Ascultă Radio România Iași Live

Deputaţii au respins moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan

Deputaţii au respins moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan

Publicat de Andreea Drilea, 17 noiembrie 2025, 07:41 / actualizat: 18 noiembrie 2025, 6:57

UPDATE – Deputaţii au respins moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, în care a fost acuzat de slabă gestionare a sectorului şi de nefinalizarea unor obiective de investiţii.

Au fost 88 de voturi pentru şi 193 împotrivă.

România înregistrează una dintre cele mai grave crize energetice din ultimele decenii, urmare a unor decizii politice eronate, lipsite de o strategie coerentă în domeniu, susțin inițiatorii documentului

Alin Coleşa, deputat AUR: România a ajuns la una dintre cele mai contraperformante situații la nivel european, adică o reţea instabilă, cu pierderi uriașe, cu prețuri explozive și cu o populație adusă în pragul sărăciei.

Ministrul Energiei Bogdan Ivan declara că România se confruntă cu o situație extrem de dificilă a sistemului energetic, întrucât a ales cea mai agresivă politică de decarbonizare la nivel european.

În opinia sa, actualizarea legislației în domeniu, reguli de piață transparente și corecte, sunt soluții pentru rezolvarea problemelor din domeniu.

Bogdan Ivan: Dacă unii s-au comportat în România ca într-un vest sălbatic, nu ca într-o piață liberă, în materie de energie, și au permis prețuri speculative, aceste lucruri vor înceta odată cu modificarea legislației. Astăzi, România poate spune că are deja, după patru luni de când a preluat acest minister, șapte oferte sub 1,30 lei pentru consumatorul casnic, de la 1,55 lei și 1,60 lei cât avea când am intrat în acest mandat.

Bogdan Ivan a precizat că a pregătit un act normativ, pe care l-a înaintat CSAT, prin care Ministerul Energiei va fi mandatat să actualizeze legislația în domeniu și să transforme obiectivele importante de producție și transport al energiei electrice și gazelor naturale în obiective de interes național.

Rador


Moţiunea depusă de AUR împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, intitulată ”România în beznă – falimentul programat al sistemului energetic naţional”, va fi dezbătută şi votată luni de plenul Camerei Deputaţilor.

Grupul parlamentar al AUR de la Camera Deputaţilor a depus miercurea trecută, în plen, o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei.

Deputaţii AUR susţin în moţiune că Ministerul Energiei a eşuat în toate dimensiunile ‘fundamentale’ ale actului de guvernare: planificare, execuţie, cercetare, suveranitate şi protejarea consumatorului, iar România – ‘ţara care lumina Balcanii’ – trăieşte acum cu frica întreruperii curentului.

‘La mai bine de 140 de ani de la inaugurarea, la Timişoara, a primei reţele electrice de iluminat din Europa, Guvernul riscă acum să închidă lumina peste întreaga ţară. La 140 de ani de tradiţie şi inovaţie tehnologică, cu atâta efort şi investiţii fără precedent şi de neimaginat pentru români, astăzi, chiar şi în era digitală, nu reuşim nici măcar să peticim bruma de investiţii care a consolidat cândva întreg sistemul energetic al ţării, coloana vertebrală a industriei energointensive. România înregistrează în prezent una dintre cele mai grave crize energetice din ultimele decenii, în care sistemul energetic naţional a ajuns într-o stare atât de fragilă, atât de vulnerabilă, înregistrându-se un potenţial real de colaps sincron, prin închiderea capacităţilor inerţiale energetice – un rezultat al unor decizii politice eronate, lipsite de o strategie de profunzime, prin angajamente europene păguboase pentru interesele economice şi de securitate naţională’, se arată în moţiunea simplă.

Semnatarii afirmă că, peste toate aceste strategii ‘care au pus în pericol securitatea ţării’, închiderea succesivă a hidrocentralei Vidraru, a Reactorului 1 de la Cernavodă şi a majorităţii termocentralelor de reglaj primar a condus în mod ‘clar’ la o reducere şi mai mare a rezervei sincrone de energie a ţării.

