Sindicaliştii de la Sanitas protestează, miercuri, în faţa Guvernului şi ulterior se vor deplasa spre Piaţa Constituţiei, nemulţumiţi de...
Medicul anestezist în vârstă de 39 de ani de la spitalul din Vatra Dornei, care se droga cu medicamente obţinute din farmacia unităţii...
Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi demararea de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere ale direcţiilor de sănătate publică...
Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede pedepse mai mari în cazul agresiunilor asupra personalului medical, auxiliar sanitar şi...
Ministerul Public a transmis, marţi, Ministerului Justiţiei un punct de vedere privind proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit...
Protest spontan declanșat față de prevederile noii legi a salarizării, de angajații Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice...
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie...
Începând de astăzi, grefierii din instanţe şi parchete reduc la 50% programul de lucru cu publicul, care se va desfăşura între orele 8:00 şi...
Săptămâna aceasta, preşedintele Nicuşor Dan este aşteptat să facă nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru, după ce săptămâna...
Înscrierile pentru prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat încep marţi, 2 iunie, şi se desfăşoară până pe 4 iunie, potrivit...
UPDATE ora 11:30 - Harta Atentionare hidrologica nr. 51 din 02.06.2026 Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii...
Guvernul se reuneşte astăzi de la ora 13:00, într-o şedinţă extraordinară în format hibrid, pentru a aproba acordarea unor ajutoare de...
Tarifele de referinţă RCA au crescut, în medie, cu 12% la autoturisme şi cu 11% la autovehiculele de transport bunuri, în ultimele şase luni,...
În ziua de sâmbătă, 23 mai 2026, începând cu ora 12, am participat în satul Hândrești din comuna Oțeleni, județul Iași, la slujba de...
Universitatea George Bacovia din Bacău a găzduit, ieri, cea de-a VIII-a ediție a evenimentului cultural „Japonia departe-aproape de Bacău”,...
Preșcolarii și elevii se întorc marți în clase, însă doar pentru trei zile. Copiii vor sta acasă vineri, pe 5 iunie, când este Ziua...
Peste 56 de ţări, în special membre ale Uniunii Europene şi ale NATO, au denunţat luni la ONU comportamentul 'inacceptabil' al Rusiei după...
Un polițist în vârstă de 50 de ani, angajat al Serviciului de Permise Auto și Înmatriculări Neamț, a fost ucis aseară în municipiul...
Medicii au decis transferul la București a copilului de 12 ani, care luni după amiază s-a electrocutat în Gara CFR Târgu Neamț după ce a...
Astăzi, de Ziua Internațională a Copilului, între orele 15:00 și 16:00, pe traseul Târgu Cucu - Copou, din Iași, va circula Tramvaiul de...
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 31-05-2026 Ora : 10:00 Nr....
Bolnavii cronici şi pacienţii oncologici vor primi concediu medical plătit încă din prima zi, începând cu 1 iunie, a anunţat senatoarea...
Fraudele bancare online devin tot mai sofisticate, iar infractorii cibernetici se bazează în special pe tehnici de manipulare pentru a obține date...
Drona prăbușită joi noapte la Galați este de tip Geran 2 de proveniență rusească, confirmă raportul tehnic finalizat de specialiștii...
Ca în fiecare an, Primăria Municipiului Iași, cu sprijinul mai multor instituții, va organiza o serie de evenimente cu ocazia Zilei...
Salvatorii montani din Neamț au intervenit duminică în Masivul Ceahlău, în zona Piciorul lui Bucur - Cascada Duruitoarea, unde i-au acordat...
Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Ateneul Național din Iași invită publicul ieșean pe data de 1 iunie 2026 la o suită de evenimente...
Nadia Comăneci participă astăzi, la Onești, la finalele pe aparate ale Concursului Internațional de Gimnastică „Nadia Comăneci – Perfect...
Italia urgentează o misiune în România, după incidentul cu drona care a explodat pe un bloc din Galaţi, în urma căruia două persoane au fost...
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 31-05-2026 Ora : 10:00 Nr....
Ceremonia de premiere a încheiat sâmbătă cea de-a XVIII-a ediție EUROINVENT, Expoziția Europeană a Creativității și Inovării, eveniment...
Nadia Comăneci a primit ieri cea mai înaltă distincţie a statului român pentru sportivi. Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare...
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, duminică, Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile. Praznicul mai este numit Cincizecimea,...
Consiliul Județean Iași invită publicul din Iași și nu numai să celebreze Ziua Copilului într-un spațiu de poveste încărcat de istorie și...
La Galaţi a fost constituită comisia care va evalua pagubele produse de drona care a lovit, ieri, un bloc. Evaluarea este necesară pentru...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a anunţat sâmbătă după-amiază că 27 dintre cele 40 de apartamente din blocul pe care s-a...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate de prăbuşirea dronei din...
În perioada 30-31 mai 2026, Ateneul Național din Iași organizează ediția a VI-a a Zilelor Tătărașului, un eveniment dedicat comunității,...
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va achiziţiona 12 elicoptere multirol de ultimă generaţie, respectiv şapte aeronave Airbus H160 şi cinci...
În perioada 18-29 mai 2026, Garda de Mediu a efectuat 18 acțiuni de inspecție și control pe raza unităților administrativ teritoriale:...
Primarul Mihai Chirica dă asigurări că proiectele de infrastructură școlară din Iași, finanțate prin PNRR, vor fi finalizate la timp și...
Numărul elevilor cu nevoi speciale din şcolile din România aproape s-a triplat în ultimii ani, în timp ce profesorii de sprijin rămân mult sub...
Tot mai mulţi copii şi adolescenţi se confruntă cu anxietate, depresie şi probleme emoţionale, avertizează Organizaţia Salvaţi Copiii...
Consiliul Județean Iași cumpără oficial clădirea și terenul Maternității „Elena Doamna” pentru 14 milioane de lei, deblocând astfel...
Autoritățile sanitare trag un nou semnal de alarmă în județul Vaslui, unde tot mai mulți părinți aleg să amâne sau să refuze vaccinarea...
Termenul de implementare pentru proiectele PNRR din domeniul sănătăţii se prelungeşte până la 15 august, a anunţat, vineri, Ministerul...
Parchetul General a preluat ancheta în cazul exploziei dronei militare ruseşti de la Galaţi. Iniţial cauza a fost înregistrată noaptea...