Ascultă Radio România Iași Live

Cum va fi vremea în această iarnă?

Publicat de , 2 octombrie 2015, 19:33

Iarna acestui an va fi mai caldă, iar cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de norme, a declarat, vineri, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, prezent la Focşani, la inaugurarea unei unităţi pentru combaterea căderilor de grindină.

‘Ştim despre iarna acestui an că va fi mai caldă, că vor fi cantităţi de precipitaţii apropiate de norme. Vor fi şi viscole, dar ne aşteptăm cu o probabilitate de 80% să nu avem patru viscole pe lună pentru că, fiind o iarnă mai caldă, o mare parte din precipitaţii vor fi sub formă de ploaie. Acestea sunt posibilităţile ştiinţifice în momentul de faţă. Dumneavoastră, veniţi de la presă şi întrebaţi dacă ninge în noaptea de Crăciun. Este o prostie, pentru că nimeni nu poate să spună cu trei luni înainte dacă va ninge sau nu în noaptea de Crăciun’, a spus Sandu.

Acesta a explicat că prognoza pe trei sau şase luni poate să arate că vor fi cantităţi apropiate de norme, însă este posibil ca acestea să fie într-o singură zi.

‘Avem statistici că acolo unde a început deşertificarea, în partea de sud, se întâmplă sistematic de 10 ani ca aceste precipitaţii să vină într-o singură zi. O zi din lună pot fi cantităţi de 60 de litri pe metru pătrat şi restul perioadei fără precipitaţii. Degeaba prognoza pe trei luni sau pe şase luni îţi spune că sunt cantităţi apropiate de normă, pentru că este posibil acestea să fie într-o singură zi. Nu este vorba că cineva nu vrea să dea informaţia ştiinţifică, dar este prematur să faci prognoze detaliate pe un interval de trei sau şase luni’, a explicat şeful ANM.

Potrivit sursei citate, informaţia meteo pe termen lung pe trei sau şase luni este realizată de Centrul internaţional din Anglia, unde a fost dezvoltat, cu contribuţii anuale provenite din toate ţările, un supercomputer, şi de unde fiecare ţară primeşte informaţiile despre evoluţia vremii.

‘Nicio ţară nu-şi permite să cumpere, oricât ar fi de bogată, un supercomputer cum e cel de la Centrul internaţional din Anglia. Toate ţările au o contribuţie anuală, au dezvoltat cel mai puternic computer de categoria celor de la NASA, să dea informaţia pe şase luni despre evoluţia vremii, utilizând un model atmosferic toate măsurile din lume existente, dar această informaţie nu este prognoză. Prognoza este pe trei zile, maximum pe şapte zile, pe termen scurt. Pe termen lung se fac scenarii pe baze statistice şi pe asemenea modele, dar pe care nu poţi să le rulezi pe timp infinit pentru că nu îţi permite capacitatea calculatorului. De aceea, ce pot ei să facă pentru fiecare ţară din Europa, oferă informaţii pe luna noiembrie, decembrie şi ianuarie şi cu perspective pe încă trei luni. În România, avem temperaturile aproape de normele climatologice, pentru fiecare lună, precipitaţii mai mult decât norme în zona de vest, iar în sud mai puţin decât normele’, a precizat Sandu.

Conform prognozei meteo valabilă pentru perioada 28 septembrie – 12 octombrie, publicată la finele lunii septembrie de Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/, regimul termic va fi unul oscilant, caracterizat în primele zile de temperaturi în creştere de până la 23 de grade şi, ulterior, de valori în scădere accentuată, iar ploile vor fi prezente pe arii extinse, în special din data de 6 octombrie. (Agerpres/ FOTO kanald.ro)

Etichete:
Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:33

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători anunţă că duminică va intra un vigoare noul Mers al Trenurilor, valabil până la 12 decembrie anul viitor. Programul aduce...

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:28

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%

Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%, la fel ca în octombrie, dar în coborâre uşoară faţă de vârful de 9,9 procente,...

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:26

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani

România a anunţat că a găsit două maseuze cu lepră la un centru balnear din oraşul Cluj, acestea fiind primele cazuri confirmate cu această...

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 11:44

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură...

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder