A murit Ilie Micolov
Publicat de nicolaetomescu, 21 iulie 2018, 16:18
Suferea de diabet, astm și complicații cardiace; greutatea lui apăsa genunchii și aceștia nu îl mai puteau susține pe regretatul artist; disfuncțiile sistemului circulator îi inflamau des picioarele, fapt care îl obliga să stea mult (prea mult) în casă…
Ilie Micolov a provocat admiraţie, a stârnit vâlvă pe scena muzicală românească…
Născut pe 2 iulie 1950, la Suceava, a avut o copilărie desprinsă (până la un punct) din poveştile lui Ion Creangă; respectând proporţiile, peisajul social al universului copilăriei a fost „Casa pionierilor” (cercul de teatru, dansuri) apoi activitatea fizică a cărei practică presupune antrenament metodic (în atletism, hochei, motocros); când avea 12 ani, a pornit pe drumul care duce la învăţarea tainelor chitarei. Amintirile lui interferează cu amintirile Sofiei Vicoveanca – Ilie Micolov nu împlinise 10 ani atunci când tatăl său, şofer pe autobuzul ansamblului „Ciprian Porumbescu”, i-a adus-o în cale pe cea pe care artistul îndrăzneşte să o numească „sora mai mare”…
În 1983, la 34 de ani, inspirat de muza care-i atinge sufletul cu bagheta magică, compune „Dragoste la prima vedere”. Simplitatea şi sensibilitatea versurilor scrise de artist, succesul extraordinar, popularitatea dobândită, i-au determinat pe cei de la „Secţia de Cultură” să-i propună imprimarea unui disc de autor, pe care l-a lucrat împreună cu Mircea Drăgan. Astfel, i-am fredonat melodiile şi l-am ridicat la rang de artist…
Având parcă destinul artistului care îmbătrânește, dar a cărui voce rămâne veşnic tânără (în playlist-urile radio-urilor), obosit, doborât de boală, singur şi, întrucâtva, uitat de majoritatea prietenilor, aparent şi de cei care suspinau, altădată, la auzul vocii inconfundabile de bas bariton, oricum părăsit de Statul care nu dovedeşte vreo implicare în susţinerea valorii, Ilie Micolov ne va „alinta”, chiar dincolo de ultimele sale clipe de viaţă, cu „Dragoste la prima vedere”… „Pe cărarea vieţii / Trec câte o dată / Cu speranţa vagă / De-a te întâlni / Ne cunoaştem parcă /De o viaţă întreagă / Neavând puterea / De a ne vorbi…”
