Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Centrul privat de Îngrijiri Bătrâni ‘Sf. Ilie’ a trecut în administrarea Direcţiei Sociale de Protecţie a Copilului

Publicat de , 8 aprilie 2020, 18:53

UPDATE, 8 aprilie 2020 – Centrul privat de Îngrijiri Bătrâni ,,Sf. Ilie’, aflat în carantină şi unde 34 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus, a trecut în administrarea Direcţiei Sociale de Protecţie a Copilului (DSPC) Galaţi, a anunţat, miercuri, prefectul Gabriel Avrămescu.

Decizia de a trece căminul în administrarea DSPC a fost luată cu toţi factorii de decizie din judeţ. Împreună am adresat o solicitare comandantului acţiunii, domnului Arafat, şi azi-noapte a venit acest ordin prin care căminul de bătrâni va fi în coordonarea DSPC. În momentul de faţă la CJ Galaţi se realizează activitatea de preluare şi de gestionare‘, a spus Avrămescu.

Prefectul a precizat că preluarea s-a făcut şi pe baza unei recomandări a Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială, care a constatat mai multe deficienţe la centrul respectiv.

,,A fost trecut la DSPC nu pentru că nu mai aveau alimente sau altceva, a fost trecut pentru că există o bază legală şi o recomandare şi a Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială. De altfel, pe site-ul căminului de bătrâni sunt rapoartele de activitate din 2018 şi 2019 şi dacă ne uităm, în 2019 au decedat 67 de beneficiari şi în 2018 au decedat 45. În momentul de faţă, preocuparea noastră, a autorităţilor, este să salvăm viaţa bătrânilor, să le asigurăm condiţii decente de tratament şi îngrijire. I-am preluat pe cei care aveau probleme, sunt în spitalele din municipiul Galaţi, iar cei care sunt în centru primesc tratament de la 22 de cadre medicale care au fost delegate acolo. Vor primi tot ce înseamnă partea de alimente şi medicaţie prin grija CJ Galaţi’, a afirmat Avrămescu.

Pe data de 5 aprilie, în baza unui contract semnat între Direcţia de Sănătate Publică Galaţi şi cămin, s-au alocat combinezoane, alcool sanitar, măşti chirurgicale, dezinfectant pentru suprafeţe şi tegumente, a menţionat prefectul.

Cel mai mare focar de COVID-19 din judeţul Galaţi este la Centrul privat de Îngrijiri Bătrâni ,,Sf. Ilie’ din municipiul Galaţi, unde 34 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, din cele 34 de persoane infectate cu noul coronavirus, 25 sunt vârstnici care erau internaţi în cămin iar nouă sunt membri ai personalului unităţii şi cadre medicale care lucrează în centru.

Toţi cei 130 de bătrâni internaţi la cămin au fost testaţi iar cei infectaţi cu noul coronavirus au fost transferaţi la spitalele de Boli Infecţioase şi CFR.

De asemenea, alţi doi vârstnici instituţionalizaţi în centru, de 74 şi 82 ani, confirmaţi pozitiv săptămâna trecută cu COVID-19 au decedat în weekend.

Conform DSP Galaţi, virusul a fost adus în cămin de directoarea unităţii, care luase contact cu soţul ei, întors din Turcia pe 20 martie şi care s-a îmbolnăvit şi a murit de coronavirus pe 3 aprilie.

Directoarea se află internată la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi i-a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. (Agerpres)


UPDATE, ora 16:42 – Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a deschis, marţi, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, pe numele directoarei Centrului privat de Îngrijiri ‘Sf. Ilie’, unde au fost înregistrate 34 de cazuri de coronavirus.

Potrivit Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, directoarea căminului şi-a continuat activitatea în cadrul centrului deşi a intrat în contact cu o persoană infectată cu coronavirus, ceea ce a dus la infectarea cu Covid-19 a mai multor persoane vârstnice din cele 130 cazate în centru.

‘La data de 07.04.2020, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, dosarul penal nr.2149/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev.de art. 352 aln 2,3,4,6 Cod Penal, constând în aceea că directorul căminului pentru persoane vârstnice Sf. Ilie, care a intrat în contact cu o persoană reîntoarsă în ţară dintr-un stat aflat pe lista celor celor cu peste 500 cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus Covid 19, nu a luat toate măsurile legale pentru prevenirea şi combaterea bolilor, continuându-şi activitatea în cadrul centrului, fapt ce a condus la infectarea cu coronavirus Covid 19 a mai multor persoane vârstnice din cele 130 cazate în centru’, se spune într-un comunicat transmis de Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, virusul a fost adus în căminul de îngrijire a bătrânilor de directoarea unităţii, care luase contact cu soţul ei, întors din Turcia, pe 20 martie, care s-a îmbolnăvit şi a murit de noul coronavirus pe 3 aprilie.

Şi directoarea se află acum internată cu Covid-19, la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi.

Conform DSP Galaţi, la Centrul privat de Îngrijiri Bătrâni ‘Sf. Ilie’ din municipiul Galaţi sunt 34 de persoane infectate cu noul coronavirus, 25 fiind vârstnici care erau internaţi în cămin, iar nouă reprezintă personalul unităţii şi cadre medicale care lucrează în centru.

