Ascultă Radio România Iași Live

Corespondentul RRA în Italia ales în Consiliul Directiv al Asociației Presei Străine

Corespondentul RRA în Italia ales în Consiliul Directiv al Asociației Presei Străine

Publicat de Gabriela Rotaru, 11 septembrie 2020, 18:48

Pentru prima dată în istoria Asociației Presei Străine din Italia, un român a fost ales în Consiliul Directiv.

Elena Postelnicu, corespondentul RRA în Italia şi membru al UZPR, a fost aleasă cu o majoritate covârşitoare Secretar al acestei prestigioase asociaţii de breaslă, care datează de la începutul secolului XX şi numără în prezent peste 350 de corespondenţi din 50 de state.

Surpriza acestei alegeri rezidă în detaliul că grupul de jurnalişti români e alcătuit din doar 5 persoane faţă de grupul celor 40 de ziarişti germani şi cei peste 20 de jurnalişti francezi.

Surpriza este, însă, doar aparentă: toţi cei care o cunosc pe colega noastră subliniază importanţa meritelor profesionale şi abnegaţiei ce-i caracterizează întreaga activitate. Cu entuziasm inconfundabil, de Sărbători, Elena Postelnicu iniţiază şi chiar organizează concerte de colinde, spectacole cu și pentru copii, cu coruri românești, prezentări de carte sau documentare și multe altele, evenimente destinate atât italienilor cât şi pentru “copiii români, născuți în Peninsulă, care nu cunosc tradițiile noastre, ca sa nu uite de rădăcinile lor”.

Seriozitatea, dedicaţia şi pasiunea închinate de colega noastră acestor scopuri nobile au determinat ca și Ambasada României în Italia, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, Accademia di Romania din Roma și Episcopia Ortodoxă a României în Italia să susțină aceste evenimente, ca o evidentă recunoaștere a muncii voluntare ce dublează activitatea de jurnalist a Elenei Postelnicu.

Radio România îi transmite felicitări şi îi urează un mandat plin de realizări!

Etichete:
Teatrul Național Radiofonic oferă un rol într-un spectacol unuia dintre tinerii actori de la Gala Tânărului Actor de la Constanța
Evenimente RRA joi, 31 iulie 2025, 19:54

Teatrul Național Radiofonic oferă un rol într-un spectacol unuia dintre tinerii actori de la Gala Tânărului Actor de la Constanța

Teatrul Național Radiofonic va oferi un rol într-un spectacol din următoarea stagiune unuia dintre participanții la Gala Tânărului Actor de...

Teatrul Național Radiofonic oferă un rol într-un spectacol unuia dintre tinerii actori de la Gala Tânărului Actor de la Constanța
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Evenimente RRA luni, 7 aprilie 2025, 15:44

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025

Ediția clujeană cu numărul 24 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va avea loc între 9 și 13 aprilie în Piața Unirii, centrul...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Caravana Gaudeamus Radio România 2025 debutează la Craiova
Evenimente RRA luni, 17 martie 2025, 16:38

Caravana Gaudeamus Radio România 2025 debutează la Craiova

Caravana Gaudeamus Radio România debutează în forță la Craiova și deschide, conform unei tradiții care durează de peste două decenii,...

Caravana Gaudeamus Radio România 2025 debutează la Craiova
Evenimente plastice care se vor avea loc în săptămâna 17 – 23 februarie
Evenimente RRA luni, 17 februarie 2025, 13:32

Evenimente plastice care se vor avea loc în săptămâna 17 – 23 februarie

Luni, 17 februarie 2025, Galeria ARTA din Craiova (Calea Unirii nr.16) va găzdui de la ora 18:00, vernisajul expoziției de arte vizuale “LA...

Evenimente plastice care se vor avea loc în săptămâna 17 – 23 februarie
Evenimente RRA luni, 10 februarie 2025, 12:26

“Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de clarinetistul Petru Pane și pianistul Daniel Dumitrașcu

Satu-Mare, Iași și București: între 4 și 10 martie, clarinetistul Petru Pane, unul dintre cele mai importante și relevante nume de tineri...

“Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de clarinetistul Petru Pane și pianistul Daniel Dumitrașcu
Evenimente RRA vineri, 20 decembrie 2024, 15:59

Dublă recunoaștere pentru TNR la Gala Premiilor revistei Rinocerul

Joi, 19 decembrie, la Teatrul Evreiesc de Stat din București, a avut loc Gala Premiilor revistei Rinocerul 2024, ediţia a V-a, organizată de...

Dublă recunoaștere pentru TNR la Gala Premiilor revistei Rinocerul
Evenimente RRA vineri, 6 decembrie 2024, 18:00

Ruxandra Donose cântă în 6 limbi diferite în Turneul Național „Melodie Dor Magie”

După ce au triumfat pe scena Ateneului Român de la București, în concertul de gală al proiectului Turnee de Poveste… pretutindeni, unde,...

Ruxandra Donose cântă în 6 limbi diferite în Turneul Național „Melodie Dor Magie”
Evenimente RRA marți, 3 decembrie 2024, 12:17

Scriitorul Mircea Cărtărescu – președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România 2024 4 – 8 decembrie ● Pavilionul B2 Romexpo

Scriitorul Mircea Cărtărescu – președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România 2024 4 – 8 decembrie ● Pavilionul...

Scriitorul Mircea Cărtărescu – președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România 2024 4 – 8 decembrie ● Pavilionul B2 Romexpo