Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Transplant renal de la mamă, la fiică; o astfel de intervenţie chirurgicală, a douăzecea din acest an

Publicat de Andreea Drilea, 13 decembrie 2017, 15:14

O echipă de medici de la Spitalul ”C. I. Parhon” şi de la Spitalul de Pediatrie ”Sfânta Maria”, din municipiul Iaşi, a efectuat un transplant renal de la mamă la fiică, intervenţia fiind al douăzecilea transplant de rinichi efectuat în acest an de medicii ieşeni, conform cadrelor medicale.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului ”C. I. Parhon”, Ionuţ Nistor, a declarat miercuri că o femeie din judeţul Vrancea a decis să salveze viaţa fiicei sale, în vârstă de 11 ani, donându-i un rinichi. Din cauza afecţiunii renale, minora cântăreşte doar 21 de kilograme şi arată ca un copil de cinci ani.

‘Este un copil de 11 ani puţin dezvoltat. Şi-a făcut analizele în urmă cu două luni. Tot atunci a fost diagnosticată cu insuficienţă renală în ultimul stadiu. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a se trata boala. Soluţia era că trebuia fie efectuarea dializei sau transplantul renal. Pe viitor, viaţa copilului va decurge aproape normal, sperăm noi, cu acest rinichi primit de la mamă. Credem că este important ca atunci când sunt mici semne, să mergem la doctor (…), să ne facem analizele pentru că, din păcate, bolile de rinichi nu dor, insuficienţa renală nu doare’, a afirmat dr. Nistor.

Potrivit dr. Cornel Moroşanu intervenţia a fost ”un succes”, chiar dacă transplantul a fost făcut de la un adult la un copil.

‘S-a decis efectuarea transplantului pentru că funcţia renală era extrem de afectată. Transplantul a fost de la mamă de 30 de ani, la un copil de 11 ani. Aici apar alte probleme pentru că e un rinichi mare introdus într-un organism mic. Tehnica trebuie adaptată, nu poate fi conectat din punct de vedere vascular ca la adult, ci pentru un copil. (…) Şi rinichiul de la mamă avea nişte particularităţi mai deosebite. Lucrurile au fost delicate din mai multe puncte de vedere, dar lucrurile sunt bune, analizele sunt normale. (…) Transplantul la copil reprezintă o nouă şansă la viaţă. După transplant sperăm să crească, să se dezvolte în mod normal, să ajungă la pubertate, la adolescenţă, un adult aşa cum trebuie’, a declarat dr. Moroşanu.

Conform medicilor care au efectuat transplantul, acesta a fost cel mai complex caz cu care s-au confruntat până acum. Intervenţia chirurgicală reprezintă al douăzecilea transplant de rinichi efectuat în 2017, la Spitalul ”C.I. Parhon” din Iaşi.

‘Mulţumim familiilor care au fost generoase şi au acceptat donarea. Ar merita să începem din nou campania pentru donare. (…) Reamintesc, este unul dintre acele momente magice în medicină, alături de naştere, în care un bolnav devine sănătos sau aproape sănătos, începe să fie din nou activ, inserat social. Este o renaştere. Este un moment de magie, suntem în preajma Crăciunului, şi cred că trebuie să subliniem acest lucru’, a declarat coordonatorul Centrului de Transplant Renal de la Iaşi, prof. univ. dr. Adrian Covic.

În judeţul Iaşi, conform statisticilor, sunt 500 de persoane care fac dializă, iar 300 de persoane din Iaşi şi alte judeţe sunt pe lista de aşteptare a transplanturilor renale.

‘Este un an care ne-am fi dorit să fie mai bogat în intervenţii de transplant. Pe de altă parte, începutul de an a fost greu. A fost un număr mic de intervenţii iniţial. Ulterior, acest număr a crescut încât putem spune că ne apropiem de anul 2016, când au fost 23 de transplanturi. Sperăm ca 2018 să fie un an mai bun, cu mai multe intervenţii, cu mai mulţi pacienţi salvaţi, mai mulţi copii operaţi şi mai puţini pacienţi pe listele de aşteptare de transplant’, a mai spus dr. Ionuţ Nistor.

(Agerpres/FOTO arhivă monitorulcj.ro)

Etichete:
Creşte numărul de locuri în creşele din municipiul Iaşi
Regional joi, 26 martie 2026, 11:12

Creşte numărul de locuri în creşele din municipiul Iaşi

Iaşiul va avea disponibile aproximativ 1.200 de locuri în creşe, capacitatea fiind mărită odată cu darea în funcţiune a celei de-a...

Creşte numărul de locuri în creşele din municipiul Iaşi
Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Regional joi, 26 martie 2026, 08:29

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti

UPDATE – Depăşirea neregulamentară este cauza accidentului rutier soldat cu patru morţi şi trei răniţi care s-a produs, miercuri seara,...

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
Regional joi, 26 martie 2026, 06:24

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere

Elevii de liceu care își doresc să urmeze o carieră în domeniul tehnic au la dispoziție, în această perioadă, o serie de oportunități de...

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
Regional joi, 26 martie 2026, 06:14

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a

A fost stabilit calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2026-2027. Concursurile și evaluările dedicate elevilor...

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
Regional miercuri, 25 martie 2026, 12:07

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european

Un amplu proces de consultare și planificare între autorități și mai multe instituții de profil se desfășoară, în această perioadă, în...

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:55

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări

Consiliul Județean Iași funcționează cu o schemă de personal mult mai mică, în comparație cu instituțiile similare din țară, iar actul...

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:31

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate

O explozie urmată de un incendiu a avut loc miercuri dimineaţă într-un apartament din municipiul Bacău. Două persoane au suferit arsuri şi...

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:13

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce mai mulţi ani s-a dat drept...

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia