Ascultă Radio România Iași Live

Cristian Borcea va fi eliberat din închisoare; decizia instanţei este definitivă

Cristian Borcea va fi eliberat din închisoare; decizia instanţei este definitivă

Publicat de , 6 noiembrie 2019, 16:34

Tribunalul Ilfov a decis, miercuri, ca fostul finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea să fie eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava, unde executa o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal.

Tribunalul a respins contestaţia procurorilor şi a menţinut decizia de eliberare dată în luna septembrie de Judecătoria Sectorului 4.

În temeiul art. 425 ind.1 alin. 7 pct. 1 lit. b rap. la art. 587 alin. 3 C. pr. pen. respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 2.586 din data de 11.09.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 21740/4/2019. Dispune punerea de îndată în libertate a intimatului – condamnat Borcea Cristian, de sub puterea MEPÎ nr. 132/2019 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în baza sentinţei penale nr.48/2019, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2019′, se arată în decizia tribunalului.

În timpul procesului desfăşurat la Judecătoria Sectorului 4, Cristian Borcea afirma că a muncit ‘non-stop’ în penitenciar şi a participat la cursuri şi programe în închisoare.

Am participat în aceste cinci luni la cursuri şi programe. Am plătit prejudiciile, plus două milioane euro penalităţi. Am participat la toate cursurile şi programele. Am fost vizitat de toţi cei 9 copii. Am muncit non-stop în penitenciar’, declara atunci Borcea.

Avocata acestuia, Alice Drăghici, a spus că Borcea a executat 2.400 de zile de detenţie, depăşind fracţia prevăzută de lege pentru a beneficia de eliberare condiţionată, el având 414 zile câştigate prin muncă.

A fost stăruitor în muncă. A fost internat pentru monitorizarea afecţiunii cardiace pe perioada de carantină. După carantină, a fost transferat la Jilava şi a cerut să fie selectat la muncă. Nu a fost sancţionat niciodată, fiind recompensat gradual cu vizite şi părăsirea penitenciarului. A urmat nenumărate programe socio-educative. Cea mai concretă dovadă de regret este că el a plătit prejudiciul. Păstrează legătura cu familia şi a fost vizitat ori de câte ori a fost posibil de către toţi cei nouă copii’, a arătat avocata.

Cristian Borcea are o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal.

Borcea a mai beneficiat de o eliberare condiţionată în iulie 2018, după ce a executat efectiv 4 ani şi 4 luni din pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor.

El a fost reîncarcerat pe 8 februarie 2019, după ce a primit 5 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia. 

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:33

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători anunţă că duminică va intra un vigoare noul Mers al Trenurilor, valabil până la 12 decembrie anul viitor. Programul aduce...

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:50

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție

Peste 500 de foști și actuali magistrați s-au solidarizat, până în acest moment, cu judecătorii și procurorii care au ales să vorbească...

Laura Codruța Kovesi, reacție de solidaritate cu magistrații care denunță abuzurile din justiție
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:34

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până în această după-amiaza, în 48 de ore de la lansare, o petiţie adresată preşedintelui Nicuşor...

Aproape 130.000 de persoane au semnat, până acum, o petiţie prin care solicită modificarea de urgenţă a legilor Justiţiei
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:28

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%

Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%, la fel ca în octombrie, dar în coborâre uşoară faţă de vârful de 9,9 procente,...

INS: Rata anuală a inflaţiei a fost luna trecută de 9,8%
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 16:26

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani

România a anunţat că a găsit două maseuze cu lepră la un centru balnear din oraşul Cluj, acestea fiind primele cazuri confirmate cu această...

România – Autorităţile anunţă că au depistat două cazuri de lepră, primele în ultimii peste 40 de ani
Naţional vineri, 12 decembrie 2025, 11:44

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură...

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări în legătură cu documentarul Recorder