Ascultă Radio România Iași Live

Bacău: Centru social pentru persoane vârstnice, finanţat prin POR

Publicat de Andreea Drilea, 19 iunie 2018, 06:42

Comuna Filipeni va beneficia de un centru de zi pentru 40 de persoane vârstnice, printr-o finanţare de peste 300.000 euro prin Programul Operaţional Regional, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE).

Potrivit sursei citate, comuna are o pondere a populaţiei vârstnice de peste 60% şi în prezent nu se furnizează niciun serviciu social.

Luni a fost semnat contractul de finanţare între directorul general al ADRNE, Vasile Asandei, şi primarul comunei Filipeni, Rodica Ambrosie.

‘Am ţinut neapărat să fiu prezent astăzi la Filipeni, alături de Sorin Braşoveanu (preşedintele CJ Bacău – n.r.) şi de doamna primar Rodica Ambrosie, nu atât în calitatea mea oficială de parte în contract, ci în cea de om care are un deosebit respect pentru iniţiativele adresate semenilor. Le adresez sincere aprecieri pentru constituirea acestui parteneriat, de pe urmă căruia bătrânii din Filipeni vor avea parte de zile mai demne şi mai frumoase. Se dovedeşte azi că astfel de proiecte, iniţiate de comunităţi mici, dar ambiţioase, îşi găsesc sprijin în Programul Operaţional Regional, dar sunt convins că apetitul pentru surse de finanţare abia acum li se deschide’, a declarat Vasile Asandei, potrivit comunicatului de presă.

Beneficiarii centrului social vor avea facilităţi pentru recreere, servicii de recuperare psihică, fizică, kinetoterapie, îndrumare medicală, consultaţii gratuite şi consiliere juridică. În mod complementar, va fi dezvoltată o unitate de îngrijire la domiciliu, care va oferi suport pentru asigurarea igienei personale, pregătirea şi administrarea hranei, ajutor în menaj, dar va fi şi prilej de conversaţie şi contact social.

(Agerpres/FOTO arhivă paradisulbunicilor.ro)

Etichete:
DIICOT Neamţ a reţinut 15 persoane într-un dosar de trafic de droguri de risc şi mare risc
Regional marți, 29 aprilie 2025, 16:58

DIICOT Neamţ a reţinut 15 persoane într-un dosar de trafic de droguri de risc şi mare risc

15 persoane sunt cercetate sub acuzaţiile de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc în formă...

DIICOT Neamţ a reţinut 15 persoane într-un dosar de trafic de droguri de risc şi mare risc
Autostrada A8 prinde contur, astăzi fiind semnat al cincilea contract
Regional marți, 29 aprilie 2025, 12:30

Autostrada A8 prinde contur, astăzi fiind semnat al cincilea contract

Autostrada A8 prinde contur, marţi fiind semnat al cincilea contract, astfel că mai mult de 40% din lungimea acesteia este acoperită de contracte,...

Autostrada A8 prinde contur, astăzi fiind semnat al cincilea contract
Bacău: Tânăra care a luat un bebeluş din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile
Regional marți, 29 aprilie 2025, 12:23

Bacău: Tânăra care a luat un bebeluş din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile

Tânăra în vârstă de 19 ani care, duminică, a luat un bebeluş din Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, a fost pusă sub...

Bacău: Tânăra care a luat un bebeluş din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile
Un amplu exerciţiu de salvare este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” din Botoşani
Regional marți, 29 aprilie 2025, 12:16

Un amplu exerciţiu de salvare este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” din Botoşani

Ample acțiuni de salvare la Agafton: cutremur, explozie, incendiu, asanare muniție, accident rutier. Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

Un amplu exerciţiu de salvare este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” din Botoşani
Regional marți, 29 aprilie 2025, 11:47

Medici specialiști în sănătatea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății de la Iași

Comunitatea Social Moms organizează la Iași „Maratonul Sănătății”, o conferință dedicată sănătății copiilor. Evenimentul se va...

Medici specialiști în sănătatea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății de la Iași
Regional marți, 29 aprilie 2025, 11:35

Iași: Festivalul Internațional de Muzică de Cameră (4 – 8 mai 2025)

Sub cupola Aulei Mihai Eminescu, muzica prinde din nou viață în cadrul unui eveniment cu tradiție și rafinament organizat în exclusivitate de...

Iași: Festivalul Internațional de Muzică de Cameră (4 – 8 mai 2025)
Regional marți, 29 aprilie 2025, 10:28

Iași: Expoziția temporară „Tipare și păpușare de caș din colecția Muzeului Etnografic al Moldovei”

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău,...

Iași: Expoziția temporară „Tipare și păpușare de caș din colecția Muzeului Etnografic al Moldovei”
Regional marți, 29 aprilie 2025, 10:15

Calistrat Hogaș prin ochii liceenilor de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț

Calistrat Hogaș prin ochii liceenilor de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț. Totul a început de la o temă dată de...

Calistrat Hogaș prin ochii liceenilor de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț