Ascultă Radio România Iași Live

CCR a respins sesizarea lui Iohannis pe Legea privind organizarea administrativă a teritoriului României

Publicat de , 3 octombrie 2018, 12:08

Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind organizarea administrativă a teritoriului României, au declarat pentru AGERPRES surse din CCR.

Pe 30 iulie, Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României.

‘Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), precum şi ale art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75’, susţine Iohannis în sesizare.

Şeful statului sesizează existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic, cât şi a unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.

Preşedintele Iohannis atrage atenţia asupra prevederii potrivit căreia ‘se interzice orice modificare a limitelor teritoriale ale judeţelor, oraşelor, comunelor şi satelor care are ca scop sau efect schimbarea ponderii cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale în unitatea administrativ-teritorială în cauză, precum şi afectarea drepturilor şi libertăţilor acestora, decurgând din Constituţie, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte’.

El arată că acest articol introdus în Camera decizională, respectiv Senat, nu a fost discutat de Camera Deputaţilor şi nici nu se regăseşte în forma iniţiatorului.

‘O astfel de modificare substanţială care vizează introducerea unei interdicţii pentru legiuitor de modificare a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale ce determină modificarea ponderii cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale nu are nicio legătură cu aspecte care ţin de actualizarea denumirilor acestor unităţi administrativ-teritoriale şi nici cu actualizarea prevederilor din Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României’, spune şeful statului.

Klaus Iohannis subliniază că norma ce reglementează interdicţia modificării limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale care au ca scop sau efect schimbarea ponderii cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale în acea unitate, precum şi afectarea drepturilor şi libertăţilor acestora excede obiectului de reglementare a legii criticate şi contravine normelor de tehnică legislativă referitoare la unicitatea reglementării în materie.

Şeful statului critică şi prevederile prin care se modifică definiţia legală a oraşului şi a municipiului.

‘Considerăm că termenii utilizaţi şi aspectele luate în considerare pentru definirea acestor unităţi administrativ-teritoriale prezintă neclaritate’, se arată în sesizare.

Iohannis subliniază că exigenţele constituţionale referitoare la organizarea teritoriului, suveranitate şi autonomie locală nu permit instituirea unei interdicţii cu privire la exprimarea voinţei cetăţenilor dintr-o unitate administrativ-teritorială în ceea ce priveşte modificarea limitelor teritoriale ale acesteia.

Din aceste motive, preşedintele solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României este neconstituţională în ansamblul său. (Agerpres/FOTO rtv.net)

Etichete:
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că nu există, în acest moment, niciun motiv ca în România preţul la carburanţi să ajungă 10 lei pe litru
Naţional luni, 2 martie 2026, 12:09

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că nu există, în acest moment, niciun motiv ca în România preţul la carburanţi să ajungă 10 lei pe litru

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că nu există, în acest moment, niciun motiv ca în România preţul la carburanţi să ajungă 10 lei pe...

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că nu există, în acest moment, niciun motiv ca în România preţul la carburanţi să ajungă 10 lei pe litru
TAROM amână pentru luni seara cursele de repatriere din Cairo,din cauza întârzierilor la frontiera Israel-Egipt
Naţional luni, 2 martie 2026, 09:47

TAROM amână pentru luni seara cursele de repatriere din Cairo,din cauza întârzierilor la frontiera Israel-Egipt

Cursele speciale organizate de TAROM pentru repatrierea a peste 300 de cetăţeni români din Egipt au fost reprogramate pentru seara de 2 martie,...

TAROM amână pentru luni seara cursele de repatriere din Cairo,din cauza întârzierilor la frontiera Israel-Egipt
Criză în Orientul Mijlociu/Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în zona limitrofă Iranului
Naţional luni, 2 martie 2026, 07:31

Criză în Orientul Mijlociu/Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în zona limitrofă Iranului

Premierul Ilie Bolojan a convocat luni dimineaţă, la Palatul Victoria, o şedinţă pe tema situaţiei cetăţenilor români blocaţi în zona...

Criză în Orientul Mijlociu/Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în zona limitrofă Iranului
Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot
Naţional luni, 2 martie 2026, 06:10

Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot

Moţiunea simplă formulată de senatorii Opoziţiei împotriva ministrului Culturii, Andras Istvan Demeter, prin care îşi exprimă...

Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii – dezbatere şi vot
Naţional luni, 2 martie 2026, 06:01

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu – aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, este aşteptat, luni, să anunţe propunerile pentru funcţiile de conducere de la Parchetul de pe lângă...

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu – aşteptat să anunţe propunerile pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
Naţional luni, 2 martie 2026, 05:32

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului

Ordonanţa de urgenţă privind reforma în administraţie şi pachetul de măsuri de relansare economică adoptate de Executiv urmează să intre pe...

Reforma în administraţie, măsurile de relansare economică şi proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentului
Naţional duminică, 1 martie 2026, 18:11

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu

(UPDATE ora 10:45)  Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza...

(UPDATE/AUDIO) Cei 28 de elevi din Vrancea blocați în Dubai sunt în siguranță, cazați la hotel, după suspendarea zborurilor din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Naţional duminică, 1 martie 2026, 16:28

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, într-un mesaj transmis pe Facebook, că România este în deplină siguranţă şi nu se află sub...

Nicuşor Dan: Prioritară în prezent e siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict; le transmit să rămână calmi