‘Ca rezultat, România a ajuns la una dintre cele mai contraperformante situaţii la nivel european, adică are o reţea instabilă, cu pierderi uriaşe, cu preţuri explozive şi o populaţie adusă în pragul sărăciei energetice. România are şi cele mai mari preţuri la energie din UE, raportate la puterea de cumpărare reală. O gospodărie medie cheltuieşte 20 – 25% din venituri pe energie – dublu faţă de media UE, iar industria e sufocată, populaţia trăieşte în frig şi teamă. Ţara care lumina Balcanii trăieşte acum cu frica întreruperii curentului. Acestea rezultă nu din analize sumare, ci din analize de profunzime. (…) Prin toate acestea, este limpede că Ministerul Energiei a eşuat în toate dimensiunile fundamentale ale actului de guvernare: planificare, execuţie, cercetare, suveranitate şi protejarea consumatorului. Această moţiune arată situaţia tragică la care am ajuns, dar putem contribui decisiv să oprim această degradare cu soluţii adaptate nevoilor ţării’, mai susţin semnatarii moţiunii în document.

Parlamentarii AUR acuză Ministerul Energiei de ‘neglijenţă, ineficienţă şi lipsă de viziune’. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Salvamont România: Şase oameni au ajuns la spital după ce au fost salvaţi de pe munte, în ultimele 24 de ore
Naţional luni, 29 decembrie 2025, 08:41

Salvamont România: Şase oameni au ajuns la spital după ce au fost salvaţi de pe munte, în ultimele 24 de ore

Un număr de 28 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, iar dintre acestea şase au ajuns la spital, a informat luni...

Salvamont România: Şase oameni au ajuns la spital după ce au fost salvaţi de pe munte, în ultimele 24 de ore
Recomandări pentru circulaţia rutieră în condiţii meteo nefavorabile
Naţional duminică, 28 decembrie 2025, 19:03

Recomandări pentru circulaţia rutieră în condiţii meteo nefavorabile

În judeţul Vâlcea, circulaţia rutieră către staţiunea Vârful lui Roman, situată la 1.700 m în Munţii Căpăţânii, este restricţionată...

Recomandări pentru circulaţia rutieră în condiţii meteo nefavorabile
CCR a amânat din nou dezbaterea şi decizia privind legea de reformare a pensiilor speciale
Naţional duminică, 28 decembrie 2025, 18:44

CCR a amânat din nou dezbaterea şi decizia privind legea de reformare a pensiilor speciale

Judecătorii CCR au suspendat dezbaterea privind reforma pensiilor magistraţiilor pe care urmează să o reia luni, 29 decembrie. Judecătorii...

CCR a amânat din nou dezbaterea şi decizia privind legea de reformare a pensiilor speciale
Expirarea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale la sfârşitul lunii martie 2026 ar putea duce la creşterea facturilor
Naţional duminică, 28 decembrie 2025, 09:52

Expirarea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale la sfârşitul lunii martie 2026 ar putea duce la creşterea facturilor

Expirarea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale la sfârşitul lunii martie anul viitor ar putea duce la creşterea facturilor dacă...

Expirarea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale la sfârşitul lunii martie 2026 ar putea duce la creşterea facturilor
Naţional duminică, 28 decembrie 2025, 08:00

Curtea Constituţională urmează să analizeze sesizarea cu privire la cel de-al doilea proiect privind pensionarea magistraţilor

Curtea Constituţională analizează astăzi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la pensiile speciale ale magistraţilor....

Curtea Constituţională urmează să analizeze sesizarea cu privire la cel de-al doilea proiect privind pensionarea magistraţilor
Naţional sâmbătă, 27 decembrie 2025, 09:15

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Ştefan

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ştefan, primul martir creştin. El a fost contemporan cu apostolii...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Ştefan
Naţional sâmbătă, 27 decembrie 2025, 08:57

La această oră, traficul se desfășoară în condiții de carosabil umed și vizibilitate redusă pe mai multe șosele naționale importante

Se circulă la această oră pe un carosabil umed cu vizibilitate scăzută pe mai multe şosele naţionale importante. Care sunt acestea, aflăm de...

La această oră, traficul se desfășoară în condiții de carosabil umed și vizibilitate redusă pe mai multe șosele naționale importante
Naţional sâmbătă, 27 decembrie 2025, 08:39

CCR a programat şedinţa în care este aşteptată o decizie cu privire la modificarea regulilor de pensionare a magistraţilor

Curtea Constituţională a programat pentru sfârşitul acestei săptămâni şedinţa în care este aşteptată o decizie cu privire la modificarea...

CCR a programat şedinţa în care este aşteptată o decizie cu privire la modificarea regulilor de pensionare a magistraţilor