Ascultă Radio România Iași Live

Moţiunea simplă împotriva ministrului interimar al educaţiei, Ilie Bolojan, a fost respinsă de Senat

Moţiunea simplă împotriva ministrului interimar al educaţiei, Ilie Bolojan, a fost respinsă de Senat

Publicat de Gabriela Rotaru, 9 februarie 2026, 19:11

Moţiunea simplă împotriva ministrului interimar al educaţiei, Ilie Bolojan, a fost respinsă de Senat.

Iniţiatorii acestui demers au susţinut că, sub conducerea acestuia, educaţia a intrat într-o zonă riscantă de austeritate, fără măsuri de protecţie, iar bursele pentru studenţi sunt insuficiente pentru menţinerea acestora în sistem.

Senatorii opoziţiei cer reanalizarea urgentă a sistemului de burse şi facilităţi, precum şi introducerea unui mecanism de protecţie socială pentru studenţii vulnerabili.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că bursele reprezintă un sprijin limitat, nu venituri de întreţinere, iar eventualele majorări pot fi realizate doar gradual, în funcţie de buget. (Rador/ FOTO cdep.ro)

Leul s-a depreciat, luni, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Naţional luni, 9 februarie 2026, 14:07

Leul s-a depreciat, luni, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0934 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, luni, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american
Ministerul Justiţiei: Zece candidaţi pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
Naţional luni, 9 februarie 2026, 13:46

Ministerul Justiţiei: Zece candidaţi pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT

Zece candidaţi s-au înscris la Ministerul Justiţiei pentru funcţiile de procuror general al României, procuror-şef al Direcţiei Naţionale...

Ministerul Justiţiei: Zece candidaţi pentru şefia Parchetului General, DNA şi DIICOT
METEO: Temperaturi deosebit de scăzute și ger
Naţional luni, 9 februarie 2026, 10:09

METEO: Temperaturi deosebit de scăzute și ger

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 09-02-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Temperaturi deosebit de scăzute și ger
Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august trebuie înscriși la clasa pregătitoare
Naţional luni, 9 februarie 2026, 06:44

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august trebuie înscriși la clasa pregătitoare

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august inclusiv trebuie înscriși pentru a începe, din toamnă, clasa pregătitoare....

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august trebuie înscriși la clasa pregătitoare
Naţional luni, 9 februarie 2026, 06:24

Începe perioada în care se acordă vacanţa şcolară intermodulară

Copiii vor avea o săptămână de vacanţă în intervalul 9 februarie – 1 martie, perioada fiind stabilită prin decizia fiecărui...

Începe perioada în care se acordă vacanţa şcolară intermodulară
Naţional luni, 9 februarie 2026, 06:22

Senat: Moţiune simplă împotriva ministrului interimar al Educaţiei, Ilie Bolojan; dezbatere şi vot

Moţiunea simplă împotriva ministrului interimar al Educaţiei, Ilie Bolojan, criticat că a redus, într-un context inflaţionist,...

Senat: Moţiune simplă împotriva ministrului interimar al Educaţiei, Ilie Bolojan; dezbatere şi vot
Naţional luni, 9 februarie 2026, 06:19

Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Apărării – astăzi, dezbatere şi vot

Moţiunea simplă împotriva ministrului Apărării, Radu Miruţă, în care este criticată gestionarea politicii de securitate şi apărare...

Senat: Moţiunea simplă împotriva ministrului Apărării – astăzi, dezbatere şi vot
Naţional luni, 9 februarie 2026, 05:24

Senat: Moţiune simplă împotriva modului de reprezentare a României în Acordul UE-Mercosur; dezbatere şi vot

Moţiunea simplă prin care este criticat modul în care Guvernul a reprezentat interesele României în procesul decizional european privind Acordul...

Senat: Moţiune simplă împotriva modului de reprezentare a României în Acordul UE-Mercosur; dezbatere şi vot