(AUDIO) Anchetă la CTP Iași după descoperirea unor cantități importante de combustibil lipsă
Publicat de Gabriela Rotaru, 8 iunie 2026, 15:25 / actualizat: 9 iunie 2026, 6:31
Conducerea Companiei de Transport Public Iași a sesizat organele de anchetă penală după ce a fost depistată lipsa unor cantități importante de combustibil.
Directorul CTP Iași, Cristian Stoica, a precizat că, în urma verificărilor interne efectuate, nu au fost identificate defecțiuni sau alte cauze tehnice care să fi justificat un supraconsum, motiv pentru care se ia în calcul existența unor sustrageri de combustibil.
Potrivit acestuia, este posibil ca acestea să fi avut loc pe capetele de linii, din mediul rural, unde nu există camere video.
Cristian Stoica: ”În primul rând, am investigat cauzele tehnice și ne-am dat seama că nu este de acolo. După aceea, treptat, treptat, am observat o depășire care se mărea pe zi ce trece. Singura concluzie care ne-a dus, nefiind cauze tehnice, am zis că există posibilitatea sustragerii. Am monitorizat să vedem în garaj dacă se fac aceste sustrageri, nu am găsit. Singura posibilitate care mai rămânea era să fure la capete de linie, în zonele în care erau fără lumină, undeva mai îndepărtate, eu știu, în zona metropolitană și alte zone de genul acesta.”
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)