Ascultă Radio România Iași Live

Vicepremierul Oprea: Vine iarna în 26 de judeţe. Atenţie deosebită în Moldova!

Publicat de Lucian Bălănuţă, 19 noiembrie 2014, 18:14

Vicepremierul Gabriel Oprea a anunţat astăzi că în 26 judeţe ale ţării sunt anunţate precipitaţii sub formă de ploi care până joi dimineaţă se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Potrivit meteorologilor, judeţele în care vine iarna sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Mureş, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa.

Oprea le-a cerut prefecţilor o atenţie deosebită în Moldova, unde de joi va intra în vigoare o atenţionare hidrologică de cod galben cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe mai multe râuri.

‘Contez pe experienţa dvs. în situaţii de urgenţă şi să activaţi planurile de acţiuni, să vă pregătiţi măsurile de intervenţie pentru sezonul rece. Vă cer să vă pregătiţi toate forţele de intervenţie pentru a fi operativi’, a spus Oprea.

Directorul ANMH, Ion Sandu, a arătat că miercuri noapte vor fi cantităţi importante de precipitaţii sub formă de ploaie şi pe parcursul zilei de joi acestea se vor transforma în zăpadă.

‘Dacă toată cantitatea de precipitaţii se va transforma în zăpadă, ar fi probleme, dar la munte, în Carpaţii Orientali, se vor transforma. După această perioadă, începând de duminică, temperaturile în timpul nopţii vor fi negative şi precipitaţiile vor veni sub formă de zăpadă şi în sudul ţării, inclusiv în Bucureşti. Este o schimbare de regim, putem spune că vine iarna’, a spus Sandu.

Reprezentantul Apele Române a spus că având în vedere atenţionările meteo, s-a emis o atenţionare hidrologică începând de joi dimineaţă pentru mai multe bazine hidrografice.

Vicepremierul le-a cerut prefecţilor să trateze cu seriozitate avertizările meteo şi să se implice direct în gestionarea situaţiilor.

‘Verificaţi personal stocurile de materiale antiderapante, stocurile de carburanţi, gradul de pregătire a firmelor care se ocupă de curăţarea drumurilor. Ţineţi legătura cu primăriile din zonele dvs. unde există pericol de blocare a căilor de comunicaţii sau probleme la reţelele electrice. Vreau ca toate primăriile să fie la curent cu evoluţia vremii. Este important ca oamenii să ştie condiţiile în care se circulă pe drumurile naţionale sau judeţene’, a afirmat Oprea.

El le-a cerut poliţiştilor rutieri să fie prezenţi în stradă şi să ia măsurile legale corespunzătoare, subliniind că şoferii au obligaţia să aibă cauciucuri de iarnă.

MAI are pregătite 3.000 de forţe gata să intervină încă din primul moment când situaţia o cere. Acestea au la dispoziţie 1.100 de autospeciale şi mijloace tehnice. ‘Dacă situaţia o impune, vom creşte capacitatea de intervenţie şi vom apela şi la forţele Ministerului Apărării’, a spus Oprea.

Prezent la sediul MAI, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a arătat că armata este pregătită şi ea să intervină la nevoie cu 4.000 de militari şi 600 de mijloace tehnice, în prima urgenţă.

‘Nu vreau să mai auzim scuze că ne-a luat iarna prin surprindere. Vreau să aveţi în atenţie posibilitatea apariţiei unor inundaţii în zonele din Moldova unde va ploua abundent, iar acolo misiunea dumneavoastră este să interveniţi rapid cu toate resursele pentru a ajuta populaţia şi pentru a îndepărta cât mai rapid apa din gospodăriile oamenilor. Vă cer să asiguraţi continuitatea la instituţiile prefectului şi la primării şi să respectaţi întocmai procedurile prevăzute în planurile de acţiune pentru perioada de iarnă. Vreau ca toate autorităţile statului să fie mobilizate şi vreau să ne coordonăm cât mai bine, fiecare pe atribuţiile şi competenţele legale pe care le are – Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Ministerul Sănătăţii, Electrica SA, Ministerul Apărării Naţionale şi evident Ministerul Afacerilor Interne’, a conchis Gabriel Oprea.

Etichete:
Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului
Naţional marți, 24 martie 2026, 06:13

Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului

Simularea examenului de bacalaureat continuă marţi cu proba obligatorie a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de Ministerul...

Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului
Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă cu măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata crizei ţiţeiului
Naţional luni, 23 martie 2026, 11:39

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă cu măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata crizei ţiţeiului

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă de urgenţă prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor...

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă cu măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata crizei ţiţeiului
Consultarea internă a PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare – pe 20 aprilie (surse)
Naţional luni, 23 martie 2026, 11:20

Consultarea internă a PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare – pe 20 aprilie (surse)

UPDATE – Referendumul intern al PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare va avea loc pe data de 20 aprilie. Potrivit unor surse...

Consultarea internă a PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare – pe 20 aprilie (surse)
Simulare Bacalaureat/Astăzi – prima probă; participă 95,59% dintre licee
Naţional luni, 23 martie 2026, 08:49

Simulare Bacalaureat/Astăzi – prima probă; participă 95,59% dintre licee

În peste 95% dintre unităţile de învăţământ din ţară se organizează, începând de luni, simularea examenului de Bacalaureat. Ministerul...

Simulare Bacalaureat/Astăzi – prima probă; participă 95,59% dintre licee
Naţional duminică, 22 martie 2026, 11:33

Transportatorii cer intervenţia urgentă a Guvernului pentru a evita o criză economică majoră din cauza scumpirilor la carburanţi

Transportatorii trag un semnal de alarmă în privinţa scumpirilor la carburanţi şi cer intervenţia urgentă a Guvernului pentru a evita o criză...

Transportatorii cer intervenţia urgentă a Guvernului pentru a evita o criză economică majoră din cauza scumpirilor la carburanţi
Naţional duminică, 22 martie 2026, 11:32

Tentativele de fraudă prin apeluri telefonice false sunt în creştere, avertizează Asociaţia Română a Băncilor

Tentativele de fraudă prin apeluri telefonice false în numele unor instituţii publice sunt în creştere, avertizează Asociaţia Română a...

Tentativele de fraudă prin apeluri telefonice false sunt în creştere, avertizează Asociaţia Română a Băncilor
Naţional duminică, 22 martie 2026, 11:16

#StaiSigurPeNet – Dezinformarea despre sănătatea mintală, larg răspândită pe rețelele sociale

Cercetătorii au analizat 27 de studii care au evaluat acuratețea informațiilor despre sănătatea mintală și neurodivergență pe platforme...

#StaiSigurPeNet – Dezinformarea despre sănătatea mintală, larg răspândită pe rețelele sociale
Naţional duminică, 22 martie 2026, 10:54

Ministerul Mediului propune noi reguli pentru piaţa produselor second-hand

Piaţa produselor second-hand va fi obligată să respecte reguli mult mai stricte, potrivit unui proiect de ordonanţă pus în dezbatere de...

Ministerul Mediului propune noi reguli pentru piaţa produselor second-hand