Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Dosar Colectiv/Persoanele condamnate, Primăria Sector 4 şi ISU, obligate să plătească despăgubiri de zeci de milioane euro

(UPDATE) Dosar Colectiv/Persoanele condamnate, Primăria Sector 4 şi ISU, obligate să plătească despăgubiri de zeci de milioane euro

Publicat de , 16 decembrie 2019, 15:18

UPDATE – Tribunalul Bucureşti a decis, luni, ca persoanele condamnate în dosarul Colectiv să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

Astfel, în sentinţa pronunţată luni, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunile civile şi i-a obligat pe inculpaţii din dosar să plătească în solidar cu firmele Colectiv Club SRL, SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL şi părţile responsabile civilmente Unitatea Administrativ Teritorială – Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sector 4 (în solidar cu inculpaţii Cristian Popescu-Piedone, Aurelia Iofciu, Luminiţa Ganea), Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Dealu Spirii’ Bucureşti-Ilfov (în solidar cu inculpaţii Antonina Radu şi George-Petrică Matei) la plata sumelor solicitate de 133 de părţile civile.

În general, suma medie stabilită de instanţă pe care trebuie să o primească fiecare parte civilă este de 250.000 de euro, dar sunt părţi civile care vor încasa 500.000 euro.

Cele mai mari sume stabilite ca daune morale şi materiale se ridică la 1.250.000 euro şi 4,2 milioane lei.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

În plus, ei trebuie să plătească peste 28 milioane lei către Ministerul Sănătăţii, din care 11,3 milioane lei reprezintă plăţi către clinicile din străinătate şi plăţi directe către victime, iar 16,7 milioane lei – suplimentarea finanţării spitalelor din România care derulează programul AP-ATI în cadrul cărora au fost trataţi pacienţii critici de la Colectiv.

Alte sume trebuie plătite către Ministerul Transporturilor – Şcoala Superioară de Aviaţie, MAI – Inspectoratul General de Aviaţie, MApN – pentru pacienţii transportaţi în străinătate, Ministerul Muncii.

Tribunalul Bucureşti a pronunţat, luni, sentinţa în dosarul ‘Colectiv’, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone fiind condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru club.

Totodată, tribunalul a decis condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – la câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Daniela Niţă – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists – a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Aurelia Iofciu (şef al Serviciului autorizări comerciale din Primărie) a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior) – 7 ani, Ramona Sandra Moţoc (referent superior) – 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moţoc, instanţa a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, au fost condamnate la 470 zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 de lei amendă pe zi. De la SC Colectiv Club SRL a mai fost confiscată şi suma de 62.298 lei.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.


Tribunalul Bucureşti a pronunţat luni sentinţa în dosarul Colectiv, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone fiind condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru club.

Totodată, Tribunalul a decis condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – la câte 11 ani şi 8 luni închisoare, pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Daniela Niţă – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists – a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Aurelia Iofciu (şef al Serviciului autorizări comerciale din Primărie) a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior) – 7 ani, Ramona Sandra Moţoc (referent superior) – 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moţoc, instanţa a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, au fost condamnate la 470 zile amendă, cu o sumă corespunzătoare de 5.000 de lei amendă pe zi. De la SC Colectiv Club SRL a mai fost confiscată şi suma de 62.298 lei.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

*** În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.

Anchetatorii mai arată că patronii Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL”.

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.

Potrivit procurorilor, infracţiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU – Antonina Radu şi George Matei -, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Anchetatorii arată că, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej, şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu. 

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:33

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători anunţă că duminică va intra un vigoare noul Mers al Trenurilor, valabil până la 12 decembrie anul viitor. Programul aduce...

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:28

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%

Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%, la fel ca în octombrie, dar în coborâre uşoară faţă de vârful de 9,9 procente,...

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:26

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani

România a anunţat că a găsit două maseuze cu lepră la un centru balnear din oraşul Cluj, acestea fiind primele cazuri confirmate cu această...

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 11:44

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură...

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder