Atingerea, limbaj poetic în dansul contemporan. „On the Poetics of Touch” – un proiect semnat de Mariana Gavriciuc
Coregrafa Mariana Gavriciuc explorează atingerea — cel mai simplu și, poate, cel mai profund gest uman — în proiectul „On the Poetics of Touch”. Mariana Gavriciuc vorbește despre proces și despre poezia care se poate naște din gesturi sincere, cotidiene.
Publicat de isoreanu, 10 noiembrie 2025, 14:41
Coregrafa Mariana Gavriciuc vorbește despre proiectul său interdisciplinar „On the Poetics of Touch” — o instalație performativă care explorează atingerea ca gest esențial al comunicării umane.
În dialog cu Ioana Soreanu, artista dezvăluie procesul de lucru, relația dintre dans și vulnerabilitate, și felul în care publicul devine parte activă a experienței.
Coregrafa Mariana Gavriciuc a construit un proiect coregrafic interdisciplinar despre poetica atingerii. Atingerea cotidiană, umană generează multe întrebări la care tânăra artistă caută răspunsuri, iar sensurile sunt sunt edificatoare pentru arta dansului.
Proiectul constă în patru instalații performative, dezvoltate și prezentate în București, Timișoara, Iași și Cluj Napoca. Sunt cooptați artiști locali, coregrafi și videografi. Publicul este invitat să participle, să exploreze sensurile atingerii și să contribuie la performance cu propriile interpretări.
Coregrafa Mariana Gavriciuc este absolventă de licență și master la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și este, de asemenea, absolventă a celei de-a doua ediții a Programului Academiei de Dans și Performance din cadrul Centrului Național al Dansului București.
Mariana Gavriciuc: „On the Poetics of Touch” este o instalație performativă în care explorăm atingerea — atingerea cu toate valențele ei și cu toată informația pe care poate să o conțină. O explorăm și apoi încercăm să o aducem în fața privitorilor, inspirându-ne din niște instrucțiuni, adică din niște informații scrise — ca niște teme de mișcare, ca niște idei pe care cele două fete le folosesc ca să interacționeze, practic. Aceste informații au fost scrise de ele una pentru alta, cumva pornind de la niște curiozități tactile, să le zicem așa. Cumva, fiecare a avut o întâlnire cu dramaturga, în care despre asta au vorbit: ce nevoie au, cum se manifestă ele, ce curiozități. Și împreună, apoi, au construit aceste mici invitații de a interacționa, care pot fi de la ceva foarte simplu — precum „pune limite” — până la ceva mult mai complex, mai poetic. De exemplu, fetele de la Timișoara au scris: „Suntem doi ciulini care se întrepătrund din ce în ce mai mult, până devin un singur ciulin, și ceva exterior îl desparte.” Adică, uneori, sunt atât de complexe. Și se întâlnesc cu ele pentru prima dată la performance, practic făcând, să zicem, cea mai reală întâlnire posibilă.
Ioana Soreanu: Vorbim despre atingerea în dans, în dans contemporan.
Mariana Gavriciuc: Aș zice că, pentru mine, a început nu de la atingerea în dansul contemporan, ci mai degrabă de la o atingere foarte umană, foarte naturală, foarte civilă — spre cum asta poate deveni parte dintr-un performance de dans contemporan. Nu-mi vine să pun, nu știu de ce, accentul pe dans contemporan foarte mult, pentru că, pentru mine, da, e mai mult despre o interacțiune care să conțină cât se poate de multă realitate, cât se poate de multă intimitate, cât se poate de multă atenție. Și da, o folosim într-un cadru performativ. Este adevărat că oamenii vin și nu văd viața trăită și nealterată. Văd un soi de compoziție, dar e o compoziție care pune accentul pe: „Ok, suntem aici și acum, și asta e ce simt să fac și cum simt să fac.” Și de acolo, ok, există potențial să facem dans contemporan — adică să ajungem la o formulă puțin mai complexă. În asta văd eu poezia, cumva — în această căutare și în această alăturare a elementelor, nu pur și simplu în formatul dans contemporan.
Ioana Soreanu: Se desfășoară în mai multe orașe din țară.
Mariana Gavriciuc: Da, se întâmplă în patru orașe din țară. Este aceeași structură de duet, dar cu persoane diferite. Lucrez mereu cu artiști locali — asta fiind performerii locali, și tehnicienii locali, și, desigur, videografii locali — pentru că există și o componentă video a acestei instalații. Îmi doream cumva să inversez puțin modul, să zicem „tradițional” (în ghilimele), în care coregraful sau artistul își face o lucrare într-un anumit loc și apoi, să zicem, face un turneu. M-am gândit că poate e mai interesant eu să fiu cea care se duce în mai multe locuri și lucrează cu oamenii de acolo, cu dorința ca ceea ce iese — lucrarea — să rămână în locul respectiv sau în zona respectivă. La formula asta de patru s-a ajuns din motive financiare mai mult, adică a trebuit să ne dăm seama câți bani avem, cât ne permitem. Timișoara a fost primul, București al doilea, acum suntem în Iași și urmează Clujul.
Ioana Soreanu: Și cum se finalizează?
Mariana Gavriciuc: Parte din acest proiect sunt și atelierele pe care le susțin în fiecare oraș, înainte de performance-ul final, înainte de instalație. Pentru că, da, îmi place ideea să pot aduce oamenii puțin mai aproape de procesul nostru — că, practic, asta fac la atelier. Nu e pur și simplu un atelier de dans, e un atelier de dans care conține elemente foarte clare din ceea ce folosim și cu performerii. Și atunci, în așa fel, cumva, poate se deschide o portiță în plus pentru posibilii spectatori de a vedea: „Ok, care e procesul vostru?”Că ăsta, de exemplu, a fost un gând foarte puternic pentru mine — să nu fac ceva criptic, ceva ce este greu de decodat. Mi-am dorit, cumva, prin toate elementele pe care le conține această instalație, să explic foarte clar ce se întâmplă: care sunt, în ghilimele, „regulile jocului”, ce urmează să vadă, ce se explorează — tot ce v-am spus: că fetele au scris instrucțiunile, că ele nu știu când le întâlnesc acolo pentru prima dată. Toate lucrurile astea, oamenii o să le primească sub diverse forme, pentru că îmi place această claritate. Menționez des că îmi place poezia care se găsește într-o listă de cumpărături. Așa simt și aici — vreau totul să fie foarte clar, deschis. Nu mascăm nimic, nu punem sparkle, e totul la vedere și, de acolo, din această întâlnire foarte clară și deschisă, sperăm că iese poezia. Și atunci, da — există ateliere, există și repetiții deschise, în care oamenii, la fel, cu dorința de a veni și mai aproape de procesul nostru, pot să vină să ne urmărească în momentul în care lucrăm. Pot să pună întrebări, putem să avem o discuție. Și da, se soldează cu aceste patru evenimente. Adică deja îmi rulează undeva în subconștient faptul că vreau să revin la ele și să le…
Ioana Soreanu: Care este finalitatea sau continuitatea?
Mariana Gavriciuc: Da, e mai degrabă vorba despre continuitate decât despre finalitate, pentru că există posibilitatea de a le duce pe toate într-un singur loc, sau de a le menține în locuri diferite, sau de a le juca în același timp și, cumva, să găsesc un tip de legătură. Există posibilitatea să folosesc filmele pe care le fac în fiecare dintre ele pentru o instalație de sine stătătoare, pentru că ele funcționează. La București, de exemplu, am mai făcut un tip de eveniment în care acele instrucțiuni pe care le aveam nu erau pentru performeri — erau doar spațiile marcate, iar publicul, oamenii care au venit, au fost invitați ei să le încerce. Și atunci erau aceste întâlniri dintre niște necunoscuți care intrau într-un pătrat de 2×2 metri, citeau o informație și vedeau cum se inspiră din ea ca să interacționeze. Și atunci a fost așa, ca un fel de hibrid între un atelier și un performance — adică nu era nici una, nici alta. Iarăși, un alt tip de eveniment pe care mă gândesc să-l repet. Deci, da — e continuitate, și pare așa că, pe parcurs, o să-mi mai vină idei. De exemplu, și aici, în Iași, inspirată cumva și din spațiu, care, ok, are o anumită formă, dar și o limitare — că e mai mic decât în celelalte locații — m-am gândit să o fac în altă formă. Adică am schimbat un pic formatul: oamenii o să vină la intervale de 20 de minute, pe grupe. Nu o să vină și o să stea 45 de minute într-un singur loc, ci o să vină în grupe mai mici și, practic, informația am comprimat-o și am reorganizat-o un pic. Iarăși, un format pe care l-am adaptat, păstrând, practic, esența și folosind elementele pe care le am.
Mariana Gavriciuc este cofondatoare a Asociației Delazero, asociație prin care a inițiat și dezvoltat acest proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
La Iași, publicul este invitat să urmărească performance-ul, susținut de Laura Murariu și Andrada Costin, duminică, 16 noiembrie, de la ora 19.00, la Galeria Artep.
Radio România Iași este partener media.
