Ascultă Radio România Iași Live

Primăria Piatra-Neamţ derulează 13 proiecte cu finanţări nerambursabile de 16,6 milioane euro

Publicat de , 4 decembrie 2019, 16:12

Primăria municipiului Piatra-Neamţ are, în diferite faze de implementare, 13 proiecte cu finanţări nerambursabile, în valoare totală de aproape 16,6 milioane euro, potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES, de municipalitatea pietreană.

Dintre cele 13 proiecte, 10 sunt cu finanţare europeană, iar trei – cu fonduri guvernamentale.

Atragerea de fonduri, în principal europene, a fost şi rămâne o prioritate pentru administraţia pietreană şi vom reuşi să realizăm din fonduri atrase proiecte de investiţii importante pentru oraş şi pentru cetăţeni. Ne batem pentru fiecare cent din bani europeni şi fiecare leu din programe naţionale, care poate fi atras în Piatra-Neamţ, nu ratăm nicio sursă externă de finanţare. Prin implementarea acestor proiecte, municipiul Piatra-Neamţ se va dezvolta într-un ritm accelerat în următorii 3 ani, fapt ce va genera o creştere a calităţii vieţii şi confortului pentru cetăţenii oraşului’, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Proiectele cu finanţare europeană vizează extinderea şi modernizarea sistemului de iluminat public, modernizarea staţiilor de aşteptare pentru transportul public de persoane şi realizarea unui sistem bike-sharing cu staţii pentru biciclete în toate cartierele oraşului.

Primăria Piatra-Neamţ implementează cu fonduri europene şi proiectul privind reabilitarea, modernizarea şi reconfigurarea unui coridor secundar de transport est-vest precum şi realizarea a trei grădini publice urbane.

Tot cu fonduri europene sunt realizate 11 zone publice de internet gratuit şi va fi reabilitată complet o grădiniţă.

Proiectele cu finanţare guvernamentală sunt pentru realizarea a 6 staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice, finalizarea construcţiei unei şcoli şi respectiv a unei grădiniţe.

În actualul exerciţiu financiar, Primăria Piatra-Neamţ a pregătit 32 de proiecte, însumând peste 92 milioane de euro, acestea fiind în diverse stadii procedurale.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Teatrul Luceafărul Iași: Teatru în mișcare – TRAMVAIUL GÂNDURILOR
Regional joi, 6 noiembrie 2025, 11:26

Teatrul Luceafărul Iași: Teatru în mișcare – TRAMVAIUL GÂNDURILOR

Teatru în mișcare – TRAMVAIUL GÂNDURILOR Un teatrolog, Oltița Cîntec, care a avut ideea, un regizor, Cristi Avram, care a scris textul și a...

Teatrul Luceafărul Iași: Teatru în mișcare – TRAMVAIUL GÂNDURILOR
(AUDIO) Patronul unei ferme de păsări din Vaslui, reținut într-un dosar de corupție
Regional joi, 6 noiembrie 2025, 09:37

(AUDIO) Patronul unei ferme de păsări din Vaslui, reținut într-un dosar de corupție

Patronul unei ferme de păsări din Vaslui, cu o cifră de afaceri de 90 de milioane de euro, a fost reținut, ieri, într-un dosar de corupție, în...

(AUDIO) Patronul unei ferme de păsări din Vaslui, reținut într-un dosar de corupție
Iași: La Galeria de Artă „Absida” debutează vineri evenimentul literar „Traduceri și traducători”
Regional joi, 6 noiembrie 2025, 09:28

Iași: La Galeria de Artă „Absida” debutează vineri evenimentul literar „Traduceri și traducători”

Vineri 7 noiembrie 2025 ora 13, la Galeria de Artă „Absida” va debuta o nouă manifestare literară de excepție: Traduceri și traducători....

Iași: La Galeria de Artă „Absida” debutează vineri evenimentul literar „Traduceri și traducători”
Regional joi, 6 noiembrie 2025, 09:01

O femeie a fost accidentată mortal de un tren, în noaptea de miercuri spre joi, în staţia din oraşul Roznov, a informat Inspectoratul de...

Regional joi, 6 noiembrie 2025, 07:15

(AUDIO) 58 de școli din județul Iași vor utiliza, de luna aceasta, programul ”Mate Remedial”

58 de școli din județul Iași vor utiliza, de luna aceasta, programul ”Mate Remedial”, lansat de Ministerul Educației în parteneriat cu Banca...

(AUDIO) 58 de școli din județul Iași vor utiliza, de luna aceasta, programul ”Mate Remedial”
Regional joi, 6 noiembrie 2025, 06:15

Filmul „Mirese”, în regia lui Pantelis Voulgaris, proiectat pentru publicul ieşean

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a municipiului Iaşi vă invită să participaţi la proiecţia filmului artistic „Mirese” în regia lui...

Filmul „Mirese”, în regia lui Pantelis Voulgaris, proiectat pentru publicul ieşean
Regional miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:25

Procurorii anticorupţie fac peste 20 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Dolj, Vaslui, Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Timişoara

Procurorii anticorupţie fac peste 20 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Dolj, Vaslui, Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Timişoara....

Procurorii anticorupţie fac peste 20 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Dolj, Vaslui, Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Timişoara
Regional miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:09

Botoşani: Intervenţie a pompierilor după ce o conductă de gaze a fost spartă în timpul lucrărilor la sistemul de canalizare

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani au fost solicitaţi, miercuri, să intervină pe strada Împărat...

Botoşani: Intervenţie a pompierilor după ce o conductă de gaze a fost spartă în timpul lucrărilor la sistemul de canalizare