerea digitală contribuie la pierderea concentrării.
Life sâmbătă, 10 octombrie 2026, 17:58

#StareaEducației (INTERVIU) Matepolis, platforma care îi ajută pe elevi să recupereze lacunele la matematică. Profesorul Cristian Săvulescu: Antrenamentul este cheia succesului la matematică. Copilul devine foarte demotivat când nu mai știe, când acumulează lacune, iar distragerea digitală contribuie la pierderea concentrării.

  Creată de profesorul de matematică Cristian Săvulescu, platforma gratuită Matepolis le oferă elevilor, de la clasa pregătitoare până...

#StareaEducației (INTERVIU) Matepolis, platforma care îi ajută pe elevi să recupereze lacunele la matematică. Profesorul Cristian Săvulescu: Antrenamentul este cheia succesului la matematică. Copilul devine foarte demotivat când nu mai știe, când acumulează lacune, iar distragerea digitală contribuie la pierderea concentrării.
#StareaEducației (INTERVIU) Inteligența artificială schimbă începutul carierei în IT. Giuliano Brezuleanu, președintele Asociației Studenților Informaticieni Ieșeni: „Joburile din IT nu vor dispărea, ci se vor transforma. Este mult mai greu, însă, acum pentru un student să intre în industrie. Dacă înainte puteai obține un internship în anul II de facultate, acum, până în anul trei, este aproape imposibil.”
Life vineri, 9 octombrie 2026, 10:41

Studenții se confruntă cu dificultăți tot mai mari în găsirea unui internship sau a primului loc de muncă în IT, în contextul dezvoltării...

#StareaEducației (INTERVIU) Inteligența artificială schimbă începutul carierei în IT. Giuliano Brezuleanu, președintele Asociației Studenților Informaticieni Ieșeni: „Joburile din IT nu vor dispărea, ci se vor transforma. Este mult mai greu, însă, acum pentru un student să intre în industrie. Dacă înainte puteai obține un internship în anul II de facultate, acum, până în anul trei, este aproape imposibil.”
Life marți, 6 octombrie 2026, 11:21

#StareaEducației (INTERVIU) Educația teatrală în liceu, disciplină obligatorie din anul școlar 2028-2029, pentru toate profilurile și specializările. Ana Hegy, profesoară de actorie la Colegiul de Artă din Iași: „Teatrul reușește să-i facă pe copii să se descopere și să devină niște adulți fericiți. Recomand ore de actorie încă din ciclul primar. E târziu la clasa a XI-a.”

Începând cu anul școlar 2028-2029, educația teatrală ar urma să devină disciplină obligatorie pentru elevii de clasa a XI-a, indiferent de...

#StareaEducației (INTERVIU) Educația teatrală în liceu, disciplină obligatorie din anul școlar 2028-2029, pentru toate profilurile și specializările. Ana Hegy, profesoară de actorie la Colegiul de Artă din Iași: „Teatrul reușește să-i facă pe copii să se descopere și să devină niște adulți fericiți. Recomand ore de actorie încă din ciclul primar. E târziu la clasa a XI-a.”
Life luni, 5 octombrie 2026, 12:24

(INTERVIU) De Ziua Internațională a Educației, la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Iași vocea elevilor se aude la Radio 42, postul de radio al instituției. Prof. Bianca Ioan: „E un spațiu de libertate, de creativitate și de liberă expresie.”

De Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie, școala poate fi privită și dincolo de manuale, note și...

(INTERVIU) De Ziua Internațională a Educației, la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Iași vocea elevilor se aude la Radio 42, postul de radio al instituției. Prof. Bianca Ioan: „E un spațiu de libertate, de creativitate și de liberă expresie.”
Life vineri, 2 octombrie 2026, 11:07

#StareaEducației (INTERVIU) Uniforma școlară, între disciplină și libertate. Mioara Pește, directorul Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” Iași: „Uniforma nu elimină nici bullying-ul, nici competiția, nici micile sau marile răutăți între copii, dar contribuie la crearea unei atmosfere specifice unei instituții în care se învață.” Alexandru Manole, președintele CJE Iași: ”Suntem de acord că la școală trebuie să purtăm o ținută decentă, trebuie să fim în limitele Statutului elevului. Însă respingem ferm introducerea unei uniforme obligatorii.”

Introducerea uniformei școlare obligatorii în instituțiile de învățământ public din România continuă să provoace dezbateri între elevi,...

#StareaEducației (INTERVIU) Uniforma școlară, între disciplină și libertate. Mioara Pește, directorul Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” Iași: „Uniforma nu elimină nici bullying-ul, nici competiția, nici micile sau marile răutăți între copii, dar contribuie la crearea unei atmosfere specifice unei instituții în care se învață.” Alexandru Manole, președintele CJE Iași: ”Suntem de acord că la școală trebuie să purtăm o ținută decentă, trebuie să fim în limitele Statutului elevului. Însă respingem ferm introducerea unei uniforme obligatorii.”
Life miercuri, 30 septembrie 2026, 18:53

#StareaEducației (INTERVIU) Petronela Petrea, directorul Liceului ”Profesor Mihai Dumitriu” Valea Lupului, finalistă națională la Gala Premiilor pentru Directorii Anului: „Ne dorim o școală în care fiecare copil să-și atingă potențialul. Vrem ca școala să fie în continuare inima comunității.”

De mai bine de două decenii, Petronela Petrea conduce școala din Valea Lupului, județul Iași, într-un proces continuu de dezvoltare. De la...