Ascultă Radio România Iași Live

Ministrul Muncii: După 15 mai, şomajul tehnic plătit de stat va fi prelungit cu două săptămâni sau cu o lună

Ministrul Muncii: După 15 mai, şomajul tehnic plătit de stat va fi prelungit cu două săptămâni sau cu o lună
Foto: dav

Publicat de , 30 aprilie 2020, 06:17

Guvernul va prelungi măsura plăţii şomajului tehnic de către stat cu o perioadă de două săptămâni sau de o lună, după încetarea stării de urgenţă, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, în cadrul unei discuţii cu antreprenorii organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali.

‘Foarte probabil vom prelungi măsura şomajului tehnic. Nu ne-am hotărât dacă pentru două săptămâni, până la începutul lui iunie, sau pentru încă o lună, dar cu siguranţă o vom prelungi, şi zilele acestea, până la sfârşitul săptămânii, o să luăm o decizie, funcţie şi de setul de decizii primare care trebuie luate, şi anume care sunt sectoarele despre care, conform evoluţiei pandemiei şi a deciziilor autorităţilor, estimăm că nu se va putea relua activitatea imediat. Pe acestea vrem să continuăm să le sprijinim, pentru că nu au activitate şi noi le cerem să rămână închise. (…). Deci asta este de fapt provocarea de bază, să facem o listă cu cele care rămân închise încă o perioadă, cel mai probabil cele care presupun public numeros – spectacole, activităţi cu public, ceea ce sper să nu însemne restaurante, pentru că aici avem în vedere o măsură tip distanţare’, a afirmat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a explicat că măsura plăţii şomajului tehnic de către stat va fi înlocuită cu acoperirea de Guvern a unei părţi din costurile salariale ale angajaţilor reveniţi la muncă, măsură care va avea însă în vedere un cuantum mai mic decât cel oferit prin şomajul tehnic.

Deci în funcţie de decizia primită de aceste domenii, şi măsurile vor fi printre următoarele: continuarea şomajului tehnic, acoperirea unei părţi din costurile salariale, atât pentru contractele cu normă întreagă, cât şi pentru cele cu normă parţială de lucru. Nu cred că vom merge pe reducerea programului de lucru, ci vom folosi cele două variante din legislaţia de astăzi, şi anume contract cu normă întreagă şi contract parţial. O parte din costurile salariale vor fi suportate de stat, adică transformăm şomajul tehnic tot într-o formă de sprijin, în sensul în care o parte din costul salarial, rămâne să decidem procentul, nu va fi nici ridicol de mic, dar nu va fi nici 75%, cum este şomajul tehnic. O parte din costul salarial îl acoperă statul, posibil pe un număr de câteva luni – până la trei luni, în aceeaşi sumă, după care va descreşte, perspectiva este de la multe luni, adică nu de trei, ci de cinci-şase, în primele luni în sumă fixă, după care descreşte, începem să descreştem din luna a patra şi tot aşa până în luna a şasea, dacă acesta va fi decizia finală. Aici urmează să ne consultăm cu dumneavoastră (cu antreprenorii, n.r.), varianta la care noi ne gândim este sub formă de rambursare, rămâne să discutăm în ce măsură vă creează probleme acest lucru. Văd că (în alte ţări, n.r.) se lucrează pe rambursare, adică pe rambursarea banilor de către angajator şi după aceea pe prezentarea documentelor la decont. Române să ne consultăm să ne daţi şi dumneavoastră un feed-back’, a precizat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a subliniat că este posibil ca aceste măsuri să sufere schimbări înainte de a fi adoptate.

‘Trebuie să ştiţi că ceea ce vă spun e o formă incipientă de lucru, în sensul în care noi (Guvernul, n.r.) am avut nişte discuţii interne şi eu mi le-am sintetizat pe partea mea de muncă, dar nu este un document final, pentru că ne consultăm cu sindicate, cu dumneavoastră, nu vreau să credeţi că mâine intru în Guvern, că am terminat, nu! Suntem la începutul acestui proces, dar luaţi cu o uşoară rezervă – sunt totuşi afirmaţii pe care vi le face cineva din echipa guvernamentală, dar e posibil să apară schimbări’, le-a transmis Violeta Alexandru antreprenorilor.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Sistemul de Garanţie-Returnare s-ar putea aplica şi în cazul altor ambalaje
Naţional marți, 28 octombrie 2025, 06:30

Sistemul de Garanţie-Returnare s-ar putea aplica şi în cazul altor ambalaje

Sistemul de Garanţie-Returnare s-ar putea aplica şi în cazul altor ambalaje, pe lângă cele care se colectează în prezent prin SGR. Fostul...

Sistemul de Garanţie-Returnare s-ar putea aplica şi în cazul altor ambalaje
Serviciile caravanelor medicale, organizate alături de spitale, vor fi decontate
Naţional marți, 28 octombrie 2025, 06:29

Serviciile caravanelor medicale, organizate alături de spitale, vor fi decontate

Serviciile medicale oferite prin intermediul caravanelor, organizate alături de spitale, vor fi decontate, a anunţat ministrul sănătăţii,...

Serviciile caravanelor medicale, organizate alături de spitale, vor fi decontate
Guvernul aprobă cheltuielile culturale angajate de primării
Naţional marți, 28 octombrie 2025, 06:25

Guvernul aprobă cheltuielile culturale angajate de primării

Guvernul a aprobat modificarea ordonanţei de urgenţă prin care au fost limitate cheltuielile primăriilor până la finalul anului şi a eliminat...

Guvernul aprobă cheltuielile culturale angajate de primării
La sfârșitul lui septembrie, deficitul bugetar a ajuns la 5,39% din PIB
Naţional marți, 28 octombrie 2025, 06:23

La sfârșitul lui septembrie, deficitul bugetar a ajuns la 5,39% din PIB

Deficitul bugetar al ţării a urcat la final de septembrie la 5,39% din PIB de la 4,54 % la sfârşitul lunii august, anunţă Ministerul de...

La sfârșitul lui septembrie, deficitul bugetar a ajuns la 5,39% din PIB
Naţional marți, 28 octombrie 2025, 06:22

Consiliul Concurenţei, în căutarea practicilor de concurenţă neloială ale hipermarketurilor

Consiliul Concurenţei a făcut inspecţii neanunțate la sediile a şase mari lanţuri comerciale care activează pe piaţa produselor alimentare,...

Consiliul Concurenţei, în căutarea practicilor de concurenţă neloială ale hipermarketurilor
Naţional marți, 28 octombrie 2025, 06:19

Patru mari confederaţii sindicale anunţă proteste în faţa Guvernului

Patru mari confederaţii sindicale anunţă proteste, miercuri, în faţa Guvernului faţă de măsurile de austeritate adoptate de executiv....

Patru mari confederaţii sindicale anunţă proteste în faţa Guvernului
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 11:38

România ar putea deveni prima țară care taxează echipamentele energetice private ale cetățenilor

Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie atrage atenţia asupra unui record negativ pe care l-ar putea înregistra România dacă va...

România ar putea deveni prima țară care taxează echipamentele energetice private ale cetățenilor
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 11:11

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă,prin apeluri false în numele unor instituţii sau autorităţi

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei tentative de fraudă prin apeluri false în numele unor instituţii...

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă,prin apeluri false în numele unor instituţii sau autorităţi