Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Medici de familie din 10 localităţi vor vaccina pacienţi cu ser Johson & Johnson

Publicat de , 7 mai 2021, 15:20

În judeţul Suceava au fost aduse, vineri, trei sute de doze de vaccin Johnson & Johnson împotriva COVID-19 şi vor fi distribuite medicilor de familie, potrivit Direcţiei de Sănătate Public Suceava.

Conform aceleiaşi surse, cabinete ale medicilor de familie din zece localităţi din judeţ au înregistrat pacienţi care doresc să se vaccineze cu acest ser.

Cabinetele care au pacienţi înscrişi în vederea vaccinării sunt în localităţile Rădăşeni, Ostra, Ipoteşti, Adâncata, Şerbăuţi, Grăniceşti, Mânăstirea Humorului, Straja, Falcău şi municipiul Suceava.

Totodată, începând din data de 8 mai, se deschide şi va deveni funcţional punctul de vaccinare drive-through, amenajat în parcarea centrului comercial Carrefour – Shopping City Suceava, unde vaccinarea împotriva infectării cu noul coronavirus se va face doar cu ser de la Pfizer-BioNtech.

De asemenea, rămân deschise toate centrele de vaccinare comunitare amenajate în judeţ, unde vaccinarea se poate efectua şi fără programare, pentru persoanele peste 60 ani la orice oră, iar cele sub această vârstă după ora 14,00.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
Regional joi, 26 martie 2026, 06:14

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a

A fost stabilit calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2026-2027. Concursurile și evaluările dedicate elevilor...

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european
Regional miercuri, 25 martie 2026, 12:07

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european

Un amplu proces de consultare și planificare între autorități și mai multe instituții de profil se desfășoară, în această perioadă, în...

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european
(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:55

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări

Consiliul Județean Iași funcționează cu o schemă de personal mult mai mică, în comparație cu instituțiile similare din țară, iar actul...

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări
Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:31

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate

O explozie urmată de un incendiu a avut loc miercuri dimineaţă într-un apartament din municipiul Bacău. Două persoane au suferit arsuri şi...

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:13

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce mai mulţi ani s-a dat drept...

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Regional miercuri, 25 martie 2026, 10:38

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate ieri, 24 martie, de către poliţiştii brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Iaşi...

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română
Regional miercuri, 25 martie 2026, 06:53

George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară

George Marici, unul dintre prezentatorii matinalului de la Radio Iași, s-a alăturat unei echipe de voluntari din România în cadrul unui proiect...

George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară
Regional marți, 24 martie 2026, 12:34

Oamenii teatrului – simfonia unei echipe. O reprezentație unică, un spectacol eveniment care celebrează Ziua Mondială a Teatrului

Sărbătorită în fiecare an pe 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului aduce în atenția publicului sucevean un spectacol aniversar inedit, regizat...

Oamenii teatrului – simfonia unei echipe. O reprezentație unică, un spectacol eveniment care celebrează Ziua Mondială a Teatrului