Muzeul Satului Vrâncean, reper turistic al județului, spațiu de desfășurare a școlilor de vară, evenimente rezervate copiilor. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (21.07.2024)

Publicat de hdaraban, 21 iulie 2024, 23:34 / actualizat: 22 iulie 2024, 19:05

Se află la aproximativ șase kilometri de Focșani, pe drumul județean 204. Coordonatele geografice succinte pot face parte și dintr-o invitație la vizitare. Este vorba despre Muzeul Satului Vrâncean din Crângul Petrești, comuna Vânători, în fapt o secție a Muzeului Vrancei.

Chemarea la plimbare pe aleile complexului poate fi articulată și dacă spunem că acesta găzduiește zeci de construcții țărănești, locuințe și de factură utilitară, oferind o imagine a satului de altă dată din Țara Vrancei.

Ghid și sursă de informații a fost, la ”Weekend cu prieteni”, domnul Romeo Muscă, directorul Muzeului Vrancei. El a vorbit despre ”bogăția” care se găsește în Crângul Petrești, dar și despre felul în care generațiile din era digitală se întâlnesc cu crâmpeie ale satului vrâncean de altă dată.

Important de spus că muzeul de la Vânători cuprinde șaptezeci de construcții, case din satele județului și instalații de factură utilitară, folosite odinioară în localitățile rurale ale zonei.

Horia Daraban: Cu siguranță, putem dezvolta prezentarea muzeului. Plecăm de la anul înființării, 1977. Așadar, acum, muzeul?

Romeo Muscă:  Acum, muzeul intră În haine noi. După aproape jumătate de secol, o parte dintre clădirile acestui muzeu, care este construit din lemn și piatră, această parte are nevoie de reparații. Schimbăm șindrila, schimbăm gardurile de lemn. Deci un muzeu de lemn este un muzeu în perpetuă schimbare, deoarece dacă lui Dumnezeu îi plac lemnul și spațiile mici, în același timp, lemnul este perisabil. De aceea, noi muncim tot timpul cu cei mici lângă noi, deoarece, pe timp de vară, în general, desfășurăm Școala de vară la Muzeul Vrancei și, mai ales, în zilele de sărbătoare, duminica, copiii vin cu părinții și evadează din metropola de lângă noi, din Focșani.

Horia Daraban: Să spunem câte case, câte construcții sunt.

Romeo Muscă: În jur de 70 de construcții avem, dar nu doar de case tradiționale. Avem și o alee cu instalații industriale, instalații industriale dintr-o epocă în care toate bunurile pe care le luăm acum de la supermarket se construiau acasă. Toată îmbrăcămintea era realizată în pive, în mori de apă. Și atunci, noi am replicat, am salvat aceste instalații tradiționale, au fost aduse acum 50 de ani la Muzeul Vrancei, pentru ca generația aceasta născută sub umbrela digitală, să vadă cum acum 150 de ani, străbunicii își făceau hainele acasă. Dar o chestie și mai importantă, că vorbim acum de natură Green Deal, epoca verde, avem și o moară de vânt, pentru că în vârful munților, pe Munții Vrancei, tocmai sus, acolo nu exista apă curgătoare, iar țăranii care locuiau pe acoperișul Carpaților aveau nevoie să macine porumbul. Și ce făceau? Au inventat o moară de vânt.

Una dintre aceste rarisime piese este la Muzeul Vrancei. Asta ne arată că țăranul român, chiar dacă nu era școlarizat acum 200 de ani, nu se inventase încă învățământul obligatoriu, avea genialitatea aceea care i-a permis să construiască o instalație industrială să învârtă câteva pietre care măcinau o baniță de porumb.

Horia Daraban: Zeci de construcții, spuneați dumneavoastră, peste 70 la număr. Sunt povești ale unor case aduse din sate pentru a fi reconstruite în complex?

Romeo Muscă: Fiecare locuință are povestea ei, povestea satului și a comunității. Sunt 70 de povești pe care copiii le află la Muzeul Satului Vrâncean. Sunt 70 de identități locale care formează acea unitate numită în trecut Ținutul Putnei și Țara Vrancei. Și un lucru important, în epoca de dinainte de ’89, s-a încercat aducerea și  a unei biserici. Din varii motive, anii ‘80 au adus oarecare rigiditate ideologică și biserica nu a mai fost adusă. Noi, acum, am obținut toate autorizațiile și în toamna aceasta punem piatra de temelie și vom construi o biserică de lemn, replicând una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Vrancea arhaică, Biserica Sfântul Nicolae din satul Vrâncioaia.

Horia Daraban: Noua construcție, biserica de lemn, va fi ridicată la Muzeul Satului Vrâncean.

Romeo Muscă: Între casele tradiționale, pentru că identitatea unui sat tradițional o dădea această biserică. Satele românești că  nu vor unii azi, că nu înțeleg alții, se construiau în jurul bisericii, iar noi, acum, împlinim dorința celor care au construit Muzeul Vrancei acum 50 de ani.

Horia Daraban: În ce constă, până la urmă, spectaculozitatea construcțiilor, pentru că tot suntem în epoca în care căutăm ceea ce este ieșit din comun?

Romeo Muscă: Să știți, nu vârsta este elementul definitoriu, pentru că fiind din lemn, noi permanent le înlocuim, înlocuim bârne, înlocuim scânduri, dulapi, ele sunt tot timpul înnoite sau reînnoite. Însă, pentru un ochi de specialist care vine în muzeu, fie al satului vrâncean, fie din altă parte, va constata că noi, cei de astăzi, n-am inventat nimic și am redescoperit ceea ce bătrânii știau. Aceste case erau construite modular. În Țările Române și prin toate zonele de munte se construiau case pe sistem modular. Aceste case mergeau după oameni, nu oamenii după case. Erau case din lemn, deoarece, la un moment dat, satul se muta. Mai ales în zona Vrancei arhaice, s-a trăit în devălmășie. Adică, ei mergeau după terenurile favorabile pentru pășunatul oilor și aceste case se desfăceau, se urcau pe căruță și se duceau la 20 de kilometri mai spre o apă sau mai spre codru.

Acesta este elementul principal, modul cum le construiau. Le construiau, nu pentru a le pune pe foc după, ci pentru a le transporta mai încolo sau când se muta familia sau un fiu prelua casa și o ducea mai departe.

Horia Daraban: Ați spus dumneavoastră că muzeul nu înseamnă numai construcțiile din satele Vrancei de odinioară, ci înseamnă și actualitate și evenimente. Pe parcursul verii, aceste evenimente, adresate în principal copiilor. Chiar de săptămâna viitoare aveți întâlniri cu aceștia.

Romeo Muscă: Chiar mâine (22  iulie 2024, n.r.), începem o nouă ediție a Școlii de vară. Noi avem gândit Muzeul Vrancei în relație cu publicul, ca o instituție, nu doar depozit, unde lumea să vină, să intre, să viziteze obiectele, ci ca o instituție parteneră, pedagogică. Muzeul trebuie să aibă o latură pedagogică, să servească, să învețe, iar la Muzeul Satului Vrâncean, copiii sunt invitați la aceste școli de vară pentru a învăța, de exemplu, să descopere arta cusutului, a țesăturilor tradiționale. Cu specialiștii muzeului, copiii vin, descoperă olăritul, am adus olar din Țara Vrancei, să-i învețe pe copii să până mâna pe lut, să vadă cum se făcea o oală acum 100 de ani. Deci cam acesta este rolul muzeului la școală de vară. Nu e un parc de distracții, ne distrăm sub o formă ludică, învățăm elemente pe care poate școala le-ar transmite mai greu.

De aceea, insistăm tot timpul pe partea aceasta ludică a activităților, să-i învățăm pe copii să descopere părțile frumoase ale vieții, dar nu impunându-le, ci intrând în muzeu, mergând prin case, prin depozitele muzeului nostru, unde sunt atâtea țesături, costume populare, obiecte pe care nu le mai folosesc astăzi, că e normal să nu mai folosim, dar noi le avem în muzeu tezaurizate și vreți să mă înțelegeți, să mă credeți, nu este bucurie mai mare a copiilor decât atunci când intră într-o casă din aceasta cu lut pe jos, cu var pe pereți, fără lumină. Să-i vedeți cum li se luminează fața și cum nu le mai vine să iasă din aceste case din lemn.

Horia Daraban: Cu siguranță, Muzeul Vrancei are în pregătire deschiderea și altor spații cu caracter muzeal. Ați dat dumneavoastră exemplul bisericii de lemn ce urmează să fie ridicată în Muzeul Satului Vrâncean. Putem merge mai departe cu exemplele?

Romeo Muscă: La acest moment, de exemplu, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni organizează în Vrancea, pentru două luni, o tabără pentru copiii din comunitățile românești din Serbia, Ucraina, Kazahstan, de exemplu. Și sâmbătă de sâmbătă, avem la Muzeul Țării Vrancei din comuna Vidra și la Memorialul Eroilor, lecții interactive cu acești români veniți de dincolo de frontierele politice ale țării să descopere tradițiile românești. Însă, din această toamnă, vom deschide trei spații muzeale. Vom redeschide Muzeul Științelor Naturii, vom redeschide Muzeul de Arheologie și Istorie Medievală și încă un muzeu, poate unic în spațiul românesc prin complexitatea prezentării materialelor. Se numește Muzeul Viei și Vinului. Va fi un muzeu al civilizației viti-vinicole, nu doar din Vrancea, ci și de la această curbură a Carpaților, de unde, negustorii cazaclii mergeau cu carele cu butoaie de vin și le duceau în spațiul Ucrainei, în Rusia, în Polonia sau poate chiar până în Cehia și Slovacia.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: wikipedia.org/ autor: strainu