Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Muzica clasică ajunge la Siret, Rădăuți și Vatra Dornei prin turneul național Classic Unlimited

Suceava: Muzica clasică ajunge la Siret, Rădăuți și Vatra Dornei prin turneul național Classic Unlimited

Publicat de Andreea Drilea, 23 septembrie 2025, 11:25

Trei concerte de pian susținute de pianistul Bogdan Vaida vor avea loc în județul Suceava — la Siret, Rădăuți și Vatra Dornei — în cadrul turneului național Classic Unlimited.

FOTO CU Bogdan Vaida

FOTO CU Bogdan Vaida

Vineri, 3 octombrie 2025 are loc concertul de la Casa de Cultură „Mihai Teliman” din Siret. Mai apoi, sâmbătă, 4 octombrie, muzica va răsuna în Sinagoga Templu Mare din Rădăuți, iar duminică, 5 octombrie, turneul ajunge la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei. 

În timp ce la Rădăuți toate locurile sunt deja ocupate, la Siret și Vatra Dornei încă se mai pot face rezervări. Accesul la concerte este gratuit, pe bază de înregistrare online, direct pe website-ul proiectului: classicunlimited.ro/concerte.

„Love at First Sound” – tema ediției 2025

Tema turneului de anul acesta, „Love at First Sound”, explorează cum diferite forme de dragoste — pentru oameni, locuri, idealuri sau credință — au inspirat creația muzicală de-a lungul timpului.

Programul include lucrări de Bach, Scarlatti, Brahms și Clara Schumann, dar și patru compoziții noi, scrise special pentru această ediție de compozitorii Aurelian Băcan, Șerban Marcu, Cristian Bence-Muk și Ciprian Gabriel Pop.

„Abia aștept să ajung din nou în județul Suceava. Întâlnirea cu publicul în spații încărcate de istorie și spiritualitate este o adevărată sursă de inspirație. Cred că aceste concerte sunt ocazia perfectă pentru a descoperi cum dragostea, în diversele ei forme, a inspirat mari creații muzicale”, spune pianistul Bogdan Vaida, inițiatorul proiectului Classic Unlimited.

Concerte în spații speciale

Un element care face turneul Classic Unlimited unic este alegerea unor locuri speciale, pline de istorie și energie. În acest an, muzica va răsuna în biserici vechi și încărcate de tradiție, într-o sinagogă istorică, într-un cazinou transformat în muzeu, dar și într-o fostă exploatare minieră devenită spațiu cultural. 

Publicul va putea trăi experiența muzicii clasice într-un castel renascentist, într-un hub modern de inovație sau chiar într-un magazin de motociclete din Cluj-Napoca.

Calendarul complet al concertelor Classic Unlimited 2025

  • Aiud, județul Alba – Biserica Romano-Catolică, 26 septembrie
  • Gherla, județul Cluj – Biserica Armenească, 27 septembrie
  • Siret, județul Suceava – Casa de Cultură „Mihai Teliman”, 3 octombrie
  • Rădăuți, județul Suceava – Sinagoga Templu Mare, 4 octombrie
  • Vatra Dornei, județul Suceava – Centrul Muzeal Cazinoul Băilor, 5 octombrie
  • Sibiu – Topic HUB, 9 octombrie
  • Roșia Montană, județul Alba – Biserica Catolică, 11 octombrie
  • Petrila, județul Hunedoara – Exploatarea Culturală Petrila, 12 octombrie
  • Carei, județul Satu Mare – Castelul Károlyi, 17 octombrie
  • Sighetu Marmației, județul Maramureș – Centrul Cultural Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul”, 18 octombrie
  • Deva, județul Hunedoara – Sala Excelsius a Liceului de Arte „Sigismund Toduță”, 22 octombrie
  • Gilău, județul Cluj – Castelul Rákóczi-Bánffy, 25 octombrie
  • Cluj-Napoca, județul Cluj – Motoland, 26 octombrie
  • Baia Mare, județul Maramureș – Colonia Pictorilor, 30 octombrie

Proiect co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Cluj, Radio Itsy Bitsy, EBS Radio, Observator Cultural, Scena9, Akordaj, România Pozitivă, Romania Tourism, Clujul Copiilor, Visit Cluj, I like Cluj, Cluj4Ever.

