(AUDIO/FOTO) La Opera Națională Română din Iași are loc premiera spectacolului „Spartacus”
Publicat de Andreea Drilea, 12 noiembrie 2025, 12:57
La Opera Națională Română din Iași va avea loc, diseară, premiera spectacolului „Spartacus”, realizat în co-producție cu Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău.
Managerul interimar al Operei ieșene, Andrei Fermeșanu, a precizat că au fost necesare mai multe săptămâni pentru adaptarea scenografiei la Iași: ”Am recus la tehnica, sau cum să spun, la practica co-producției care există în lume peste tot. Toate teatrele mari din lumea asta colaborează între ele, indiferent că nu sunt în aceeași țară. Atunci când avem unii decorurile și costumele, iar alții avem personalul artistic, dacă am uni aceste două elemente, reușim să scoatem la lumina aplauzelor producții noi cu bani mai puțini decât dacă ar trebui să le facă o singură instituție. Eu sunt foarte încântat de colaborarea bună pe care o avem cu teatrul ”Maria Bieșu” din Chișinău. Există în repertoriul domniilor lor spectacole foarte valoroase, atât de opere cât și de balet, pe care sezonier de ce nu le-am aduce Și în Iași. Și sigur, această practică se extindă poate și la nivel internațional.”
„Spartacus” spune povestea celebrului gladiator care s-a ridicat împotriva Imperiului Roman, fiind un spectacol de balet complex, cu o încărcătură emoțională puternică, după cum a precizat balerina Anastasia Homițcaia, cea care semnează coregrafia: ”Este în coreografia lui Igor Cernîșov. Această coreografie merge doar la noi, la Teatru, la Teatru Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu”. Este o abordare total diferită. O provocare a fost pentru mine mai mare, în lucru cu artiști, starea spirituală, pentru că poate generația zilelor noastre este un pic mai, nu că indiferentă, dar a fost greu să scot emoțional, dar a ce spectacol este bazat pe emoții, pe jocul actoricesc.”
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)
