Ascultă Radio România Iași Live

Academia SFR revine între 6-10 august cu o nouă ediție dedicată tinerilor actori

Academia SFR revine între 6-10 august cu o nouă ediție dedicată tinerilor actori

Publicat de Gabriela Rotaru, 24 iulie 2025, 16:34

În perioada 6-10 august, la Baia Turcească din Iași, are loc ediția a doua a proiectului educațional Academia SFR, organizat în cadrul festivalului Serile Filmului Românesc.

 

După succesul primei ediții din 2024, proiectul continuă să sprijine și să promoveze tinerii actori, studenți sau absolvenți, aflați la început de drum în cinematografie.

În sincron cu tema celei de-a 16-a ediții a Festivalului Serile Filmului Românesc – o ediție la feminin, Academia SFR va include un program special: 4 Debuturi. Actrițe în prim-plan. Patru actrițe emergente, Ecaterina Lupu, Patricia Flack, Ioana Cojocărescu și Andrea-Mihaela Cuc, vor participa la un atelier intensiv desfășurat pe un platou de filmare complet echipat. Acestea vor lucra direct cu regizorul Bogdan Mureșanu, care va semna patru scurtmetraje realizate în cadrul proiectului. Alături de ele se vor afla actrițele Emilia Dobrin, Ada Lupu, Ileana Popovici și Olimpia Melinte, care vor contribui prin mentorat și colaborare directă pe set. Programul oferă actrițelor participante o primă experiență de lucru profesionist într-un context de filmare real.

Totodată, unul dintre atelierele din acest an este coordonat de actrița Daniela Nane, care îi va provoca pe participanți să exploreze diferențele dintre jocul scenic și cel de film, de la intensitatea emoțiilor pe scenă, la detaliile de finețe captate de gros-planul camerei. Atelierul îmbină teoria cu exercițiile practice, lucrul pe texte și filmarea unor scene scurte.

„Un actor poate fi minunat pe scenă, dar pe ecran să pară exagerat. Altul poate fi emoționant în film, dar în teatru să pară lipsit de forță. Care e maniera de a fi just expresiv mereu? Vino să afli cum și să fii și tu un actor foarte bun!” – spune actrița Daniela Nane.

Workshop-ul este deschis atât actorilor profesioniști, cât și pasionaților de actorie, cu vârsta de minimum 16 ani, indiferent de nivelul de experiență. Numărul de locuri este limitat, iar participarea se face exclusiv pe bază de înscriere. Detalii complete despre program și modalitatea de înscriere se găsesc pe site-ul oficial al festivalului (www.festivalsfr.ro).

Academia SFR include workshop-uri dedicate actorilor, întâlniri cu profesioniști din teatru și film și alte activități menite să le ofere participanților șansa de a-și explora potențialul în domeniu.

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Organizatori: Asociația Artis și Ateneul Național din Iași
Susținut de: Primăria Municipiului Iași și Consiliul Județean Iași
Inițiat de: Asociația Studenților Jurnaliști
Cu sprijinul: Uniunea Cineaștilor România, Centrul Național al Cinematografiei România, Institutul Cultural Român, Banca Transilvania
Mașina oficială: Ford Iași – ATI Motors Holding
Transportator oficial: Tarom
Asigurător oficial: Groupama
Partener media oficial: Europa FM
Partener educațional: Universitatea „Petre Andrei” din Iași
Partener de ospitalitate: Unirea Hotel & Spa
Cafeaua oficială: Noir Coffee Roasters
Eveniment acompaniat de: Jidvei
Parteneri oficiali: Iulius, Cinema Ateneu
Parteneri: Panoramic Restaurant, Aeroportul Iași, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași, Cafeneaua Piața Unirii, Grădina Vert, Aurelian Ion Hair Experience, Compania de Transport Public Iași, Cărturești, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Opera Națională Iași, Select, Cartuf, Mobexpert, Fabrica de Print, Palatul Culturii Iași, Baia Turcească Centrul Internațional de Artă Contemporană, Louis Purple, Grădina Vert, Midrag, Aurelian Ion, Louis Purple
Sponsori: Simigeriile Luca, QEstetic
Parteneri media: Prima TV, Radio România Iași, Radio România Cultural, TVR Iași, Romanian Actors by Simion Buia, Ziarul de Iași, Viva FM, CineMaraton, Radio Hit, Iași TV Life, Revista BIZ, Movie News, Antena 3, Agerpres, Zile și Nopți, Radio France Internationale, inOras.ro

