Călătorie în ţara absurdului urmuzian cu Ismail şi Turnavitu, noua premieră a Teatrului Naţional Radiofonic

Publicat de , 17 noiembrie 2017, 11:43

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi în premieră marţi, 21 noiembrie, de la ora 22:30, la Radio România Cultural, Ismail şi Turnavitu după Urmuz.

Scenariul radiofonic, regia artistică şi interpretarea textului: Gavriil Pinte.

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi în premieră marţi, 21 noiembrie, de la ora 22:30, la Radio România Cultural, Ismail şi Turnavitu după Urmuz. Scenariul radiofonic, regia artistică şi interpretarea textului: Gavriil Pinte.

Audiţia cu public în avanpremieră a spectacolului Ismail şi Turnavitu va avea loc luni, 20 noiembrie, de la ora 11:00, la Teatrul Metropolis, iar apoi, vom asculta Pâlnia şi Stamate, prima dramatizare din creaţia urmuziană sub semnătura lui Gavriil Pinte (2004), cu colaborarea inginerului de sunet Luiza Mateescu şi a compozitorului Ion Bogdan Ştefănescu.

Intrarea e liberă.

Începând cu anul 2004, regizorul Gavriil Pinte a demarat un program regizoral prin care realizează dramatizări ale scrierilor lui Urmuz.

Două dintre cele mai cunoscute pagini bizare sunt deja produse la teatrul radiofonic: Pâlnia şi Stamate (2004) şi Fucsiada (2016, la centenarul naşterii Dadaismului).

Acum, cu a treia dramatizare, regizorul Gavriil Pinte se opreşte la cea mai absurdă dintre povestiri, Ismail şi Turnavitu, apreciată de critica literară ca precursoare a teatrului absurdului. S

cenariul radiofonic propune soluţii dintre cele mai neconvenţionale, în care textul povestirii e relativizat cu elemente din biografia excentrică a autorului.

Novator-radiofonic, cu un desen sonor de o expresivitate ludică şi stranie în acelaşi timp, dramatizările antiprozei lui Urmuz sunt un necesar gest de arhivare şi interpretare a unui moment fondator al modernităţii în literatura română.

Urmuz este pseudonimul literar al scriitorului avangardist Demetru Demetrescu-Buzău (1883-1923), anticipator al dadaismului, pionier al deconstrucţiei limbajului academic ca expresie a crizei societăţii începutului de secol XX. Moştenirea lui Urmuz avea să fie valorificată în teatrul absurdului lui Eugen Ionescu, care îi cunoştea şi aprecia opera considerându-l unul din precursorii „tragediei limbajului”.

„Urmuz, 1883-1923, inventă – poate prin 1907 sau 1908, dată când compunea primele sale pagini bizare – un adevărat limbaj suprarealist.

Urmuz este unul dintre premergătorii revoltei artei universale, unul dintre profeţii dislocării formelor sociale, ale gândirii şi limbajului din lumea asta, care, astăzi, sub ochii noştri se dezagregă, absurdă ca şi eroii autorului nostru”, spunea Eugen Ionescu despre contribuţia lui Urmuz la reformarea limbajului literar.

Figură singulară a literaturii române, Urmuz a lăsat o operă restrânsă în scurta sa viaţă, încheiată abrupt la 40 de ani, în spiritul operei sale, prin inexplicabila sa sinucidere.

Paginile sale bizare, schiţe şi nuvele de mică întindere, constituie opera pe care a şlefuit-o obsesiv, în căutarea conciziei şi perfecţiunii limbajului.

Tudor Arghezi îl descoperă şi debutează în 1922 în paginile Cugetului românesc, tot el găsindu-i şi pesudonimul literar Urmuz.

Saşa Pană publică în 1930 o ediţie a scrierilor lui Urmuz, iar Geo Bogza va edita în 1928 o revista ce poartă numele, ca recunoaştere a poziţionării operei literare urmuziene ca precursoare a avangardei literare româneşti.

George Pruteanu, o importantă voce a criticii literare, plasează spiritul urmuzian în fruntea creatorilor de universuri literare fictive: „Urmuz e unicul nostru tragic, aproape demn de a fi opus unui Caragiale.

Cu un picior în Caragiale, Urmuz e, cu celălalt, la antipodul lui. Urmuz e cel mai mare plăsmuitor de universuri fictive din literatura noastră, în genere lipsită de mari fantazişti.

Nu am avut un Dante, nu am avut un Jarry, dar l-am avut pe umilul Demetrescu-Buzău şi, fără ironie nici prezumţie, aceasta e o posibilă compensaţie, echilibrând spiritul unei literaturi vii.

Urmuz e un scriitor european, un mare cap de serie. Şi apoi, ultima concluzie e tocmai aceea că despre Urmuz, cel mai singur între singuri, abia trebuie să stăm de vorbă.”

Regia de montaj: Monica Wilhelm; regia de studio: Milica Creiniceanu; inginer de sunet: Mirela Georgescu; regia muzicală: Stelică Muscalu; redactor: Oana Cristea Grigorescu.

Serviciul  Comunicare