Turneul face parte din proiectul „Love at First Sound”, proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre Classic Unlimited

Classic Unlimited este un proiect cultural care aduce muzica clasică mai aproape de comunități și de locuri în care astfel de evenimente se întâmplă rar. Din 2017, turneul a oferit publicului din zeci de localități experiența muzicii clasice trăite aproape, într-un format cald și prietenos.

Accesul la concerte este gratuit, pe baza rezervării online la classicunlimited.ro/concerte. Participanții care doresc pot face donații online sau la fața locului.

Proiectul internațional „Unlearning the Book” ajunge Ia Iași: Muzeul „Poni-Cernătescu” găzduiește un workshop dedicat explorării unor modalități artistice contemporare de „lecturare” a cărții
Evenimente joi, 14 mai 2026, 11:32

Proiectul internațional „Unlearning the Book” ajunge Ia Iași: Muzeul „Poni-Cernătescu” găzduiește un workshop dedicat explorării unor modalități artistice contemporare de „lecturare” a cărții

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Muzeul „Poni–Cernătescu”, alături de Universitatea Națională de Arte „George...

Proiectul internațional „Unlearning the Book” ajunge Ia Iași: Muzeul „Poni-Cernătescu” găzduiește un workshop dedicat explorării unor modalități artistice contemporare de „lecturare” a cărții
Târgul Meşterilor Populari la Palatul Culturii din Iași
Evenimente joi, 14 mai 2026, 11:26

Târgul Meşterilor Populari la Palatul Culturii din Iași

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează în perioada 15 – 17 mai 2026, pe...

Târgul Meşterilor Populari la Palatul Culturii din Iași
Două zile de bucurie la Iași! Pe 6 și 7 iunie, vino la De Basm – Festival de joacă și voie bună Salvați Copiii Iași, la Silk District, Calea Chișinăului 22
Evenimente miercuri, 13 mai 2026, 12:27

Două zile de bucurie la Iași! Pe 6 și 7 iunie, vino la De Basm – Festival de joacă și voie bună Salvați Copiii Iași, la Silk District, Calea Chișinăului 22

Hai cu familia pe aleea zmeelor! Aprinde cel mai mare candelabru, escaladează peretele vrăjit și călătorește în trenul poveștilor. Lasă...

Două zile de bucurie la Iași! Pe 6 și 7 iunie, vino la De Basm – Festival de joacă și voie bună Salvați Copiii Iași, la Silk District, Calea Chișinăului 22
Muzeul Județean Botoșani organizează un atelier de cusături populare
Evenimente miercuri, 13 mai 2026, 10:26

Muzeul Județean Botoșani organizează un atelier de cusături populare

Muzeul Județean Botoșani vă invită, în data de 16 mai 2026, începând cu ora 10.00, la ,,Atelierul de cusături”, parte a programului de...

Muzeul Județean Botoșani organizează un atelier de cusături populare
Evenimente miercuri, 13 mai 2026, 10:00

Portret omagial preot conf. univ. dr. Florin Bucescu – 90 de ani de la naștere

Florin Bucescu – Schiță de portret Florin Bucescu (1936-2019), profesor, preot, folclorist și bizantinolog, s-a născut în localitatea...

Portret omagial preot conf. univ. dr. Florin Bucescu – 90 de ani de la naștere
Evenimente miercuri, 13 mai 2026, 09:49

Pe 19 mai 2026, Iaşiul va fi din nou capitala economiei sociale

Miniștri, Comisia Europeană, EIF, UniCredit Bank și lideri ai finanțării de impact vin la Iași pentru Enterprising for Tomorrow, ediția a IV-a...

Pe 19 mai 2026, Iaşiul va fi din nou capitala economiei sociale
Evenimente miercuri, 13 mai 2026, 08:09

„În palma ta e puterea” – eveniment de conștientizare asupra violenței și abuzului

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași invită publicul la evenimentul „În palma ta e puterea”, dedicat conștientizării formelor de...

„În palma ta e puterea” – eveniment de conștientizare asupra violenței și abuzului
Evenimente miercuri, 13 mai 2026, 07:56

Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec 2026, ediția a X-a

Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec 2026 va avea loc în perioada 5 – 12 iunie 2026! Ne bucurăm să anunțăm că cel mai...

Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec 2026, ediția a X-a