Scrisoare netrimisă…IN MEMORIAM Valeriu Ștefan
Publicat de andreeadaraban, 4 aprilie 2015, 13:32
Trăiesc în aceste clipe o tristețe profundă, iar regretele mă copleșesc……pentru că aș fi vrut să vă împărtășesc multe, dar în primul rând să vă mulțumesc. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că va trebui să scriu o știre despre dispariția OMULUI de care se leagă viața mea în radio.
Mi-aduc și acum aminte, ca și cum ar fi fost ieri, de ziua în care v-am întîlnit. Se întîmpla în urmă cu 15 ani. Eram o copilă, abia intrată la facultate, care v-a ascultat la radio și care a rămas fascinată de vocea pe care aș fi recunoscut-o în orice clipă.
Nu știam cu cine urma să mă întâlnesc, nu vă cunoșteam decât de la radio, de la diminețile de duminică, atunci când casa mirosea a cafea proaspătă, iar muzica și vocea dumneavoastră umpleau bucătăria părinților mei.
Am pășit timid în clădirea ce urma sa-mi devină a doua casă. M-a întîmpinat un domn impunător, iar imaginea contrasta puternic cu ceea ce plăsmuise imaginația mea. Mi-ați zâmbit frumos, iar eu am știut încă din primele momente că nu va fi prima și ultima noastră întîlnire.
Îmi sunt proaspete în minte primele reportaje, încurajările primite după intervențiile în direct, dar cele mai pregnante rămîn amintirile „de pe teren”.
Au fost multe astfel de ieșiri, dar cea care mi-a marcat existența a fost o emisiune, realizată la Hârlau, orașul meu natal. Nu pot descrie în cuvinte emoțiile pe care le-am trăit atunci. Simțeam cum vocea mi se stinge de fiecare dată cînd se dechidea microfonul, că nu am aer, că nu pot să respir….
Privirea dumneavoastră îngăduitoare și atingerea ușoară pe umăr mă făceau să-mi recapăt forțele. Și așa au trecut cele două ore și prima mea emisiune, in direct, din afara studio-ului.
„Băi, iepuraș! Hai că am facut-o și pe asta!”, îmi spuneați atunci, iar vorbele astea parcă le aud aievea.
Anii au trecut,…eu am crescut….însă încurajările venite de la dumneavoastră au fost constante. Vă mulțumesc pentru asta și pentru că ați crezut în mine. Sper dint tot sufletul să reușesc, pînă la final, să nu vă dezamăgesc.
În urmă cu câtvea luni, un OM care vă aprecia foarte mult a plecat dintre noi….MAMA v-a purtat mereu o considerație deosebită. Vreau să vă rog, pentru că mereu mi-ați făcut câte un favor…vreau să vă rog să-i spuneți, dacă o întâlniți, că îmi este atît de DOR…..
Sper, din tot sufletul, să vă găsiți liniștea și tihna de care aveți nevoie, acolo SUS, unde, prea devreme, urcați din ce în ce mai mulți….
Cu regretul că nu am apucat să-mi iau la revedere și cu profund respect,
Andreea
