Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Fonduri europene de peste 8 milioane lei pentru anveloparea a patru blocuri

Galaţi: Fonduri europene de peste 8 milioane lei pentru anveloparea a patru blocuri

Publicat de Gabriela Rotaru, 31 iulie 2020, 15:40

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est (ADRSE), Luminiţa Mihailov, au semnat, vineri, contractul de finanţare de peste 8 milioane lei, din fonduri europene, pentru anveloparea a patru blocuri din Galaţi, informează Biroul de presă al administraţie locale.

Potrivit sursei citate, proiectul în valoare de 8.760.483,12 lei este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, iar obiectivul acestuia constă în creşterea performanţei energetice a celor patru blocuri, cu efecte favorabile asupra calităţii mediului ambiental şi a sănătăţii locuitorilor, prin scăderea sub 90kWh/m2an a consumului specific de energie pentru încălzire.

De asemenea, va creşte eficienţa energetică a unui număr de 320 de apartamente astfel că, prin efectuarea lucrărilor de reabilitare termică, consumul anual total de energie se va reduce cu aproximativ 53,06%, iar emisia specifică de CO2 se va reduce cu 55,56%.

Principalele lucrări de intervenţie sunt anveloparea clădirilor, termoizolarea casei scării cu polistiren extrudat, izolarea planşeului peste subsol, termohidroizolarea terasei, schimbarea tâmplăriei cu profile din PVC culoare albă, cu geamuri termoizolante, schimbarea lămpilor de iluminat existente cu lămpi de iluminat tip LED, refacerea trotuarelor perimetrale.

Proiectul reprezintă ca valoare financiară cea mai mare finanţare obţinută de municipiul Galaţi pentru anveloparea blocurilor.

‘Este cea mai mare finanţare pe care o atragem pentru un astfel de proiect până în momentul de faţă, pentru anveloparea blocurilor. Este vorba de 8.760.483,12 lei, bani care urmează a fi folosiţi pentru a creşte confortul în peste 320 de apartamente din patru blocuri. Mai mult, ieri (joi n.r.), în şedinţa Consiliului Local au fost adoptate proiectele cu indicatorii tehnico-economici pentru un număr consistent de blocuri, încă 22, ceea ce înseamnă că noi suntem pregătiţi nu doar de a semna contracte, ci şi de a depune noi proiecte cu fonduri europene’, a declarat Ionuţ Pucheanu.

La rândul său, directorul ADRSE a precizat că municipiul Galaţi este ‘campion’ în atragerea de fonduri europene.

‘Este o plăcere să venim la Galaţi să semnăm contracte, pentru că Galaţiul este un oraş campion în atragerea de fonduri europene, inclusiv în domeniul acesta al proiectelor de eficienţă energetică în clădirile rezidenţiale. Vă felicit că aveţi această colaborare şi aţi convins asociaţiile de proprietari să intre în proiectele finanţate de Uniunea Europeană. Nu este simplu şi este meritul dumneavoastră şi al echipei. Este o schemă de finanţare care va continua şi în exerciţiul viitor şi faptul că aveţi o experienţă atât de bună şi atât de multe proiecte în implementare vă va ajuta pe partea de absorbţie a fondurilor şi pe programul viitor 2021-2027’, a spus Luminiţa Mihailov.

Perioada de implementare a proiectului este de 17 luni de la semnarea contractului de finanţare, iar durata estimată pentru execuţia lucrărilor este de 12 luni. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
Regional joi, 26 martie 2026, 06:14

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a

A fost stabilit calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2026-2027. Concursurile și evaluările dedicate elevilor...

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european
Regional miercuri, 25 martie 2026, 12:07

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european

Un amplu proces de consultare și planificare între autorități și mai multe instituții de profil se desfășoară, în această perioadă, în...

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european
(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:55

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări

Consiliul Județean Iași funcționează cu o schemă de personal mult mai mică, în comparație cu instituțiile similare din țară, iar actul...

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări
Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:31

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate

O explozie urmată de un incendiu a avut loc miercuri dimineaţă într-un apartament din municipiul Bacău. Două persoane au suferit arsuri şi...

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:13

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce mai mulţi ani s-a dat drept...

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Regional miercuri, 25 martie 2026, 10:38

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate ieri, 24 martie, de către poliţiştii brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Iaşi...

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română
Regional miercuri, 25 martie 2026, 06:53

George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară

George Marici, unul dintre prezentatorii matinalului de la Radio Iași, s-a alăturat unei echipe de voluntari din România în cadrul unui proiect...

George Marici, de la Radio Iași, voluntar în Zambia pentru o cauză umanitară
Regional marți, 24 martie 2026, 12:34

Oamenii teatrului – simfonia unei echipe. O reprezentație unică, un spectacol eveniment care celebrează Ziua Mondială a Teatrului

Sărbătorită în fiecare an pe 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului aduce în atenția publicului sucevean un spectacol aniversar inedit, regizat...

Oamenii teatrului – simfonia unei echipe. O reprezentație unică, un spectacol eveniment care celebrează Ziua Mondială a Teatrului