Ascultă Radio România Iași Live

Cîţu: 152.000 de clienţi au beneficiat de amânarea ratelor până acum

Cîţu: 152.000 de clienţi au beneficiat de amânarea ratelor până acum

Publicat de Andreea Drilea, 22 mai 2020, 13:35

Un număr de 152.000 de clienţi ai sistemului financiar-bancar au beneficiat până în prezent de prevederile Ordonanţei 37 privind amânarea ratelor iar totalul creditelor cu rate amânate până la 9 luni este de aproximativ 3,3 miliarde de lei, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.

Premierul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, s-au întâlnit vineri dimineaţa cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor. Discuţiile au vizat programul IMM Invest, amânarea ratelor la bănci şi programul de relansare a economiei, potrivit ministrului Finanţelor.

‘Scopul întâlnirii a fost acela de a relaxa sau de a face toată această procedură să fie mai simplă pentru ca banii să ajungă la cei care au nevoie cât mai rapid. Am discutat şi despre celălalt program pe care l-am derulat împreună cu sistemul financiar bancar şi care este un succes, cel de amânare a ratelor clienţilor la bănci. În acest moment, prin Ordonanţa 37 au beneficiat 152.000 de clienţi ai sistemului financiar-bancar însumând cam 3,3 miliarde de lei totalul creditelor cu rate amânate până la 9 luni. Este un program care a funcţionat foarte rapid, sistemul financiar-bancar s-a mobilizat şi a procesat rapid toate cererile. Oricum am prelungit perioada de solicitare a amânării ratelor până la 15 iunie’, a afirmat Cîţu într-o conferinţă comună cu preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Sergiu Oprescu.

Cîţu a subliniat, în context, că o mare parte dintre programele care vor fi implementate de autorităţi depind de buna funcţionare a parteneriatului cu sistemul financiar-bancar şi de sănătatea acestuia din urmă.

‘Am discutat, în al treilea rând, despre programul de relansare a economiei pentru că ştim că relansarea economică se face prin intermediul parteneriatului cu sistemul financiar bancar. Banii în economie ajung nu doar de la Guvern. Modul în care Guvernul transmite bani în economie se face şi prin intermediul sistemului financiar-bancar. Iar sistemul bancar are expertiza şi are şi canalele de a transfera aceşti bani către sectoarele performante. De aceea, o mare parte din programele pe care le vom implementa în viitor depind de funcţionarea acestui parteneriat şi de sănătatea sistemului financiar-bancar. Programul pentru companiile mari, care a fost aseară într-o primă citire în şedinţa de Guvern, va avea nevoie de susţinerea sistemului financiar bancar. O întâlnire foarte bună şi care nu a mai avut loc până acum la acest nivel’, a subliniat ministrul citat.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Colegiul Medicilor din România a atras atenţia că accesul pacienţilor la servicii medicale rămâne inegal
Naţional miercuri, 8 aprilie 2026, 05:25

Colegiul Medicilor din România a atras atenţia că accesul pacienţilor la servicii medicale rămâne inegal

Colegiul Medicilor din România a atras, ieri, atenţia, de Ziua Mondială a Sănătăţii că, deşi numărul medicilor este în creştere, accesul...

Colegiul Medicilor din România a atras atenţia că accesul pacienţilor la servicii medicale rămâne inegal
Informare meteo: intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 10:16

Informare meteo: intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol

MESAJ 1 /4 INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 07 aprilie, ora 10:00 – 10 aprilie, ora 10:00 Fenomene vizate: intensificări ale...

Informare meteo: intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol
Motorina standard se vinde la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 07:39

Motorina standard se vinde la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru

Motorina standard se vindea în această dimineaţă la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru, dar preţul mediu se menţine între 9...

Motorina standard se vinde la unele benzinării cu mai puţin de 10 lei pe litru
70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:40

70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional

70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional. Principalele lor nemulţumiri sunt...

70% dintre medicii rezidenţi români iau în calcul plecarea din ţară, relevă un recent studiu naţional
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:35

Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni

Alocaţiile stat pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea lor şi stimulentele de inserţie pentru martie vor fi achitate în cursul acestei...

Alocaţiile stat pentru copii şi indemnizaţiile pentru martie vor fi achitate în cursul acestei săptămâni
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:32

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei...

Preşedintele României, premierul, miniştrii de resort şi reprezentanţi ai industriei petroliere au analizat situaţia aprovizionării cu ţiţei
Naţional marți, 7 aprilie 2026, 06:08

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului din Uniunea Europeană în rândul tinerilor sub 25 de ani. Potrivit datelor Eurostat,...

România înregistrează cea mai mare cotă a şomajului la nivel comunitar în rândul tinerilor sub 25 de ani
Naţional luni, 6 aprilie 2026, 11:49

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 06 aprilie, ora 10:00 – 09 aprilie, ora 10:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului,...

METEO: Intensificări ale vântului, vreme rece, precipitații mixte; la munte ninsoare, strat de zăpadă și viscol