(INTERVIU) Doru Căstăian, profesor MERITO: „Educația nu înseamnă să parcurgi programa, ci să formezi oameni.”

Publicat de andreeadaraban, 2 noiembrie 2025, 16:50 / actualizat: 5 noiembrie 2025, 13:42

În școala românească, prinsă între reforme începute și neterminate, între discursul despre competențe și practica rigida a conținuturilor pentru examene, există profesori implicați care devin repere. Un astfel de reper este Doru Căstăian, profesor de filosofie și științe socio-umane la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Galați, profesor asociat la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității ”Dunărea de Jos” din același oraș.

Distins cu premiul Meriton 2018 pentru excelență în educație, Doru Căstăian este cunoscut pentru abordarea sa empatică și umanistă, pentru felul în care își provoacă elevii să gândească și să pună întrebări.

Prezent la Iași, la conferința Connected 3.2, organizată de Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala, Doru Căstăian a acceptat invitația colegei noastre, Andreea Daraban, de a discuta despre cum arată în viziunea domniei sale un profesor bun în secolul XXI, ce provocări presupune această profesie în România de astăzi și ce înseamnă în mod real să formezi elevi, să îi educi și nu doar să-i pregătești pentru examene.

„Nu știu dacă există o definiție clară a vocației”, spune Doru Căstăian. „Pentru mine, vocația ține de un soi de motivație profundă pentru a face meseria respectivă. O motivație care îți dă echilibru și stabilitate și care nu fluctuează de-a lungul anilor în funcție de ceea ce se întâmplă, de contexte.”

Totuși, profesorul atrage atenția că în România s-a abuzat de acest concept: „S-a speculat ideea de vocație ca pretext pentru a justifica lipsuri și abuzuri. De parcă, dacă ești profesor cu vocație, trebuie să accepți orice nedreptate ”de dragul copiilor”. În plus, sub umbrela vocației s-a ascuns uneori lipsa de rigoare profesională. Cred că trebuie să măsurăm ce e de măsurat și să nu măsurăm ceea ce nu e bine să nu măsurăm. Dar, repet, vocația, așa cum o putem cât de cât defini, nu ar trebui să fie un motiv pentru care de pe profesori să se tragă pielea și să fie ostracizați în diferite feluri doar pentru că sunt niște vocaționali.”

Întrebat dacă actualul sistem de formare favorizează descoperirea unei vocații autentice, răspunsul său este tranșant: „Evident, nu. Noi vorbim frumos despre curiozitate, valori, formarea morală a elevilor, dar când ajungi la sala de clasă vezi că sistemul valorizează conformismul, alinierea la normă și gândirea de tip bifă. Rezultatele se văd acum, în lipsa de spirit critic și în vulnerabilitatea socială la manipulare și dezinformare. Efectele sunt cumulative și catastrofale.”

Doru Căstăian vorbește adesea despre „ambivalența emoțională” a meseriei de profesor: exaltare și disperare, fascinație și îndoială. „Ambivalența e firească atunci când lucrezi într-un domeniu viu, uman, pe termen lung. Important e să nu pierzi abilitatea de a distinge între ceea ce contează și ceea ce nu contează”, explică el.

Printre strategiile sale de echilibru se numără întoarcerea periodică la întrebarea fundamentală: „De ce mai fac asta?” — o formă de autoevaluare care, spune el, te poate salva de epuizare. „Dacă răspunsul e că nu mai găsești sens, poate e timpul să faci altceva.”

Vara trecută, sistemul educațional românesc a trecut printr-o furtună de decizii și reforme. Profesorul spune că elevul nu a fost în centrul acelor decizii. „Evident că pentru elev am construit tot sistemul ăsta. Dacă nu ar fi copiii, nimic din toate lucrurile astea nu s-ar justifica. Apropo de lucrurile esențiale, poți să te întrebi, eu încerc să o fac tot timpul, intru în clasă ca să fac ce? Pentru că auzi de foarte multe ori profesori care spun trebuie să parcurg programa, am rămas în urmă, n-am timp să fac aia, trebuie să merg mai departe. Și atunci îți vine să întrebi astfel de oameni, tu de ce intri în clasă? Intri ca să predai? Sau ca să înveți elevul? Pentru că sunt două lucruri diferite.”

Despre măsurile luate de actualul guvern, Doru Căstăian este dur: „ Au fost măsuri crâncene, lipsite de umanitate și lipsite de înțelegere. Și partea cea mai rea este că au agravat masiv probleme care existau deja în sistem. Cel mai afectat segment, spune el, este cel al profesorilor tineri: „ Abia intrați în sistem, sunt cei care nu aveau încă catedre titularizabile. Asta fiind, de fapt, una dintre marile probleme ale sistemului, că nu mai atrage tineri. Pentru mine e absolut incomprehensibil de ce s-au luat măsurile astea, care au lăsat răni adânci, răni care nu se vor vindeca cu una, cu două.”

Despre noile planuri-cadru, profesorul recunoaște că există unele direcții pozitive, mai ales în domeniul socio-uman: „E un pas bun că filosofia se va studia  în clasa a XI-a, când elevii sunt mai deschiși către reflecție.”

Cea mai profundă schimbare, susține Doru Căstăin, ar fi aceea a muncii efective de la catedră. ”Cea mai profundă dintre reforme, cea pe care aș vrea să o văd în timpul vieții mele, măcar începută, este cea muncii efective la clasă. Pentru că degeaba avem planuri cadru, degeaba avem 3 ore și nu 4, 4 și nu 6 și așa mai departe. Dacă vom continua, cel puțin la liceu, să lucrăm în felul în care o facem acum, o cunoaștere extensivă în care e valorizată exclusiv memorarea de foarte multe ori, greșeala este sancționată, nici măcar programele nu vor conta.”

Pentru o schimbare reală, Căstăian propune o reformă curajoasă a sistemului de evaluare: „ Pentru că ceea ce testează examenele și ceea ce măsoară examenele va fi ceea ce va fi prioritar învățat. E o lege sociologică simplă, nimeni nu o contestă, e foarte bine fundamentat. Atât timp cât tu ai încă subiecte de bacalaureat care pot fi făcute pe căi care o colesc învățarea serioasă, asta se va întâmpla. Lucrul ăsta nu se va schimba nici cu discursuri moralizatoare, nici cu ateliere de bune practici.”

 Deși critic, Doru Căstăian nu este pesimist. Reforma educației nu se face din pix, la București, ci în clasă, în dialogul autentic dintre oameni, consideră profesorul. ”Pentru că venim din sistemul ăsta foarte autoritar, sistemul ăsta de comandă, de sus în jos, oamenii nu prea înțeleg ideea de sistem colaborativ. Plimbăm conceptul ăsta din gură în gură, dar nu prea îl aplicăm. Pentru că, de exemplu, în sistemele care merg ceva mai bine decât la noi, se folosește foarte mult tipul ăsta de colaborare. Profesorii înțeleg conceptul de predare într-o școală, se duc unii la alții, își văd orele, schimbă impresii. Pe noi ne apucă tremuriciul când vine cineva în clasă. Falsa solidaritate de breaslă ne face să nu ne spunem adevărul.”

Interviul integral poate fi ascultat mai jos: