Ascultă Radio România Iași Live

Vaslui: Municipiul reşedinţă va avea o pistă pentru skateboarding şi role

Vaslui: Municipiul reşedinţă va avea o pistă pentru skateboarding şi role

Publicat de , 29 august 2019, 16:29

Consilierii locali din municipiul Vaslui au aprobat, joi, în cadrul unei şedinţe ordinare, regulamentul de funcţionare al pistei de skateboarding şi role, care va fi dată în folosinţă în cursul lunii septembrie.

Investiţia pentru pista de skateboarding s-a ridicat la aproximativ 800.000 de lei.

Termenul de finalizare al construcţiei este luna septembrie, dar, din discuţiile avute de conducerea primăriei cu reprezentanţii firmei care execută lucrările, acestea s-a putea finaliza mai devreme faţă de termenul stabilit. Astfel, ne dorim să dăm în folosinţă pista cât mai repede posibil, pentru ca toţi cei interesaţi să se bucure de ea’, a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului Vaslui, Dragoş Cazacu.

Pista va putea fi folosită în mod gratuit de utilizatori, iar cu acordul prealabil al administratorului şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aceasta va putea găzdui organizarea, de către ONG-uri sau persoane juridice, a unor evenimente, cursuri sau competiţii de profil.

Potrivit regulamentului aprobat de consilieri, programul de funcţionare al pistei de skateboarding va fi în perioada 1 mai- 31 octombrie între orele 10.00 – 21.00, iar în intervalul 1 noiembrie – 30 aprilie între orele 10.00 – 19.00, programul putând fi modificat de administratorul pistei în funcţie de condiţiile meteorologice, precum şi în cazul organizării unor evenimente.

(Agerpres/FOTO arhivă radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași își consolidează oferta programelor în engleză și franceză
Regional sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:17

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași își consolidează oferta programelor în engleză și franceză

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va pune accent, din viitorul an academic, pe dezvoltarea liniilor de predare în limbile engleză...

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași își consolidează oferta programelor în engleză și franceză
(AUDIO) Iași: Copil de 10 ani, în stare gravă după ce a fost lovit de o mașină
Regional sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:23

(AUDIO) Iași: Copil de 10 ani, în stare gravă după ce a fost lovit de o mașină

Un copil de 10 ani se află în stare gravă după ce a fost lovit de o mașină pe bulevardul Socola din municipiul Iași. Accidentul a avut loc...

(AUDIO) Iași: Copil de 10 ani, în stare gravă după ce a fost lovit de o mașină
(AUDIO) Mai puține mame minore în Neamț, datorită măsurilor de prevenție
Regional sâmbătă, 7 februarie 2026, 09:51

(AUDIO) Mai puține mame minore în Neamț, datorită măsurilor de prevenție

Numărul mamelor minore a înregistrat o scădere, anul trecut, în județul Neamț, reflectând eficiența măsurilor de prevenție, dar și o...

(AUDIO) Mai puține mame minore în Neamț, datorită măsurilor de prevenție
Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură
Regional sâmbătă, 7 februarie 2026, 08:55

Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură

Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 din Suceava a fost modernizată și transformată într-un spațiu dedicat lecturii și studiului, adaptat...

Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură
Regional vineri, 6 februarie 2026, 13:03

DNA Suceava menține controlul judiciar în cazul fostului secretar general al PNL Botoșani, Ionuț Voicu

Procurorii Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au decis menținerea măsurii controlului judiciar față de...

DNA Suceava menține controlul judiciar în cazul fostului secretar general al PNL Botoșani, Ionuț Voicu
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:28

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava introduce un master dedicat inteligenţei artificiale şi roboticii sociale cu aplicaţii în sănătate

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV) va include în programul de studii începând cu anul universitar 2026- 2027 un master...

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava introduce un master dedicat inteligenţei artificiale şi roboticii sociale cu aplicaţii în sănătate
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:07

(AUDIO) Zeci de case inundate în județul Vrancea, pompierii intervin în mai multe localități

Pompierii din județul Vrancea intervin, în această dimineață, în mai multe localități, unde zeci de case au fost inundate în urma...

(AUDIO) Zeci de case inundate în județul Vrancea, pompierii intervin în mai multe localități
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:02

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare

Consiliul Judeţean Suceava a lansat procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia Terminalului 3 de la Aeroportul Internaţional...

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare