Prima femeie neurochirurg din lume? Evocare: Nicolae Tomescu

Publicat de Nicolae Tomescu, 26 aprilie 2017, 08:18 / actualizat: 26 aprilie 2017, 19:40

De fapt, cea care a inspirat rândurile de față recunoștea[1] faptul că a fost prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei… În absenţa altor date bibliografice, poate fi considerată, probabil, prima femeie medic primar neurochirurg de pe continentul european, a treia femeie neurochirurg cu formaţie completă din lume.

În ce conjunctură, în care circumstanțe?

1944… Anul dezastrelor provocate de război a însemnat clipa decisivă în cariera unui om… Ca urmare a frecventelor bombardamente asupra Bucureștilor, au fost aduși, simultan, prea mulți răniți în raport cu numărul redus de medici care trebuia să le salveze viața: în contextul dat, un copil – pentru care intervenția chirurgicală era de maximă urgență – nu avea la dispoziție niciun medic. Spre surprinderea celebrului doctor Bagdasar, studenta Sofia Ogrezeanu s-a oferit să opereze copilul, intervenție care s-a dovedit salvatoare. „Această operație mi-a decis viața pentru 47 de ani înainte, cât am stat în neurochirurgie, și mi-a adus-o la 180 de grade față de ceea ce îmi propusesem eu, o viață liniștită de medic internist în orașul meu natal, Fălticeni”.

Sofia se născuse la 25 aprilie 1920. Tatăl ei, Constantin Ogrezeanu, a fost casier la BNR – Fălticeni. Mama, Maria Ogrezeanu, se ocupa de treburile casnice. Sofia, alintată „Gherghina”, a urmat cursurile școlii primare în orașul natal, după care a absolvit primele șase clase la „Liceul de Fete”-Fălticeni și ultimele două la Școala Centrală de Fete „Marica Brâncoveanu” din București. Promovând bacalaureatul (1939), în toamna aceluiași an a intrat la Facultatea de Medicină Umană din București (pe care o termină în 1945). În timpul facultății, efectuează un prim stagiu de practică la oftalmologie; al doilea stagiu îl termină cu brio în 1943, având calitatea de medic de circă rurală în comuna Baia (lângă Fălticeni, județul Suceava); începând cu 15 octombrie 1943, termină alt stagiu în Serviciul de Neurochirurgie din Spitalul nr. 9-București, intrând în prima echipǎ neurchirurgicalǎ/consideratǎ echipa de aur/ alături de Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești, de doctorii Constantin Arseni și Ionel Ionescu (ultimul devine, din 1945, soțul Sofiei Ogrezeanu).

În 1945 își susține doctoratul în medicină și chirurgie. Se mărită, după cum scriam, cu doctorul Ionel Ionescu (neurochirurg secundar); au avut doi copii – Constantin (n. 26 februarie 1946) și Ioana (n. 27 iulie 1953). În 1946, participă la concursul de secundariat, în 1954 este încadrată medic primar la Clinica Spitalului „Dr. Gh. Marinescu”, iar în 1976 obține gradul de medic primar neurochirurg II; în recomandarea scrisă de conducerea spitalului, se menționa faptul că dr. Sofia Ionescu a contribuit la instruirea noilor medici, lăsându-și amprenta profesională asupra fiecăruia: rapiditatea, găsirea tehnicii celei mai bune, potrivită fiecărui caz.

Pentru meritele deosebite dovedite încă din anii studenției, Sofia Ogrezeanu-Ionescu a fost răsplătită cu Semnul de Distincție al Crucii Roșii (1943), cu insigna „Evidențiată în Munca Medico-Sanitară (1957), cu medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei” (1964), cu medalia „25 de ani de la Proclamarea Republicii” (1972); În 1996 primește Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de excepție, Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu” și Diploma de Onoare a Confederației Naționale a Femeilor din România; Tot în acel an, 1996, devine membru al Societății Române de Istoria Medicinii, iar în 29 martie 1997, Membru Emerit al Academiei de Științe Medicale; I s-a decernat Diploma de Onoare a A.N.F.D.U.R., Premiul „Inginer Elisa Leonida Zamfirescu”, Diploma de Onoare pentru merite deosebite în promovarea științei și tehnicii în România, Diploma de Onoare a Societății de Istoria Medicinei, Diploma de Cetățean de Onoare al Municipilui Fălticeni și Medalia de Onoare a aceluiași municipiu, culminând cu acordarea celei mai înalte distincții din România, „Steaua Republicii în grad de cavaler” (pe care a primit-o la începutul lunii martie 2008[2]).

Rodica Simionescu (scriitor și jurnalist, originară din Constanța) evocă[3] numeroase momente din viața de neurochirurg a Sofiei Ogrezeanu-Ionescu, toate la un loc oferindu-ne un profil moral și profesional, al personalității cunoscute în întreaga lume pentru contribuțiile sale[4] în domeniul neurochirurgiei, în special pentru operațiile pe măduva spinării și creier. Aproape o jumătate de secol de muncă, fără odihnă, desfăşurată cu ştiinţă, cu inteligenţă, cu o inspiraţie fericită în găsirea unor soluţii salvatoare în cele mai dificile situaţii impuse de caz, cu o modestie exemplară, cu sacrificiul vieţii personale – acesta este modelul lăsat de dr. Sofia Ogrezeanu-Ionescu generaţiilor următoare de neurochirurgi români.

[1] La TVR, interviu acordat Eugeniei Vodă…

[2] S-a stins din viață la Fălticeni, 21 martie 2008.

[3] Neodihna binelui este titlul unei biografii apărute în 1998 (Editura Atlas), sub semnătura Rodicăi Simionescu. Particularitatea constă în aceea că datele dobândite şi „prelucrate literar” au la bază – după cum se poate deduce – o suită de interviuri/convorbiri cu Sofia Ionescu şi, de asemenea, amintiri ale celebrului neurochirurg, care se pensionase la cerere (1990) şi împlinise, în 1997, 77 de ani. Este anul când, „în faţa Mării, cu ochii spre necuprins, am prins în palmele mele mâinile acelea care au adus viaţa la lumină tocmai atunci când cel aflat în necaz, atins de boală şi de durere, îşi luase rămas bun de la speranţă”, când biografa cuprinde „mărturisirea fiinţei dăruite sufletului de Dumnezeu cu harul Învierii: doctor Sofia Ogrezeanu-Ionescu“. Sunt rare, din păcate, documentele a căror autenticitate să fi fost verificată pentru susţinerea unora dintre amintirile sau afirmaţiile din carte, necesare într-o astfel de întreprindere…

[4] Inclusiv pentru lucrările sale științifice apărute în: „Acta chirurgica Belgica”, „Journal de chirurgie”, „Neurologia”, „Psihiatria”, „Neurologia”, „Neurochirurgia”, „Revue Roumaine d’ Endocrinologie”. Numărul articolelor și comunicărilor prezentate în țară și în străinătate se ridică la aproape 120…