Ascultă Radio România Iași Live

Pintea: Şi în spitalele publice şi în cele private sunt raportări false; am început un control comun cu Ministerul Finanţelor

Publicat de , 10 decembrie 2018, 08:00

UPDATE – Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat duminică seara că şi în spitalele publice şi în cele private sunt raportări false, motiv pentru care MS a început un control comun cu Ministerul Finanţelor.

‘Am început un control comun cu Ministerul Finanţelor, pentru că sunt şi în spitalele publice şi în spitalele private raportări false, sunt decontări duble la spitalele private. Vă daţi seama că nu începeam acest control sau nu propuneam MF să facem un control dacă nu aveam nişte date certe. Nu am vrut să fac public acest lucru, pentru că mi se pare normal să verific nişte lucruri care pot să afecteze financiar sistemul’, a declarat Pintea la B1TV.

Întrebată cât la sută se fură în sistemul de sănătate, Pintea a răspuns: ‘Destul de mult pe palierul pe care îl verificăm’.

Potrivit Sorinei Pintea, în sistemul de sănătate s-au făcut progrese foarte mari în ultimii ani, dar ceea ce se întâmplă în anumite zone ‘ne afectează şi ne pune pe gânduri’.

‘În România sunt 17 milioane de asiguraţi şi doar 5 milioane plătesc, contribuie la sistemul de sănătate, ceea ce înseamnă că statul garantează dreptul la sănătate şi finanţează, chiar dacă nu la nivelul pe care îl dorim cu toţii. (…) Dar trebuie să înţelegem că sumele sunt limitate. Că instituţia programării funcţionează nu doar în România, ci şi în Anglia, şi în Germania. Deci, sunt lucruri şi sunt progrese, sunt paşi înainte care s-au făcut şi ar trebui să recunoaştem acest lucru’, a spus ea.

Pintea susţine că majorarea salariilor medicilor a redat demnitatea acestora, însă efectul scontat până în acest moment nu a apărut.

‘Sunt foarte multe solicitări să revină medici în ţară, dar pe de altă parte, paradoxal, s-a întâmplat un lucru: sunt spitale clinice, spitale mari care au greutăţi în a asigura linia de gardă. De ce? Pentru că sunt medici care au ajuns, de exemplu, să facă 12 gărzi pe lună, întrucât colegii mai tineri merg în spitale cu pacienţi mai puţini, unde nu sunt deranjaţi atât de mult. Când am auzit acest lucru, m-a mâhnit. Pe de altă parte, odată cu aceste majorări salariale am crezut că se va delimita foarte clar sistemul public de sistemul privat, adică medicul de la public îşi va respecta programul de lucru şi va merge apoi la privat, dacă doreşte. Deci, asta cu fişa postului, cu programul de lucru nu s-a întâmplat’, a spus Pintea.

Întrebată dacă ‘demnitatea cu plicul mai există’, ministrul Sănătăţii a afirmat că se pare că mai există în unele zone, ceea ce este ‘foarte supărător’, însă lucrurile trebuie taxate de către pacienţi, pentru că statul a făcut un efort foarte mare majorând aceste salarii la nivelul anului 2022.

‘Pe de altă parte, este şi personal medical, sunt şi medici dedicaţi întru totul. Dar ei au fost dedicaţi şi înainte, pe bani mai puţini. Eu aştept acum de la tânara generaţie să fie un model pentru noi ceilalţi. Să ne înveţe ei ce înseamnă de fapt a fi medic în România. Şi nu spun asta cu ironie, pentru că aştept acest lucru’, a mai declarat ministrul Sănătăţii.


Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat duminică seara, referitor la medicii rezidenţi, că a lansat o idee, şi nu o propunere legislativă, iar statul are nevoie de medici în România şi este interesat de tinerii medici, având în vedere că finanţează 5.730 de locuri la rezidenţiat, au fost majorate salariile şi a fost început un program de dotare a spitalelor.

‘Eu nu consider că este un scandal, pentru că nu am lansat în spaţiul public o propunere legislativă, am avut nişte opinii legate de faptul că în acest moment noi producem medici, pentru că, dacă ne uităm, anul acesta au fost scoase cele mai multe locuri la rezidenţiat. Am şi suplimentat numărul de locuri, astfel încât toţi cei care au obţinut punctajul minim să poate să intre pe o specialitate, medicină de familie şi epidemiologie. (…) Deci nu putem spune că nu ne interesează tinerii medici, atâta vreme cât avem 5.730 de locuri la rezidenţiat finanţate, cu salarii majorate, nu putem spune că România nu este interesată de soarta absolvenţilor de Medicină’, a spus Sorina Pintea, la B1 TV.

Ministrul a subliniat că nu a fost lansat lansat niciun proiect legislativ şi a afirmat că ţări precum Ungaria şi Germania au luat măsuri pentru menţinerea medicilor în ţară.