Toţi cei 130 de bătrâni internaţi la cămin au fost testaţi, iar cei infectaţi cu noul coronavirus au fost transferaţi la spitalele de Boli Infecţioase şi CFR.

De asemenea, alţi doi vârstnici instituţionalizaţi în centru, de 74 şi 82 ani, confirmaţi pozitiv, săptămâna trecută, cu COVID 19, au decedat în weekend


Cel mai mare focar de COVID-19 din judeţul Galaţi este la Centrul privat de Îngrijiri Bătrâni ‘Sf. Ilie’ din municipiul Galaţi, unde 34 de persoane de acolo au fost infectate cu noul coronavirus, a anunţat, marţi, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.

Potrivit sursei citate, din cele 34 de persoane infectate cu noul coronavirus, 25 sunt vârstnici care erau internaţi în cămin, iar nouă reprezintă personalul unităţii şi cadre medicale care lucrează în centru.

Toţi cei 130 de bătrâni internaţi la cămin au fost testaţi, iar cei infectaţi cu noul coronavirus au fost transferaţi la spitalele de Boli Infecţioase şi CFR.

De asemenea, alţi doi vârstnici instituţionalizaţi în centru, de 74 şi 82 ani, confirmaţi pozitiv săptămâna trecută cu COVID-19, au decedat în weekend.

Potrivit DSP Galaţi, virusul a fost adus în căminul de îngrijirea bătrânilor de directoarea unităţii, care luase contact cu soţul ei, întors din Turcia pe 20 martie, care a fost depistat pozitiv cu coronavirus şi a decedat pe 3 aprilie.

Şi directoarea se află acum internată la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Majorări de taxe la Iași: Consiliul Local discută noile impozite
Regional duminică, 21 decembrie 2025, 09:35

(AUDIO) Majorări de taxe la Iași: Consiliul Local discută noile impozite

Consiliul Local Iași va dezbate mâine, într-o ședință extraordinară, noua grilă de impozitare locală pentru anul viitor. Creșterea...

(AUDIO) Majorări de taxe la Iași: Consiliul Local discută noile impozite
Tronsonul Focşani-Adjud al Autostrăzii Moldovei, de aproximativ 50 de kilometri, urmează să fie deschis circulaţiei
Regional duminică, 21 decembrie 2025, 09:11

Tronsonul Focşani-Adjud al Autostrăzii Moldovei, de aproximativ 50 de kilometri, urmează să fie deschis circulaţiei

Tronsonul Focşani-Adjud al Autostrăzii Moldovei, de aproximativ 50 de kilometri, urmează să fie deschis circulaţiei marţi. Proiectul aduce un...

Tronsonul Focşani-Adjud al Autostrăzii Moldovei, de aproximativ 50 de kilometri, urmează să fie deschis circulaţiei
CEAȚĂ persistentă în mai multe zone din regiunea Moldovei
Regional duminică, 21 decembrie 2025, 07:59

CEAȚĂ persistentă în mai multe zone din regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Data emiterii : 21-12-2025 ora 8:50 Nr. mesajului : 5 Valabil de la : 21-12-2025...

CEAȚĂ persistentă în mai multe zone din regiunea Moldovei
(AUDIO) Iașul se împrumută cu 22 de milioane de euro pentru modernizarea CET
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 11:18

(AUDIO) Iașul se împrumută cu 22 de milioane de euro pentru modernizarea CET

Consilierii locali de Iași au votat realizarea unui împrumut de 22 de milioane de euro destinat modernizării CET. Prin intermediul acestui credit...

(AUDIO) Iașul se împrumută cu 22 de milioane de euro pentru modernizarea CET
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 11:02

(AUDIO/FOTO) Accident grav, în această dimineață, pe DN 24, pe raza localității Cotu Morii, din județul Iași

Accident grav, în această dimineață, pe DN 24, pe raza localității Cotu Morii, din județul Iași, cel mai probabil pe fondul neadaptării...

(AUDIO/FOTO) Accident grav, în această dimineață, pe DN 24, pe raza localității Cotu Morii, din județul Iași
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 09:54

În ultimele 30 de zile, preţul mediu al unui litru de benzină s-a micşorat cu 3%

În ultimele 30 de zile, preţul mediu al unui litru de benzină s-a micşorat cu 3%, în timp ce în cazul motorinei preţul mediu a scăzut cu...

În ultimele 30 de zile, preţul mediu al unui litru de benzină s-a micşorat cu 3%
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 09:38

Suceava: O femeie a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu maşina

O femeie a fost rănită după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţă, în afara părţii carosabile, informează...

Suceava: O femeie a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu maşina
Regional vineri, 19 decembrie 2025, 19:25

Autostrada A7 – un proiect strategic devenit realitate pentru județul Vrancea

Astăzi a avut loc o vizită de lucru pe Autostrada A7, la care au participat președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, președintele...

Autostrada A7 – un proiect strategic devenit realitate pentru județul Vrancea