Vlad Grecu (Universitatea de Arte Târgu Mureș): Un mediu safe este un mediu în care ai certitudinea că orice ai face nu va fi văzut ca o greșeală, ci ca parte a unui proces în care creștem cu toții

La Iași, s-a desfășurat, săptămâna trecută, Festivalul Național al Școlilor de Teatru, un prilej pentru tinerii artiști să își prezinte producțiile, dar și un spațiu al dezbaterilor pe teme actuale în învățământul superior artistic.

Publicat de isoreanu, 5 noiembrie 2024, 11:50 / actualizat: 6 noiembrie 2024, 6:18

Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, a ajuns la final. La inițiativa Facultății de Teatru, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, în parteneriat cu Școala Doctorală de Teatru, 8 din cele 9 școli de teatru din țară au prezentat timp de o săptămână producții ale studenților și masteranzilor de la Actorie, Regie și Păpuși/Marionete. Contextul a fost favorabil discuțiilor dintre tinerii artiști care și-au putut împărtăși unii altora din experiențele vieții de student, dar și întâlnirilor cu manageri de teatre de la care au aflat ce așteptări sunt de la absolvenții care doresc să se angajeze și care este situația locurilor de muncă în domeniu.

Ziua de duminică a fost dedicată unei dezbateri moderate de directorul Școlii de Teatru din cadrul UNAGE, prof univ. dr. Călin Ciobotari, intitulată „Self esteem sau cât de safe mă simt la Arte?”. Au fost invitați, bineînțeles, studenți ai facultăților de teatru. Discuția a fost aprinsă, părerile diverse, în funcție de experiențele trăite. Atmosfera a fost plăcută și a existat, inclusiv din partea profesorilor prezenți în sală, dorința de a asculta și de a găsi rezolvări la problemele ridicate.

Toți avem nevoie să ne desfășurăm viața profesională într-un mediu safe, dar ce însemnă un mediu safe pentru fiecare dintre noi? Ce înseamnă acest concept în mediul academic, mai ales într-o universitatea cu profil vocational? Care este portretul profesorului pe care și l-ar dori un student la actorie? Este nevoie de limite bine stabilite, a spus Victoria Ecaterina Moraru, masterandă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București:

Un mediu safe este un mediu în care se respectă limite care sunt comunicate anterior. Cred că un profesor ideal este și un om care, când vede că studentul are o problemă, poate să-și acceseze latura umană, dar un profesor ideal este un profesor pregătit pentru materia pe care o predă și care își respectă curricula și încearcă să vadă cât de obiectiv poate, cum să îi ajute pe studenții din fața lui. Am avut experiențe și plăcute și mai puțin plăcute în facultate. Cu timpul am reușit să învăț din ele și să îmi dau seama din niște lucruri și despre mine, și despre așteptările pe care e realist să le am, sau nu, de la un mediu academic.

„Profesorul trebuie să fie profesor”, nu părinte sau terapeut, iar acesta trebuie să îl învețe pe student metodele de a-și dezvolta talentul, este părerea Otiliei Rojniță, anul al III-lea, Actorie, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași:

Otilia Rojniță: Încă nu s-a descoperit mediul safe perfect, din cauză că toată lumea are o definiție diferită. Și cred că…

Ioana Soareanu: Și care ar fi soluția, ca să găsim numitorul comun?

Otilia Rojniță: Soluția, pe termen scurt, este să facem din ce în ce mai multe întâlniri până când găsim o soluție validă.

Ioana Soreanu: Care este portretul profesorului ideal? Profesor și atât, sau profesorul care încearcă să devină și părinte, mentor, trece dincolo de limitele pedagogice?

Otilia Rojniță:  Nu există profesor ideal, dar în orice caz, părintele vreunui student nu trebuie să fie nimeni. Studentul a fost născut de doi oameni, indiferent care este situația lui familială, a crescut, a fost educat într-un anumit fel. Profesorul trebuie să fie profesor și, cum am menționat și la conferință, există situații în care partea umană iese la iveală, pentru că suntem oameni. Eu nu vin să caut terapie la facultate, nu vin să caut părinți, nu vin să caut absolut nimic mai mult decât un mediu unde poți să învăț metode de a scoate din mine lucruri necesare artei pe care o fac, doar cu voia mea și doar cu consimțământul meu. Eu am nevoie să fie predată metoda și de acolo preiau eu și mă descurc.

