Ascultă Radio România Iași Live

DNA cere Parlamentului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Mircea Roşca

Publicat de Lucian Bălănuţă, 11 noiembrie 2014, 17:37

Direcţia Naţională Anticorupţie cere Camerei Deputaţilor încuviinţarea percheziţiei domiciliare, reţinerii şi arestării preventive a deputatului Mircea Roşca, acuzat de trafic de influenţă.

‘În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticoruptie – Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Mircea Roşca, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea în concurs a două infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată (4 acte materiale)’, se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale faţă de suspect şi punerea în mişcare a acţiunii penale.

DNA precizează că, în 2011, în calitate de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Prahova a unui partid politic, Mircea Roşca a pretins de la un denunţător suma de 20.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Popescu şi asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri pe raza localităţii respective de către firma denunţătorului.

Procurorii susţin că din această sumă Mircea Roşca a primit efectiv 5.000 euro, prin intermediul lui Popescu, iar 11.000 euro au fost folosiţi în interesul formaţiunii politice pe care o conducea de la nivel judeţean.

‘Diferenţa de 4.000 euro a fost remisă de acelaşi inculpat secretarului Primăriei Azuga, Diana Dumbravă, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu şi care vizau desfăşurarea propriu zisă a procedurii de achiziţie publică şi desemnarea câştigătoare a firmei denunţătorului’, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că, în perioada 2011- 2014, Mircea Roşca a intervenit pe lângă factorii de decizie din cadrul unor instituţii publice din judeţul Prahova, (Consiliul Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia) asupra cărora avea influenţă prin prisma calităţilor pe care le-a deţinut în mod succesiv la nivelul autorităţilor publice locale centrale şi la nivel politic, în vederea atribuirii către societăţile deţinute de Adrian Rotilă a unor contracte de achiziţii publice.

‘În schimbul acestor ‘intervenţii’, Mircea Roşca a primit de la Adrian Rotilă bani şi alte foloase (suma de aproximativ 90.000 lei, construcţii în valoare de 35.418, 39 lei şi folosinţa unui autoturism marca Audi A8)’, au mai reţinut procurorii.

DNA precizează că din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că Mircea Roşca a săvârşit în concurs două infracţiuni de corupţie, iar privarea lui de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.

‘În acest sens, trebuie avută în vedere evaluarea în raport cu gravitatea faptelor săvârşite, persoana şi conduita inculpaţilor, reacţia opiniei publice, rezonanţa şi gravitatea faptelor. Cercetarea unei asemenea persoane în stare de libertate ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni, având în vedere poziţia inculpatului şi natura faptelor de care este acuzat’, se mai spune în document.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii DNA care efectuează cercetări în cauză, precum şi copie a dosarului de urmărire penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii. (Agerpres/ FOTO antena3.ro)

Etichete:
Muncitorii și candidații fără studii superioare, campioni la schimbarea joburilor. Aplicările au crescut cu 50% pe iajob.ro, la început de an
Naţional joi, 5 februarie 2026, 11:36

Muncitorii și candidații fără studii superioare, campioni la schimbarea joburilor. Aplicările au crescut cu 50% pe iajob.ro, la început de an

2026 a început cu o creștere generală a interesului candidaților pentru locurile de muncă disponibile în piață și cu un comportament concret...

Muncitorii și candidații fără studii superioare, campioni la schimbarea joburilor. Aplicările au crescut cu 50% pe iajob.ro, la început de an
4 februarie – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și speranță
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 13:00

4 februarie – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și speranță

4 FEBRUARIE 2026 – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și...

4 februarie – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și speranță
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 12:30

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar, după ce Judecătoria Sectorului 1 a respins ca...

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar
Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 07:05

Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţiei...

Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 07:01

Sesizare la Curtea Constituţională privind concediul medical

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu măsura adoptată de executiv potrivit căreia, de la 1 februarie, prima zi...

Sesizare la Curtea Constituţională privind concediul medical
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 06:56

Programul „Tomata” continuă şi în 2026

Programul „Tomata” continuă şi anul acesta, iar legumicultorii se pot înscrie până pe data de 15 aprilie la Direcţiile agricole....

Programul „Tomata” continuă şi în 2026
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 06:55

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans pe 6 februarie, în contextul în care data obişnuită de plată, 8 februarie, este...

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta
Naţional marți, 3 februarie 2026, 12:40

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate prin lansarea a şapte programe dedicate, inclusiv pentru resurse minerale şi materii prime critice,...

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate