Ascultă Radio România Iași Live

Ministerul Sănătăţii: A fost confirmat un caz de lepră, iar alte trei persoane sunt în curs de evaluare

Ministerul Sănătăţii: A fost confirmat un caz de lepră, iar alte trei persoane sunt în curs de evaluare

Publicat de Andreea Drilea, 12 decembrie 2025, 05:31 / actualizat: 12 decembrie 2025, 6:33

Ministerul Sănătăţii a informat că joi a fost confirmat un caz de lepră (boala Hansen), iar alte trei persoane sunt în curs de evaluare clinică şi microbiologică, în baza leziunilor cutanate şi a criteriilor epidemiologice.

Potrivit sursei citate, toate cele patru persoane sunt de sex feminin, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din Cluj-Napoca.

Cele două paciente care s-au prezentat iniţial la SCJU Cluj, în data de 26 noiembrie, cu vârste de 21 şi 25 de ani, provin din Indonezia. Acestea au fost supuse următoarelor investigaţii:

* biopsie de ţesut cutanat – microscopie pozitivă pentru BAAR (3 BAAR/100 câmpuri) la primul caz;
* test genetic GeneXpert MTB/Rif ULTRA – complexul Mycobacterium tuberculosis nedetectat, excluzând tuberculoza;
* probe histopatologice şi frotiuri Ziehl-Neelsen – aflate în lucru, orientate spre infecţia cu Mycobacterium leprae.

‘Pe baza datelor microbiologice, unul dintre cazuri a fost confirmat astăzi, iar alte trei sunt în monitorizare clinică şi epidemiologică’, a scris ministrul Sănătăţii pe Facebook.

El a spus că Inspecţia Sanitară de Stat din Ministerul Sănătăţii şi DSP Cluj au dispus măsuri ferme pentru limitarea oricărui risc:

* dezinfecţie cu ozon în toate spaţiile utilizate;
* verificarea vestiarelor şi a spaţiilor de depozitare individuală;
* intensificarea procedurilor de igienizare cu biocide avizate;
* programarea angajaţilor la control medical în Medicina Muncii;
* extinderea anchetei epidemiologice.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii prin DSP a dispus suspendarea activităţii salonului până la finalizarea anchetei epidemiologice.

‘A fost început tratamentul specific OMS pentru lepră. După iniţierea tratamentului, riscul de transmitere scade până la dispariţie, conform protocoalelor internaţionale’, susţine MS.

Lepra este o boală cu evoluţie lentă şi contagiozitate redusă. Transmiterea necesită expunere prelungită. Boala nu se transmite prin: strângerea mâinii, îmbrăţişare, călătorii în mijloacele de transport în comun, proximitate scurtă, folosirea spaţiilor comune.

‘Având în vedere dezvoltarea lentă a bacteriei Mycobacterium leprae, sursa infecţiei este dificil de identificat. După începerea tratamentului, riscul de răspândire dispare’, arată sursa citată.

Ministrul Sănătăţii a dispus: intensificarea supravegherii epidemiologice, extinderea testării contacţilor, evaluarea condiţiilor de muncă şi locuire ale angajaţilor străini, solicitarea de asistenţă internaţională din partea OMS şi ECDC, pentru validarea protocoalelor de diagnostic şi tratament şi pentru sprijin în monitorizarea epidemiologică.

‘Riscul pentru populaţia generală rămâne scăzut, iar situaţia este gestionată cu maximă responsabilitate’, mai afirmă MS.

Totodată, Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii va monitoriza zilnic situaţia, în coordonare cu echipele locale şi naţionale de sănătate publică.

În România, ultimul caz de lepră (boala Hansen) a fost diagnosticat în 1981. La nivel european, cazurile sunt sporadice, majoritatea la persoane care provin din zone endemice din Asia, Africa sau America Latină. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Salvamont România: Şase oameni au ajuns la spital după ce au fost salvaţi de pe munte, în ultimele 24 de ore
Naţional luni, 29 decembrie 2025, 08:41

Salvamont România: Şase oameni au ajuns la spital după ce au fost salvaţi de pe munte, în ultimele 24 de ore

Un număr de 28 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, iar dintre acestea şase au ajuns la spital, a informat luni...

Salvamont România: Şase oameni au ajuns la spital după ce au fost salvaţi de pe munte, în ultimele 24 de ore
Recomandări pentru circulaţia rutieră în condiţii meteo nefavorabile
Naţional duminică, 28 decembrie 2025, 19:03

Recomandări pentru circulaţia rutieră în condiţii meteo nefavorabile

În judeţul Vâlcea, circulaţia rutieră către staţiunea Vârful lui Roman, situată la 1.700 m în Munţii Căpăţânii, este restricţionată...

Recomandări pentru circulaţia rutieră în condiţii meteo nefavorabile
CCR a amânat din nou dezbaterea şi decizia privind legea de reformare a pensiilor speciale
Naţional duminică, 28 decembrie 2025, 18:44

CCR a amânat din nou dezbaterea şi decizia privind legea de reformare a pensiilor speciale

Judecătorii CCR au suspendat dezbaterea privind reforma pensiilor magistraţiilor pe care urmează să o reia luni, 29 decembrie. Judecătorii...

CCR a amânat din nou dezbaterea şi decizia privind legea de reformare a pensiilor speciale
Expirarea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale la sfârşitul lunii martie 2026 ar putea duce la creşterea facturilor
Naţional duminică, 28 decembrie 2025, 09:52

Expirarea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale la sfârşitul lunii martie 2026 ar putea duce la creşterea facturilor

Expirarea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale la sfârşitul lunii martie anul viitor ar putea duce la creşterea facturilor dacă...

Expirarea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale la sfârşitul lunii martie 2026 ar putea duce la creşterea facturilor
Naţional duminică, 28 decembrie 2025, 08:00

Curtea Constituţională urmează să analizeze sesizarea cu privire la cel de-al doilea proiect privind pensionarea magistraţilor

Curtea Constituţională analizează astăzi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la pensiile speciale ale magistraţilor....

Curtea Constituţională urmează să analizeze sesizarea cu privire la cel de-al doilea proiect privind pensionarea magistraţilor
Naţional sâmbătă, 27 decembrie 2025, 09:15

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Ştefan

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ştefan, primul martir creştin. El a fost contemporan cu apostolii...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Ştefan
Naţional sâmbătă, 27 decembrie 2025, 08:57

La această oră, traficul se desfășoară în condiții de carosabil umed și vizibilitate redusă pe mai multe șosele naționale importante

Se circulă la această oră pe un carosabil umed cu vizibilitate scăzută pe mai multe şosele naţionale importante. Care sunt acestea, aflăm de...

La această oră, traficul se desfășoară în condiții de carosabil umed și vizibilitate redusă pe mai multe șosele naționale importante
Naţional sâmbătă, 27 decembrie 2025, 08:39

CCR a programat şedinţa în care este aşteptată o decizie cu privire la modificarea regulilor de pensionare a magistraţilor

Curtea Constituţională a programat pentru sfârşitul acestei săptămâni şedinţa în care este aşteptată o decizie cu privire la modificarea...

CCR a programat şedinţa în care este aşteptată o decizie cu privire la modificarea regulilor de pensionare a magistraţilor