Ascultă Radio România Iași Live

Bacău: Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmăneşti a intrat în carantină

Bacău: Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmăneşti a intrat în carantină

Publicat de Gabriela Rotaru, 5 mai 2020, 18:15

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău a decis, marţi, să carantineze Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmăneşti după ce 64 de pacienţi şi angajaţi au fost confirmaţi pozitiv cu Covid-19.

Potrivit unui comunicat de presă al DSP Bacău, pacienţii centrului depistaţi pozitivi şi asimptomatici vor rămâne în centru, alături de personalul depistat pozitiv şi asimptomatic.

‘Beneficiarii depistaţi negativ, împreună cu personalul depistat negativ, vor fi mutaţi în structura exterioară a unităţii (corp administrativ). Reprezentanţii D.S.P. Bacău efectuează verificări pentru a stabili modalitatea optimă de a utiliza acest spaţiu. Personalul unităţii, care se afla la domiciliu anterior acestei testări, rămâne la domiciliu cu întreaga familie, până la împlinirea termenului de 14 zile de la ieşirea din centru; acest personal urmează a fi testat’, a declarat, în comunicatul de presă, directorul executiv al DSP Bacău, Mihaela Arim.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Sorin Braşoveanu, a acuzat conducerea DSP Bacău, într-o postare pe pagina de Facebook, că situaţia de la centrul din Dărmăneşti se datorează testării efectuate prea târziu.

‘V-am solicitat în adresele înaintate către Direcţia de Sănătate Publică Bacău, în zilele de 21-23 aprilie, testarea de urgenţă a personalului de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmăneşti. Aţi ignorat apelul nostru. V-aţi trezit abia pe 3 mai să faceţi testările pentru COVID-19! Sunteţi direct responsabili de rezultate. V-aţi jucat cu vieţile oamenilor’, a afirmat preşedintele CJ Bacău.

Potrivit unor surse medicale, dintre cele 64 de persoane depistate pozitiv, 21 sunt angajate ale centrului iar 43 sunt asistaţi. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Majorări de taxe la Iași: Consiliul Local discută noile impozite
Regional duminică, 21 decembrie 2025, 09:35

(AUDIO) Majorări de taxe la Iași: Consiliul Local discută noile impozite

Consiliul Local Iași va dezbate mâine, într-o ședință extraordinară, noua grilă de impozitare locală pentru anul viitor. Creșterea...

(AUDIO) Majorări de taxe la Iași: Consiliul Local discută noile impozite
Tronsonul Focşani-Adjud al Autostrăzii Moldovei, de aproximativ 50 de kilometri, urmează să fie deschis circulaţiei
Regional duminică, 21 decembrie 2025, 09:11

Tronsonul Focşani-Adjud al Autostrăzii Moldovei, de aproximativ 50 de kilometri, urmează să fie deschis circulaţiei

Tronsonul Focşani-Adjud al Autostrăzii Moldovei, de aproximativ 50 de kilometri, urmează să fie deschis circulaţiei marţi. Proiectul aduce un...

Tronsonul Focşani-Adjud al Autostrăzii Moldovei, de aproximativ 50 de kilometri, urmează să fie deschis circulaţiei
CEAȚĂ persistentă în mai multe zone din regiunea Moldovei
Regional duminică, 21 decembrie 2025, 07:59

CEAȚĂ persistentă în mai multe zone din regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Data emiterii : 21-12-2025 ora 8:50 Nr. mesajului : 5 Valabil de la : 21-12-2025...

CEAȚĂ persistentă în mai multe zone din regiunea Moldovei
(AUDIO) Iașul se împrumută cu 22 de milioane de euro pentru modernizarea CET
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 11:18

(AUDIO) Iașul se împrumută cu 22 de milioane de euro pentru modernizarea CET

Consilierii locali de Iași au votat realizarea unui împrumut de 22 de milioane de euro destinat modernizării CET. Prin intermediul acestui credit...

(AUDIO) Iașul se împrumută cu 22 de milioane de euro pentru modernizarea CET
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 11:02

(AUDIO/FOTO) Accident grav, în această dimineață, pe DN 24, pe raza localității Cotu Morii, din județul Iași

Accident grav, în această dimineață, pe DN 24, pe raza localității Cotu Morii, din județul Iași, cel mai probabil pe fondul neadaptării...

(AUDIO/FOTO) Accident grav, în această dimineață, pe DN 24, pe raza localității Cotu Morii, din județul Iași
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 09:54

În ultimele 30 de zile, preţul mediu al unui litru de benzină s-a micşorat cu 3%

În ultimele 30 de zile, preţul mediu al unui litru de benzină s-a micşorat cu 3%, în timp ce în cazul motorinei preţul mediu a scăzut cu...

În ultimele 30 de zile, preţul mediu al unui litru de benzină s-a micşorat cu 3%
Regional sâmbătă, 20 decembrie 2025, 09:38

Suceava: O femeie a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu maşina

O femeie a fost rănită după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţă, în afara părţii carosabile, informează...

Suceava: O femeie a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu maşina
Regional vineri, 19 decembrie 2025, 19:25

Autostrada A7 – un proiect strategic devenit realitate pentru județul Vrancea

Astăzi a avut loc o vizită de lucru pe Autostrada A7, la care au participat președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, președintele...

Autostrada A7 – un proiect strategic devenit realitate pentru județul Vrancea