(AUDIO) #StaiSigurPeNet: Prof. Cristina Mocanu: ”Trăim un paradox: vrem să interzicem accesul tinerilor la mediul online, dar și să formăm cetățeni digitali”
Publicat de Andreea Drilea, 23 martie 2026, 10:26
Specialiștii atrag atenția că interdicția la rețelele sociale sau la tehnologie nu este o soluție atunci când vine vorba despre copii și adolescenți. Utilizarea acestora trebuie făcută responsabil, cu limite clare și în cunoștință de cauză.
Profesoara Cristina Mocanu, formator pentru educație media digitală, a declarat, în cadrul campaniei #StaiSigurPeNet, că societatea modernă trăiește un paradox: dorim să limităm accesul la tehnologie, dar în același timp ne propunem să formăm cetățeni educați digital: ”Ceea ce cred că e important să facem la nivel de educație este să conștientizăm paradoxul în care ne aflăm. Pentru că, pe de-o parte, vrem să interzicem, sau e prima reacție, una dintre reacțiile noastre la toate aceste riscuri despre care tocmai s-a vorbit, și pe de cealaltă parte, în profilul de competențe pe care îl vizăm la terminarea studiilor preuniversitare, vrem să avem cetățeni educați digital, care să știe să se dezvolte în societatea viitorului. Și atunci, undeva, acest paradox cred că trebuie să se rezolve și aici intervine, cum spuneam, ideea de responsabilizare și responsabilitatea noastră ca adulți, să îi responsabilizăm pe copii.”
Reamintim că Radio România derulează, luna aceasta, campania #StaiSigurPeNet, un demers jurnalistic și educațional dedicat siguranței minorilor în spațiul virtual. Proiectul aduce în prim-plan riscurile reale ale internetului, de la provocări virale periculoase, până la hărțuire online și dependență digitală.
(Radio Iaşi/Andreea Daraban/FOTO AI)