RESURSE ONLINE SFR
Facebook: https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc
Instagram: https://www.instagram.com/serilefilmuluiromanesc/
Youtube: http://bit.ly/2xDS0wH
Site: www.festivalsfr.ro

Radio România Timișoara – 71 de ani de voce regională, tradiție și încredere în vestul țării
Fără categorie marți, 5 mai 2026, 09:26

Radio România Timișoara – 71 de ani de voce regională, tradiție și încredere în vestul țării

Radio România Timișoara – 71 de ani de voce regională, tradiție și încredere în vestul țării Pe 5 mai, Radio România...

Radio România Timișoara – 71 de ani de voce regională, tradiție și încredere în vestul țării
ANM: Vreme mai caldă şi averse aproape în fiecare zi, pe parcursul următoarelor două săptămâni
Fără categorie luni, 4 mai 2026, 17:46

ANM: Vreme mai caldă şi averse aproape în fiecare zi, pe parcursul următoarelor două săptămâni

Vremea se încălzeşte în întreaga ţară, cu valori diurne ce vor ajunge în unele regiuni chiar şi la 28 de grade, iar minimele vor atinge în...

ANM: Vreme mai caldă şi averse aproape în fiecare zi, pe parcursul următoarelor două săptămâni
Epidemie pe un vas de croazieră/ OMS anunţă că riscul pentru publicul larg ‘rămâne redus’
Fără categorie luni, 4 mai 2026, 15:38

Epidemie pe un vas de croazieră/ OMS anunţă că riscul pentru publicul larg ‘rămâne redus’

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat luni că ‘nu există niciun motiv de panică’ după ce trei persoane au decedat...

Epidemie pe un vas de croazieră/ OMS anunţă că riscul pentru publicul larg ‘rămâne redus’
Târgul de carte Librex începe miercuri la Iași, la Palas Mall
Fără categorie luni, 4 mai 2026, 13:51

Târgul de carte Librex începe miercuri la Iași, la Palas Mall

Organizatorii anunță colaborări strânse între România și Republica Moldova la ediția din acest an a Târgului de Carte Librex Iași, care va...

Târgul de carte Librex începe miercuri la Iași, la Palas Mall
Fără categorie miercuri, 29 aprilie 2026, 16:03

Suceava: Aproximativ 750 milioane de lei din bugetul judeţului au fost direcţionaţi spre dezvoltare

Şoseaua de centură a oraşului Gura Humorului, modernizarea unei părţi din reţeaua de drumuri judeţene şi construcţia Terminalului 3 al...

Suceava: Aproximativ 750 milioane de lei din bugetul judeţului au fost direcţionaţi spre dezvoltare
Fără categorie miercuri, 29 aprilie 2026, 14:50

Iaşi: Consilierii judeţeni au aprobat dotarea cu echipamente de înaltă complexitate a Spitalului de Neurochirurgie

Consilierii judeţeni au aprobat miercuri, în şedinţă ordinară, alocarea fondurilor necesare pentru achiziţia de echipamente de înaltă...

Iaşi: Consilierii judeţeni au aprobat dotarea cu echipamente de înaltă complexitate a Spitalului de Neurochirurgie
Fără categorie marți, 28 aprilie 2026, 15:15

Muzeul Județean Botoșani: „Ziua porților deschise” la șantierul arheologic „Movila Ciurari I”

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Istorie-Arheologie și Memorialistică, în colaborare cu Primăria Orașului Flămânzi și cu Muzeul...

Muzeul Județean Botoșani: „Ziua porților deschise” la șantierul arheologic „Movila Ciurari I”
Fără categorie marți, 28 aprilie 2026, 09:38

Dansul contemporan în România: între libertate artistică și provocări structurale

Pe 29 aprilie este marcată Ziua Internațională a Dansului. Marți, după știrile orei 14,00, vorbim la „Oameni și idei” despre dansul...

Dansul contemporan în România: între libertate artistică și provocări structurale