Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Iași: Parcul Copou va fi reabilitat

(AUDIO) Iași: Parcul Copou va fi reabilitat

Publicat de , 30 iunie 2020, 19:06

Parcul Copou din Iași va întră intr-un proces de reabilitare.

Proiectul a fost votat, astăzi, în ședința Consiliului Local Iași. Are o valoare de aproape 28 de milioane de lei și va fi realizat în 12 luni.

Primarul Mihai CHIRICA a spus că toate aleile vor fi acoperite cu dale de piatră iar surafaţa spațiilor de joacă pentru copii se va tripla:

Urmărim să scoatem tot asfaltul din Parcul Copou. El va fi înlocuit cu dale din piatră naturală care să permită atât alergarea, cât și deplasarea cu cărucioare. De asemenea, vrem să triplăm suprafețele de spații dedicate copiilor. Vrem să dublăm suprafața de luciu de apă astfel încât pe acel luciu să apară și nuferi sau viețuitoare de apă și să le putem întreține acolo. Nu vom diminua spațiile verzi, chiar dacă a apărut în spațiul public această mențiune, pentru că noi am inventariat toate suprafețele de acolo, dar o parte dintre ele, din platformele betonate erau trecut tot la spațiile verzi, ceea ce era incorect. Toată suprafața verde va rămâne intactă. Mai mult decât atât, s-a luat decizia ca pentru fiecare copac care a îmbătrânit sau s-a îmbolnăvit și va fi scos să se planteze patru arbori.

 

În acest an, la Iaşi, va începe reabilitarea parcurilor din fața Teatrului Național, a Palatului Culturii și a celui din Piață Unirii. Parcul Copou va întra în reabilitare în 2021.

Mihai Chirica:

 


(Constantin Mihai, Radio Iași/FOTO Primăria Municipiului Iași)


Redăm integral comunicatul de presă al Primăriei Municipiului Iași:

În ședința de astăzi, 30 iunie, Consiliul Local al Municipiului Iași a adoptat în unanimitate o hotărâre de aprobare a indicatorilor tehnico-economici și devizului general privind investiția „Restaurare și reabilitare Grădina Copou”.

Investiția în valoare de 26.200.000 de lei, cu TVA, va presupune reabilitarea aleilor, conservarea Teiului lui Eminescu, reconstrucția foișorului fanfarei cu o capacitate mai mare, reorganizarea compoziției obiectelor de artă și restaurarea acestora, reabilitarea Aleii Junimiștilor, dotarea cu mobilier urban adecvat (bănci, coșuri de gunoi, mese de șah etc.), înființarea unui Teatru de Vară în zona Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, reabilitarea sistemelor de canalizare, realizarea unui sistem de irigare îngropat și computerizat, înființarea unei peluze rezistente la călcare și umbrire, modernizarea sistemului de iluminat funcțional și arhitectural, completarea lipsurilor vegetale.

Printre noutățile aduse de Hotărârea Consiliului Local se numără extinderea oglinzilor de apă, de la 542 la 1.089 metri pătrați (inclusiv crearea unui deck de lemn de 374 de metri pătrați), desființarea aleilor din asfalt și refacerea acestora, pe o suprafață totală de 33.520 de metri pătrați, cu dalaje din piatră cubică, plăci și înierbate (pe o suprafață de 1.653 metri pătrați), extinderea teraselor Muzeului „Mihai Eminescu” și Casei de Cultură „Mihai Ursachi” și, nu în cele din urmă, extinderea spațiului de joacă de la 336 la 1.498 metri pătrați.

Suprafața totală a terenului pe care vor fi făcute aceste intervenții este de 101.100 metri pătrați, din care suprafața spațiului verde va fi de 61.889 metri pătrați. În legătură cu unele speculații nefondate în ceea ce privește o așa-zisă reducere a suprafeței spațiilor verzi în urma lucrărilor menționate, este important de înțeles că, așa cum primarul Mihai Chirica a explicat în cadrul ședinței, nu este vorba de nicio reducere a spațiului verde, ci de o inventariere inițială greșită a Grădinii Copou, în sensul că în inventarul inițial unele elemente (o parte dintre serele Palatului Copiilor, terenurile pe care se aflau grupurile sanitare și alte facilități administrative, inclusiv containerele de cazare pentru muncitori și câteva magazii) figurau, în mod greșit, drept spații verzi. Altfel spus, suprafețele de spații verzi vor rămâne cel puțin la fel de mari, însă noua inventariere va fi una precisă.

„Subliniez faptul că nu se va lua niciun metru pătrat din spațiile verzi existente care sunt acoperite cu arbori, extinderea oglinzilor de apă în zone unde nu există arbori, eliminarea totală a asfaltului și triplarea suprafeței spațiului de joacă. Mai mult, în măsura în care viitorul proiect tehnic de execuție a lucrărilor va permite, vom încerca să extindem și mai mult spațiile verzi existente față de prevederile Hotărârii Consiliului Local peste diverse construcții administrative și serele didactice”, a declarat primarul Mihai Chirica.

De altfel, Hotărârea Consiliului Local a fost adoptată cu un amendament propus de consilierul independent Andrei Postolache, amendament conform căruia, în situația în care un arbore va trebui eliminat, în locul acestuia vor fi plantați alți patru copaci.

În completarea acestui proiect, Primăria Municipiului Iași va reabilita și Monumentul Regulamentului Organic (Obeliscul cu lei), expertiza tehnică a acestuia fiind făcută în 2018.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași

Etichete:
Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Regional joi, 26 martie 2026, 08:29

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti

UPDATE – Depăşirea neregulamentară este cauza accidentului rutier soldat cu patru morţi şi trei răniţi care s-a produs, miercuri seara,...

Neamţ: Depăşirea neregulamentară – cauza accidentului soldat cu patru morţi şi trei răniţi, de la Dulceşti
Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
Regional joi, 26 martie 2026, 06:24

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere

Elevii de liceu care își doresc să urmeze o carieră în domeniul tehnic au la dispoziție, în această perioadă, o serie de oportunități de...

Drumul spre TUIASI începe din liceu: mai multe facultăți oferă pregătire gratuită pentru admitere
(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
Regional joi, 26 martie 2026, 06:14

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a

A fost stabilit calendarul testărilor pentru înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2026-2027. Concursurile și evaluările dedicate elevilor...

(AUDIO) Iași: Colegiile organizează testări pentru clasa a V-a
(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european
Regional miercuri, 25 martie 2026, 12:07

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european

Un amplu proces de consultare și planificare între autorități și mai multe instituții de profil se desfășoară, în această perioadă, în...

(AUDIO) Autoritățile din Vaslui pregătesc strategia pentru viitorul exercițiu financiar european
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:55

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări

Consiliul Județean Iași funcționează cu o schemă de personal mult mai mică, în comparație cu instituțiile similare din țară, iar actul...

(AUDIO) Consiliul Județean Iași funcționează cu personal redus, dar nu va face angajări
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:31

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate

O explozie urmată de un incendiu a avut loc miercuri dimineaţă într-un apartament din municipiul Bacău. Două persoane au suferit arsuri şi...

Bacău: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament; doi răniţi şi zeci de persoane evacuate
Regional miercuri, 25 martie 2026, 11:13

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia

O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, după ce mai mulţi ani s-a dat drept...

Iaşi: Femeie trimisă în judecată pentru că se dădea brokerul unei bănci din Elveţia
Regional miercuri, 25 martie 2026, 10:38

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate ieri, 24 martie, de către poliţiştii brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Iaşi...

Fabrică de bani falși, descoperită de Poliția Română