Ascultă Radio România Iași Live

Iohannis: De la 1 iunie se redeschid terasele

Iohannis: De la 1 iunie se redeschid terasele

Publicat de Andreea Drilea, 28 mai 2020, 15:32

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, o serie de măsuri de relaxare începând cu data de 1 iunie, precum redeschiderea teraselor, reluarea transportului internaţional şi a deplasărilor în afara localităţii fără declaraţie, posibilitatea organizării de spectacole şi de competiţii sportive în aer liber.

Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, la finalul unei şedinţe privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, preşedintele Iohannis a atras însă atenţia asupra faptului că nu s-a înregistrat o scădere semnificativă a noilor cazuri de infectare cu COVID-19.

‘În ceea ce priveşte, totuşi, măsurile de relaxare, avem şi câteva veşti pozitive. Începând din 1 iunie, câteva activităţi care până acum au fost interzise vor redeveni posibile. Astfel, de la 1 iunie, se redeschid terasele. Este însă clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi acestea vor fi comunicate. Mesele vor trebui să fie la cel puţin doi metri, vor putea să stea maximum patru persoane la o masă şi în acest fel lucrurile vor fi, zicem noi, sub control’, a precizat preşedintele.

El a menţionat că de la 1 iunie se va putea merge la plajă, cu condiţia păstrării unei distanţe de cel puţin doi metri între şezlonguri.

‘Tot de la 1 iunie, va fi reluat transportul internaţional, rutier şi feroviar, în condiţii, sigur, de siguranţă, de distanţare şi de igienă. Tot de la 1 iunie, vor deveni posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori, însă aceştia vor trebui să fie aşezaţi pe scaune, la distanţele care sunt impuse de regulile de distanţare, cu un control foarte strict la intrare şi, evident, cu respectarea tuturor normelor de igienă. În ce priveşte deplasările în afara localităţii, acestea de la 1 iunie vor fi libere. Deci nu va mai fi nevoie de declaraţie când ieşim cu maşina sau cu piciorul sau cu bicicleta din localitate’, a spus şeful statului.

Iohannis a declarat că de la 1 iunie se vor putea relua şi competiţiile sportive în cazul în care acestea se practică în aer liber.

‘Competiţiile vor fi posibile în aer liber, mai puţin sporturile de contact. Competiţiile se vor desfăşura în această etapă fără spectatori’, a precizat el.

Pe de altă parte, preşedintele a solicitat atenţie, în continuare, din partea populaţiei, în condiţiile în care s-au înregistrat 200 de cazuri noi de infectare, pe parcursul ultimelor 24 de ore.

‘Am avut o şedinţă destul de lungă împreună cu premierul Orban, cu mai mulţi miniştri şi consilieri prezidenţiali. Am analizat situaţia în care ne aflăm, stadiul epidemiei şi ce măsuri se impun în perioada imediat următoare. Avem şi astăzi aproape 200 de cazuri noi, avem aproape 200 de persoane la terapie intensivă. Deci nu putem să vorbim de o reducere semnificativă a epidemiei. În consecinţă, în continuare, atenţie, atenţie, atenţie!’, a transmis Iohannis.

Preşedintele a avut joi, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19. La eveniment au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
MADR: A fost aprobat sprijinul pentru fermieri de 620 de milioane de lei,pentru subvenţionarea motorinei în anul 2026
Naţional joi, 19 martie 2026, 19:01

MADR: A fost aprobat sprijinul pentru fermieri de 620 de milioane de lei,pentru subvenţionarea motorinei în anul 2026

Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, sprijinul de 620 de milioane de lei pentru fermieri, pentru subvenţionarea motorinei în anul 2026,...

MADR: A fost aprobat sprijinul pentru fermieri de 620 de milioane de lei,pentru subvenţionarea motorinei în anul 2026
Ministerul Energiei dă asigurări că piaţa carburanţilor din România este stabilă
Naţional joi, 19 martie 2026, 16:37

Ministerul Energiei dă asigurări că piaţa carburanţilor din România este stabilă

Piaţa carburanţilor din România este stabilă, iar aprovizionarea şi accesul la marfă funcţionează normal, dă asigurări Ministerul Energiei....

Ministerul Energiei dă asigurări că piaţa carburanţilor din România este stabilă
Vot în comisiile reunite de buget-finanţe privind pachetul de solidaritate propus de PSD
Naţional joi, 19 martie 2026, 16:32

Vot în comisiile reunite de buget-finanţe privind pachetul de solidaritate propus de PSD

Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament au votat amendamentul privind sumele necesare aplicării măsurilor sociale din pachetul de...

Vot în comisiile reunite de buget-finanţe privind pachetul de solidaritate propus de PSD
Alexandru Rogobete anunță majorarea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru medicamente compensate din programele naționale
Naţional joi, 19 martie 2026, 15:20

Alexandru Rogobete anunță majorarea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru medicamente compensate din programele naționale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă creşterea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru compensarea medicamentelor din...

Alexandru Rogobete anunță majorarea cu 400 de milioane de lei a bugetului pentru medicamente compensate din programele naționale
Naţional joi, 19 martie 2026, 15:17

ANAF declanșează controale la nivel național pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel naţional pentru a preveni şi combate eventualele...

ANAF declanșează controale la nivel național pe fondul creșterii prețurilor la combustibili
Naţional joi, 19 martie 2026, 14:11

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro şi dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0959 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat, astăzi, în raport cu euro şi dolarul american
Naţional joi, 19 martie 2026, 13:45

Actrița Dorina Lazăr – Premiul pentru întreaga carieră la Premiile Gopo 2026

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc...

Actrița Dorina Lazăr – Premiul pentru întreaga carieră la Premiile Gopo 2026
Naţional joi, 19 martie 2026, 12:00

Ilie Bolojan: S-a găsit o soluţie ca pachetul social să fie susţinut de coaliţie; dezbaterile pe buget – reluate după-amiază

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, că s-a găsit o soluţie ca pachetul social să fie susţinut de coaliţie, menţionând că s-a căzut de...

Ilie Bolojan: S-a găsit o soluţie ca pachetul social să fie susţinut de coaliţie; dezbaterile pe buget – reluate după-amiază