Ascultă Radio România Iași Live

Condiţii mai dure de elaborare a lucrărilor ştiinţifice de către deţinuţi

Publicat de , 21 ianuarie 2016, 16:49

Raportul Inspecţiei Judiciare privind cărţile scrise de deţinuţi a fost adoptat, joi, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi prevede condiţii mai dure pentru elaborarea de lucrări ştiinţifice de către persoanele condamnate la închisoare, printre care dovada specializării autorului în domeniul în care doreşte să scrie.

‘În raport se constată ceea ce constatasem şi noi (…) şi măsurile care s-au propus în urma raportului sunt următoarele: adoptarea urgentă prin hotărâre de guvern a regulamentului de aplicare a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Regulamentul acesta, potrivit Legii 254, trebuia să fie terminat cam prin octombrie 2014’, a declarat, joi, preşedintele CSM, Mircea Aron, la finalul şedinţei plenului.

O altă măsură propusă de IJ o reprezintă includerea în regulamentul de aplicare a Legii 254 a definiţiei sintagmei ‘lucrare ştiinţifică’ folosită de legiuitor în art. 96 al. 1 lit. f) din Legea 254/2013, a reglementării procedurii de elaborare a lucrărilor ştiinţifice, a criteriilor de acordare a zilelor de câştig, precum şi a procedurii de acordare a acestor drepturi.

‘Se impune stabilirea unor condiţii prealabile şi riguroase care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv elaborarea de lucrări ştiinţifice doar în domeniile în care sunt organizate studii universitare. Dovada specializării persoanei private de libertate în domeniul în care doreşte să elaboreze lucrări ştiinţifice. Indicarea de către persoana privată de libertate a tipului de lucrare ştiinţifică ce se doreşte a fi elaborată: tratate, rapoarte de cercetare, studii, articole, comunicări ştiinţifice etc.’, a explicat Aron.

O altă condiţie propusă o reprezintă recomandarea scrisă privind relevanţa tematicii în domeniul ales din partea unui profesor universitar sau a unui conferenţiar universitar din specialitatea din care urmează să fie elaborată lucrarea, cu semnătura olografă a acestora, confirmată de Universitatea de care aparţin, precum şi bibliografia ce urmează să fie consultată şi complexitatea lucrării.

Mircea Aron a precizat că acestea sunt proceduri comune când vine vorba de elaborarea unor lucrări de acest fel.

‘Angajamentul persoanei solicitante ca la elaborarea lucrării ştiinţifice să respecte normele de bună conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. Se impune ca persoana privată de libertate să dea o declaraţie pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale, privind falsul în declaraţii, din care să rezulte că este autorul lucrării şi că lucrarea nu reprezintă un plagiat – acesta este un avertisment pentru cei care ar vrea să plagieze astfel de lucrări’, a mai spus Aron.

De asemenea, se impune stabilirea de către Comisia de Selecţionare la muncă a intervalului de timp considerat ca necesar la elaborarea lucrării ştiinţifice, precum şi reglementarea unor criterii obiective, echitabile şi transparente privind stabilirea caracterului ştiinţific al lucrării elaborate.

CSM a înaintat Ministerului Justiţiei propuneri pentru modificarea legii, pentru a fi estompat valul elaborării unor cărţi în penitenciare pentru ca deţinuţii să beneficieze de o pedeapsă mai mică.

Mircea Aron declara, pe 6 ianuarie, referitor la cărţile scrise în penitenciare, că este imposibil să scrii un volum în 48 ore, că nu orice lucrare este ştiinţifică şi nu orice este tipărit înseamnă o carte.

(Agerpres/FOTO arhiva presalibera.net)

Etichete:
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril
Naţional sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 08:25

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi pe toţi îngerii. În această zi,...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril
În România vor rămâne staţionate trupe americane
Naţional sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 07:36

În România vor rămâne staţionate trupe americane

În România vor rămâne staţionate trupe americane, dar vor fi modificări în ceea ce priveşte modul de rotaţie al militarilor, a spus aseară...

În România vor rămâne staţionate trupe americane
Daniel David: Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a trebuie schimbată
Naţional vineri, 7 noiembrie 2025, 11:18

Daniel David: Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a trebuie schimbată

Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a trebuie schimbată, dar acest lucru nu trebuie făcut de la un an la altul, a afirmat ministrul...

Daniel David: Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a trebuie schimbată
Percheziții la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi
Naţional vineri, 7 noiembrie 2025, 11:12

Percheziții la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi

Ministerul Public informează într-un comunicat că procurorii Parchetului General şi ofiţeri de Poliţie Judiciară efectuează şapte...

Percheziții la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi
Naţional vineri, 7 noiembrie 2025, 06:36

Corul Madrigal în Turneul extraordinar de Crăciun 2025

În perioada 3 – 21 decembrie 2025, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va susține Turneul extraordinar...

Corul Madrigal în Turneul extraordinar de Crăciun 2025
Naţional joi, 6 noiembrie 2025, 13:30

Secretarul general al NATO și președintele României participă la Forumul NATO pentru Industria de Apărare

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, și președintele Nicușor Dan participă, joi dimineață, la Forumul NATO pentru...

Secretarul general al NATO și președintele României participă la Forumul NATO pentru Industria de Apărare
Naţional joi, 6 noiembrie 2025, 07:49

Nicuşor Dan: Capacități militare suplimentare vor fi aduse pe întreg Flancul Estic

Revigorarea industriei de apărare, colaborarea pentru asigurarea securităţii în spaţiul euroatlantic, necesitatea majorării cheltuielilor de...

Nicuşor Dan: Capacități militare suplimentare vor fi aduse pe întreg Flancul Estic
Naţional joi, 6 noiembrie 2025, 06:49

Percheziţii la Ministerul Sănătăţii într-un dosar privind diplome medicale false obţinute în Republica Moldova

12 medici care susţin că şi-ar fi făcut specializările în Republica Moldova sunt cercetaţi în România pentru că ar fi folosit diplome false...

Percheziţii la Ministerul Sănătăţii într-un dosar privind diplome medicale false obţinute în Republica Moldova