Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) DNA: Darius Vâlcov, urmărit penal pentru trafic de influență

Publicat de andreeadaraban, 13 martie 2015, 23:00

UPDATE, ora 23:00- Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, pentru trafic de influență în calitate de primar al municipiului Slatina.

„În 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar, căruia i-a propus ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări”, se arată într-un comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES.

Procurorii susțin că, în noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul ‘Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt’, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ‘Oltul’. ADI a delegat serviciile de alimentare cu apa și canalizare în aria de implementare a proiectului ‘Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Olt’.

DNA precizează că în cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele ‘Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava’, ‘Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina’ și ‘Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt’.

„Cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul suspectului Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri. În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului ‘Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzata în județul Olt’, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări. Administratorul societății și suspectul Vâlcov au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei și numai la sediul firmei”, se spune în comunicat.

Anchetatorii mai susțin că în baza acestei înțelegeri, începând cu decembrie 2010, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăți în contul societății.

„Începând cu jumătatea anului 2012, datorită unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plățile către Darius Vâlcov. În acest context, suspectul Vâlcov l-a pus în legătura pe omul de afaceri o persoană cu funcție de conducere din cadrul Primăriei, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie platite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens”, mai menționează sursa citată.

DNA arată că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

„Transferul sumelor a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul unor persoane față de care se desfășoară acte de urmărire penală, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani”, mai precizează DNA.

UPDATE, ora 20:00 -Ministrul finanţelor, Darius Vâlcov, este audiat la, această oră, la sediul central al DNA, într-un dosar de corupţie.

Potrivit unor surse judiciare, el este suspectat, împreună cu alte două persoane, de săvârşirea unor fapte de corupţie în perioada în care ocupa funcţia de primar al municipiului Slatina.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012.

Pe 27 martie 2012 Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în data de 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. În data de 10 iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales de către slătineni în funcţia de primar cu un procent de peste 80 la sută. În decembrie 2012, a fost ales senator de Olt din partea PSD. Din august 2014 până în decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 este ministru al Finanţelor Publice.

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, s-a prezentat în această seară la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori.

Potrivit unor surse judiciare, Darius Vâlcov a fost citat în calitate de suspect, iar în dosar ar mai fi vizate alte două persoane.

La intrarea în sediul DNA, Vâlcov nu a făcut declaraţii. Vom reveni cu detalii.(Agerpres, Rador/ FOTO wall-street.ro )

 

Etichete:
Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 07:19

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie este tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, care...

Oportunitatea creşterii salariului minim pe economie, tema principală de pe agenda Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social
Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Naţional luni, 27 octombrie 2025, 06:37

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara, la Digi 24, că TVA nu va creşte anul viitor şi nu vor creşte nici alte taxe şi a reafirmat...

Premierul Ilie Bolojan: TVA nu va creşte şi nici alte taxe în 2026
Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 11:38

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, martir creştin din secolul al IV-lea. Peste 250.000 de români îi...

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 09:59

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în primele 9 luni ale...

Aproape 120 de mii de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele 9 luni ale anului
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:59

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale

Doi patriarhi și alți 65 de ierarhi vor sluji la Sfințirea Picturii Catedralei Naționale. Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar al...

Astăzi va fi sfințită pictura Catedralei Naționale
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:53

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă

Este cea mai lungă zi din an – România a trecut la ora de iarnă. Ceasurile au fost date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 a devenit ora...

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă
Naţional sâmbătă, 25 octombrie 2025, 20:13

România trece în această noapte la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00

România trece în această noapte la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 04:00 va deveni ora 03:00. Mâine va fi...

România trece în această noapte la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 18:15

Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social se va reuni pentru a discuta despre oportunitatea creşterii salariului minim pe economie

Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social se va reuni miercuri, 29 octombrie pentru a discuta despre oportunitatea creşterii salariului...

Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social se va reuni pentru a discuta despre oportunitatea creşterii salariului minim pe economie