Ascultă Radio România Iași Live

Tătăruși – bogată vatră etnofolclorică – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 07.03.2019)

Tătăruși – bogată vatră etnofolclorică – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 07.03.2019)

Publicat de Iuliana Bubuianu, 7 martie 2019, 11:07

Astăzi poposim pe teritoriul uneia dintre cele mai frumoase comune din județul Iași, o localitate cu oameni gospodari, toți unul și unul, care-și deschid sufletul, pentru dumneavoastră, povestindu-ne din împlinirile spirituale și materiale ale zonei în care locuiesc și pe care o iubesc.

Așadar, în ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, poposim în vatra etnofolclorică Tătăruși.

Primul invitat la dialog este primarul comunei – Costel Iosub – cel care ne introduce în atmosfera zonei, prezentându-ne localitățile pe care le administrează.

 

Al doilea interlocutor al ediției este viceprimarul comunei, Gheorghe Mirel Lazăr, cel care ne vorbește despre ultimele apariții editoriale dedicate comunei Tătăruși, dar ne aduce detalii și despre Ansamblul Folcloric – Bucovina Mică – din localitate.

 

A treia voce pe care o difuzăm aparține domnului profesor de istorie – Dumitru Gafița – un om dedicat păstrării mărcilor identitare ale comunei Tătăruși, vorbindu-ne despre învățătorul Alexandru Vasiliu-Tătăruși, dar și despre alte personalități care au făcut și fac cinste zonei, iar spre finalul dialogului aflăm de la Domnia Sa mai multe despre punctul muzeal din localitate.

În Tătăruși s-a născut, în luna ianuarie a anului 1876, învățătorul, folcloristul Alexandru Vasiliu, un om ancorat în valorile satului autentic, un dascăl cum rar îți este dat să întâlnești, profesând în Tătăruși peste 30 de ani, între anii 1895 – 1929.

Imaginea învățătorului autentic, a chipului blajin și blând, a experienței și profesionalismului, a privirii care lasă timpul încă să vorbească, a unui chip care conturează un personaj dintr-o altă lume, dar neapus și viu încă, îl găsim în satul Tătăruși, fiind numele și marca identitară a satului, mândria localnicilor, care veghează și astăzi din tabloul original etalat în Muzeul Etnografic din comună.

Portretul este de o frumusețe rară, cu un chip iconic, bărbatul unic căruia i-au fost nelipsite instrumente precum fluierul, traista, costumul popular; simbolic – fluierul reprezintă comuniunea strâns legată dintre om-natură, om-divinitate, fiind un generator de energii, un suflu al țăranului autentic; traista – conturează universul închis în care sunt ermetizate lucrurile personale necesare sufletului, o mică avere a omului care nu pleacă la drum fără a-și adăposti cele utile; costumul popular este elementul vestimentar care impune respect, frumusețea acestuia reprezentând de veacuri legătura strânsă, conectorul dintre om și comunitate, a omului care sfințește locul.

Amintim toate acestea, dragi prieteni, pentru că autoritățile locale ne-au pus la dispoziție câteva înregistrări cu renumitul dascăl, înregistrări realizate în anul 1928 de către un profesor de la Sorbona și în ediția de astăzi a emisiunii noastre vă invităm să ascultați – la fluier și cu vocea – câteva din melodiile populare din repertoriul vestitului folclorist, iar doina Foaie verde iarbă neagră o postăm, spre ascultare, aici, pe site-ul Radio Iași.

 

 

 

Folcloristul Alexandru Vasiliu-Tătăruși în paralel cu munca la catedră, a desfășurat și o bogată activitate de culegere a folclorului. Cele două volume apărute sub egida Academiei Române cuprind: urături, povești, bocete, cântece, legende culese de la țăranii din Tătăruși. Alte culegeri de folclor ale dascălului tătărușean au apărut în reviste ca: “Șezătoarea”, “Ion Creangă”, “Făt-Frumos”, “Datina” și altele.

Pentru că în ediția de astăzi a emisiunii noastre vorbim despre conflagrațiile care au zguduit universul, de la domnul profesor de istorie Dumitru Gafița audiem detalii și despre legătura dintre război și lumea satului și, mai mult, pentru că încă suntem cu gândul la CENTENAR, domnul profesor ne amintește că – trebuie să știm să prețuim istoria. Aceasta trebuie făcută cu sufletul și mintea.

 

Dragi prieteni, împreună, alături de oamenii frumoși din Comuna Tătăruși, deschiși la suflet, am realizat încă o nouă ediție a emisiunii Tradiții. Suntem mândri și ne simțim mai vrednici cu astfel de oameni care datorită moralității, iubirii față de tradiție și autentic, de folclor, ancorați în satul tradițional, lasă moștenirea cea mai de preț urmașilor, o moștenire spirituală în care se află spiritul neamului.

Ne dorim cu orice preț să ne scrieți dacă știți alte sate în care tradiția se scrie atât de frumos ca la Tătăruși, pentru că astfel de oameni nu pot fi trecuți cu vederea, ei sunt aurul șlefuit, comoara cea mai de preț și marca identitară a țării noastre.