‘Şi atunci, bineînţeles că am lansat în spaţiul public o idee, cum că statul român investeşte foarte mulţi bani şi teoretic ar trebui să-şi ţină medicii în ţară, aşa cum face Ungaria, aşa cum face Germania, care şi-a redus la jumătate numărul medicilor pe care-i pregăteşte. Deci n-am lansat nimic legislativ. Australia face acelaşi lucru acum, fac mai multe ţări lucrul acesta, deci n-aş putea spune că nu e chibzuită (ideea menţinerii medicilor rezidenţi în ţară – n.r.) , este chibzuită, pentru că eu am nevoie de medici aici, în România. E adevărat, majorarea salarială nu este suficientă. Am început şi un program de dotare a spitalelor (…), computer tomografe, RMN-uri’, a menţionat Pintea.

Aceasta a exemplificat faptul că unele spitale din ţară, precum cele din Galaţi şi Tulcea, se confruntă cu lipsa de medici, iar în alte zone, în special în centrele universitare, este surplus de medici.

‘Avem un aşa-zis deficit de medici, citeam (…) că spitalul din Galaţi are nevoie de 40 de medici, spitalul din Tulcea, unde am fost de curând, are nevoie de 22 de medici, spitalul din Nehoiu va închide secţia de pediatrie pentru că singurul medic va pleca, are 67 de ani, deci avem deficit în anumite zone şi surplus în alte zone. Şi eu îmi pun întrebarea, dacă merg în străinătate, nu toţi pot să meargă într-un spital universitar, de ce n-ar merge în Tulcea, în Galaţi? Pentru că aceste spitale au un program de dotare foarte bine pus la punct. Eu am văzut la Tulcea aparatură medicală pe care mi-aş fi dorit s-o văd şi în alte spitale. Sunt convinsă că este şi la Galaţi, la Galaţi încă nu am ajuns. (…) În Bucureşti, de exemplu, sunt medici care nu au post într-un spital şi fac gărzi în spitalele mari, spuneam că medicii angajaţi la stat nu mai sunt interesaţi, nu mai doresc să facă foarte multe gărzi şi stau şi lucrează pe contract de gărzi. Discutam cu un medic din Urziceni, un chirurg, care spunea că a stat 14 ani în Bucureşti pe contract de gărzi, spunând că aştepta să prindă un post de chirurg. A ales să meargă la Urziceni, unde poate să-şi facă meseria, e adevărat, nu la nivel de centru universitar, dar până la urmă pacienţii se tratează nu doar în centrele universitare’, a mai spus ministrul Sorina Pintea.

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat într-un mesaj transmis miercuri la cea de-a doua ediţie a International Medical Students’ Congress of Bucharest – UMF ‘Carol Davila’ că soluţia lansată în spaţiul public privind obligarea medicilor rezidenţi să rămână în ţară este una ‘deloc chibzuită’, fiind de părere că medicii nu pot fi determinaţi în acest mod să rămână în România. (Agerpres/FOTO rtv.net)

Etichete:
Ilie Bolojan: Bugetul Apărării va creşte etapizat
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 18:37

Ilie Bolojan: Bugetul Apărării va creşte etapizat

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunţat, miercuri, că ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a fost mandatat să-şi asume în...

Ilie Bolojan: Bugetul Apărării va creşte etapizat
Filmul „Anul Nou care n-a fost”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 11:26

Filmul „Anul Nou care n-a fost”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo

Filmul „Anul Nou care n-a fost”, a fost marele câştigător aseară, la Gala Premiilor Gopo. Pelicula a obţinut zece distincţii,...

Filmul „Anul Nou care n-a fost”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo
Traficul pe Podul Prieteniei Ruse Giurgiu va fi oprit astăzi, la intervale scurte de timp, între orele 8:00 şi 17:00
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 11:20

Traficul pe Podul Prieteniei Ruse Giurgiu va fi oprit astăzi, la intervale scurte de timp, între orele 8:00 şi 17:00

Agenţia bulgară pentru Infrastructură Rutieră a anunţat că traficul pe Podul Prieteniei Ruse Giurgiu va fi oprit astăzi, la intervale scurte...

Traficul pe Podul Prieteniei Ruse Giurgiu va fi oprit astăzi, la intervale scurte de timp, între orele 8:00 şi 17:00
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, astăzi, de la ora 14,00, la Palatul Cotroceni
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 07:19

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, astăzi, de la ora 14,00, la Palatul Cotroceni

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, astăzi, de la ora 14,00, la Palatul Cotroceni sub conducerea preşedintelui interimar, Ilie...

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, astăzi, de la ora 14,00, la Palatul Cotroceni
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 07:12

Elevii intră în minivacanţa de 1 Mai după terminarea cursurilor

Elevii intră de miercuri, după finalizarea cursurilor, într-o minivacanţă de patru zile, cu prilejul zilei de 1 Mai, urmând să se întoarcă...

Elevii intră în minivacanţa de 1 Mai după terminarea cursurilor
Naţional miercuri, 30 aprilie 2025, 06:16

Moaștele Sfintei Elena ajung astăzi în România

Moaştele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse, începând de astăzi şi până pe...

Moaștele Sfintei Elena ajung astăzi în România
Naţional marți, 29 aprilie 2025, 13:15

A murit Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și membru marcant al vieții politice și academice din România, a murit la vârsta de 75 de ani....

A murit Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii
Naţional marți, 29 aprilie 2025, 11:28

Barometrul RetuRO – martie 2025  

București, 29 aprilie 2025 – RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România,...

Barometrul RetuRO – martie 2025