Retrospectivă 2021 (Nicolae Tomescu) / Partea a II-a
Publicat de Nicolae Tomescu, 21 decembrie 2021, 16:55 / actualizat: 22 decembrie 2021, 10:16
Bisericile din lemn formează un grup numeros, unitar și distinct în patrimoniul cultural și istoric al umanității; valoarea lor este conferită de nota distinctă pe care o manifestă în ansamblu, deopotrivă de exemple particulare…
Înainte de a-mi propune (în și prin noul proiect) filmarea mănăstirilor şi bisericilor de lemn ale judeţului Botoşani (care, potrivit unor surse, par a fi de acelaşi nivel cu cele din Bucovina, din Maramureş), am scris și filmat despre oameni, am asociat „mari figuri”…
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=XdhhICvfqlc&t=42s[/youtube]
M-am mișcat într-un spațiu generos, exprimându-mi admirația prin filmări din multe unghiuri, nefiind străin nici de afecțiunea prin care comunitățile și unii preoți înțeleg să aibă grijă de monumente valoroase…
(VIDEO) 11 biserici din județul Botoșani
În România se păstrează aproximativ 1.440 de biserici de lemn ridicate până în anul 1918; aproximativ 650 se găsesc în Transilvania și Banat, peste 490 sunt în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, mai mult de 300 sunt în Moldova…
Maramureșul „istoric” – Bârsana și Budești Josani (pe lista patrimoniului mondial UNESCO) „vechea Țară a Chioarului” – Șurdești și Plopiș (pe lista patrimoniului mondial UNESCO), „Țara Lăpușului” – biserica din Rogoz (pe lista patrimoniului mondial UNESCO)… Mi s-au părut demne de aducere-aminte și bisericile din Moisei, Buleni-Săliștea de Sus, Bogdan Vodă, Sârbi, Rozavlea, Lăschia, expresia particularității locale a peisajului cultural-religios al zonei montane din nordul României. Bisericile de lemn ridicate după 1900 până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial corespund unui curent de „revenire la ortodoxie” a unor colectivități din Maramureș, iar „fenomenul nou” de cuprindere a bisericilor de lemn ridicate după 1989 în aceeași „familie” cu cele mai vechi, înmulțindu-le numărul și aria de răspândire, este un subiect asupra căruia insistăm, în finalul documentarului, prin imagine și cuvânt de învățătură (Mănăstirea Rohița)…
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=U3r2j9ScxJE&t=7s[/youtube]
Vrâncioaia și Lepșa desemnează doar două dintre „exemplele ilustrative și dramatice de practică și de cercetare a ceea ce nu trebuia făcut”, Biserica fiind responsabilă pentru distrugerea unor biserici de lemn, fie și doar pentru că nu conștientizează importanța acestora… De altfel, postdecembrismul vrâncean a „girat” peste 100 de biserici din rigips și termopane, cu bani de la Ministerul Culturii și Cultelor, câtă vreme comorile Vrancei de altădată zac, abandonate, în ruină; chiar unii preoți (fapt pe care l-am sesizat nu numai în județul despre care fac vorbire, ci și în Botoșani sau în afara Moldovei) desfid valoarea artei vechi românești din bisericile de lemn; fără bani, cu fonduri publice și/sau din contribuțiile credincioșilor, din neștiință, prin restaurări primitive care desfigurează pentru veșnicie, în loc să restaureze menținând stilul originar, au căptușit, cu scândură, pereții sculptați, transformând operele meșterilor de odinioară, au închis, cu scândură, pridvoarele deschise ale lăcașurilor de cult, au burdușit clopotnițe deschise aflate în partea superioară, totul devenind o construcție din lemn cu obloane, dată cu vopsea, motorină, lac; s-a cioplit cu barda, au fost distruse strane, icoane, piese de mobilier…
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=t2PBBf6HPX4[/youtube]
