In Memoriam Romulus Vulpescu
Publicat de Nicolae Tomescu, 4 aprilie 2020, 19:55
„În legătură cu lipsa de instrucţiune. Singurul dezavantaj al celor care ştiu carte şi se exprimă corect gramatical este că ajung, fără să-şi dea seama, să nu mai ştie ce-i corect. Omul care ştie că nu se pune virgulă între subiect şi predicat, care ştie când se scrie «mi-au» cu cratimă şi când «miau» ca pisica, ajunge, poate, să spună, la un moment dat, «ei este mulţi». Exagerez(…) dar presiunea majorităţii agramate este mai mare decît rezistenţa.”
Sunt cuvintele lui Romulus Vulpescu (5 aprilie 1933, Oradea-18 septembrie 2012, București)…
Francois Villon, Rabelais, Dante Alighieri, iată câțiva dintre marii scriitori tălmăciți în limba română. S-a încumetat să traducă, într-o formă exemplară, „Craii de Curte Veche” din română în franceză. A fost și un publicist remarcabil, a lucrat ca editor, dar a cochetat, deopotrivă, cu lumea teatrului[1]. Ne-a dăruit 9 volume de poezie și proză[2]: textele sale au fost preluate, în cântec, de Tatiana Stepa, Margareta Paslaru, Tudor Gheorghe…
În democrația aparențelor a dus o viață la limita sărăciei, dar nu s-a plâns celorlalți. Într-o zi de septembrie, așa cum încântă și versurile scrise de el, Romulus Vulpescu nu s-a putut impotrivi destinului; a părăsit, discret, lumea cunoscută (nu prea ai timp să-ți iei la revedere de la cei care te iubesc)…
[1] Fiind, pentru o perioadă scurtă, director al „Teatrului Mic” din București…
[2] Cele mai importante lucrări ale lui Romulus Vulpescu: „Proză – Exerciții de stil”, „Procesul Caragiale-Caion”, „Hancu – ba!”…