Pentru că nu au putut fi epuizate toate subiectele legate de această frumoasă comună, și pentru că sunt încă multe de zis, promitem că vom reveni și în altă ediție, care, cu siguranță, peste ani, va deveni autenticitatea neamului.

 

Text, foto și audio: Dumitru ȘERBAN

Etichete:
Dezbaterea Zilei: Elevii remigranți și provocările întoarcerii în școala românească
Emisiuni luni, 6 aprilie 2026, 08:47

Dezbaterea Zilei: Elevii remigranți și provocările întoarcerii în școala românească

Revenirea acasă nu este întotdeauna ușoară pentru copiii români care au trăit în străinătate. Elevii remigranți se confruntă cu diferențe...

Dezbaterea Zilei: Elevii remigranți și provocările întoarcerii în școala românească
Viața romilor în prag de sărbătoare prin vocea doamnei Elena Motaș, reprezentant al romilor în Prefectura Iași – temă a emisiunii de luni, 6 aprilie 2026, h 20:30, de pe undele Radio Iași cu Dumitru ȘERBAN
Emisiuni luni, 6 aprilie 2026, 08:40

Viața romilor în prag de sărbătoare prin vocea doamnei Elena Motaș, reprezentant al romilor în Prefectura Iași – temă a emisiunii de luni, 6 aprilie 2026, h 20:30, de pe undele Radio Iași cu Dumitru ȘERBAN

În ediția de astăzi a emisiunii Viața Romilor, invităm la dialog pe doamna Elena Motaș, reprezentant al romilor în Instituția Prefectului...

Viața romilor în prag de sărbătoare prin vocea doamnei Elena Motaș, reprezentant al romilor în Prefectura Iași – temă a emisiunii de luni, 6 aprilie 2026, h 20:30, de pe undele Radio Iași cu Dumitru ȘERBAN
#StareaEducației (INTERVIU) Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare: ”Sunt 30% dintre copii care nu au luat nota 5 la simularea Evaluării Naționale, iar acest procent înseamnă foarte mult pentru o generație.”
Emisiuni vineri, 3 aprilie 2026, 17:24

#StareaEducației (INTERVIU) Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare: ”Sunt 30% dintre copii care nu au luat nota 5 la simularea Evaluării Naționale, iar acest procent înseamnă foarte mult pentru o generație.”

Rezultatele simulării Evaluării Naționale, publicate recent, readuc în prim-plan problemele persistente ale sistemului de învățământ din...

#StareaEducației (INTERVIU) Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare: ”Sunt 30% dintre copii care nu au luat nota 5 la simularea Evaluării Naționale, iar acest procent înseamnă foarte mult pentru o generație.”
Verificați valabilitatea alimentelor pentru Paști! Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe, cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 03.04 2026.
Emisiuni vineri, 3 aprilie 2026, 13:34

Verificați valabilitatea alimentelor pentru Paști! Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe, cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 03.04 2026.

Lista cumpărăturilor esențiale pentru Paști include clar carnea și preparatele din miel (tradițional) carne pentru friptură sau ciorbă dar...

Verificați valabilitatea alimentelor pentru Paști! Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe, cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 03.04 2026.
Emisiuni vineri, 3 aprilie 2026, 09:09

Viitorul presei, între libertate și incertitudine financiară

Radio BBC, Radio Europa Liberă și Radio Deutsche Welle au jucat un rol covârșitor în țările Europei de Est, atât în timpul comunismului,...

Viitorul presei, între libertate și incertitudine financiară
Emisiuni vineri, 3 aprilie 2026, 08:03

Dialogul intercultural reflectat în manifestări de înaltă ținută academică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – temă a emisiunii de vineri, 3 aprilie, ora 20:30 – cu Dumitru Șerban

În deschiderea ediției, relatăm de la manifestarea – LUMEN LITERARUM – Conferința Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan...

Dialogul intercultural reflectat în manifestări de înaltă ținută academică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – temă a emisiunii de vineri, 3 aprilie, ora 20:30 – cu Dumitru Șerban
Emisiuni joi, 2 aprilie 2026, 11:53

2 aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Cristina Nichita, antreprenor și mentor cu Mihai Florin Pohoață la ”Pulsul Zilei” – 02.04.2026.

”Pentru noi cei care luptăm pentru sprijinul acordat copiilor care suferă de autism sunt 22 de ani de conștientizări și o călătorie cu multe...

2 aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Cristina Nichita, antreprenor și mentor cu Mihai Florin Pohoață la ”Pulsul Zilei” – 02.04.2026.
Emisiuni joi, 2 aprilie 2026, 10:29

(PROMO) Ratoșele din Moldova. File de monografie, de etnolog Angela Paveliuc-Olariu, lansată la Ruginoasa – temă a emisiunii TRADIȚII – de astăzi, 2 aprilie, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru Șerban

Stimați ascultători, în ediția de astăzi (2 APRILIE 2026, h 21:03) a emisiunii Tradiții, relatăm de la prezentarea cărții Ratoșele din...

(PROMO) Ratoșele din Moldova. File de monografie, de etnolog Angela Paveliuc-Olariu, lansată la Ruginoasa – temă a emisiunii TRADIȚII – de astăzi, 2 aprilie, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru Șerban