Flaviu Ștefan Balint, student în anul al III-lea la Facultatea de Teatru și Film, de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca este de părere că impunerea unor limite în relația profesor-student este sănătoasă, dar într-o facultate cu profil vocațional, cum este cea de teatru, profesorul lucrează cu emoțiile studentului, îl provoacă să exprime sentimente și atunci, responsabilitatea este foarte mare.

Flaviu Stefan Balint: Într-o universitate vocațională, mai ales într-o universitate în care se studiază actoria, în care un student urmează să se expună unui public, să se expună într-un mod vulnerabil, automat, implică o doză de unsafe.

Ioana Soreanu: Dar cine dictează regulile, profesorii sau pot veni și studenții să impună niște limite?

Flaviu Stefan Balint: Absolut. Studenții au o putere din ce în ce mai mare, li se dă șansa să fie auziți, există tot mai multe comisii de etică, tot mai mulți oameni dispuși să ne audă și trebuie, ca student la Actorie, să învățăm să gestionăm, dar în același timp e foarte, foarte important și modul în care suntem îndrumați de către profesori. Ca în orice universitate, cred că este important o limită, adică să păstrăm o limită sănătoasă, dar în același timp, e poate o dinamică diferită față de alte universități. Adică, un exemplu, într-o universitate de drept sau în care se predă o anumită știință exactă, probabil, acolo lucrurile ar fi mai safe, în sensul în care profesorul nu-l ghidează pe student atât de personal încât să ajungă să reușească să scoată din el sentimente adevărate și profunde și, pentru chestia asta, e nevoie de o vulnerabilizare din partea studentului, dar desigur, este o presiune foarte mare și pentru profesori, pentru că, sigur, generațiile devin din ce în ce mai fragile și profesorii trebuie să țină pasul cumva cu noile generații și să știe să gestioneze cât mai bine situațiile astea, safe și unsafe.

Un mediu safe este acela în care greșelile sunt și ele părți ale procesului de învățare, iar profesorul este mentor și model, totodată, a spus Vlad Grecu, masterand la Universitatea de Arte din Târgu Mureș:

Vlad Grecu: Un mediu safe cred că reprezintă un mediu în care poți fi tu, în care îți permiți să plângi, în care îți permiți să râzi, în care îți permiți să te simți ca acasă până într-un punct și în care ai certitudinea că orice ai face nu va fi văzut ca o eroare sau ca o greșeală, ci va fi văzut ca parte a unui proces în care creștem cu toții.

Ioana Soreanu: Dar profesorul cum trebuie să fie, din punctul dumneavoastră de vedere, doar profesor, sau se poate transforma și într-un mentor, nu știu, poate chiar într-un părinte?

Vlad Grecu: Aș alege mentor. Am avut plăcerea și am în continuare mentori profesorii pe care i-am avut pentru că vrem, nu vrem, de la ei învățăm. Ei ne formează în această direcție pe care noi am ales să mergem și atunci, acest mentor reprezintă un exemplu care ne clădește pe mai multe paliere.

Ioana Soreanu: Chiar mai mult decât meserie?

Vlad Grecu:  Oarecum, dar în direct, tot legat de meserie, tot în spectrul meseriei. Până la urmă, suntem cu toții conștienți că teatrul nu se rezumă doar la a ne urca pe scenă, ci se rezumă la mult mai mult de a păși în spațiul scenic și a spune un text. Se referă la cum plecăm de acasă, cum ne pregătim pentru un spectacol, cum intrăm, sau nu intrăm, în pielea personajului într-o seară. Sunt foarte multe lucruri care participă la această meserie pe care noi ne-am ales-o.

Este mult prea devreme pentru concluzii pe aceste teme. Cert este faptul că aceste de discuții trebuie să continue și trebuie să fie purtate pe același ton și în aceeași atmosferă de la dezbaterea de duminică, din cadrul primei ediții a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, de la Iași.