Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Teatru, Board Game și psihologia fake news, într-o rezidență artistică: „Pentru Trezirea”

(AUDIO) Teatru, Board Game și psihologia fake news, într-o rezidență artistică: „Pentru Trezirea”

Publicat de isoreanu, 3 noiembrie 2022, 17:09

Un nou concept, ?????? ????? ????, a fost prezentat publicului ieșean într-o rezidență artistică semnată de Alex Iurașcu, la Teatrul din Stejar. Tema, Fake News. Este un proiect complex, interdisciplinar, realizat în cadrul programului Placebo, inițiat de Asociația Centrul Multimedia Teatru FiX, în anul 2020.

Despre eveniment, Ioana Soreanu:

 

La Teatrul intependent din Stejar a avut loc premiera proiectului “Pentru Trezirea” al regizorului Alex Iurașcu. Este vorba, de fapt, despre încheierea unei rezidențe artistice.

Este un concept nou, de ?????? ?????????, teatru participativ. Publicul devine personaj, este integrat în scenariu, colaborează cu actorii.

Subiectul este, de această dată, fake news-ul. Scenariul este descris pe pagina de Facebook a Teatrului din Stejar: “???????? este o redacție de televiziune ce se luptă pentru supraviețuire financiară; când firma rămâne fără reporteri angajați, este nevoie de ajutorul publicului care devine deținător de acțiuni la ????????. Împreună, spectatorii și performerii, se găsesc în situația de a pune cap la cap informații, folosind cărți de joc speciale, pentru a crea știrile cele mai bune care să le aducă cele mai multe acțiuni. Spectatorii sunt invitați, în echipe de câte 3, să decidă ce tip de jurnalism vor să practice: unul obiectiv, folosind surse verificate sau unul subiectiv, cu știri senzaționale sau chiar fake news, în care își pot strecura propriile păreri cu privire la subiectele abordate”, au scris organizatorii pe pagina de Facebook a Teatrului din Stejar.

Fiecare reprezentație devine o experiență și o altă treaptă în evoluția proiectului, a explicat regizorul Alex Iurașcu:

 

Alex Iurașcu: Ideea simplă a conceptului este o metodă prin care pot aduce publicul spectator să fie un participant activ în universul teatrului, care teatru, la rândul lui, este o reprezentare a universului în care existăm. Și am vrut să mă joc cu conceptul ăsta, de a reconstrui realitatea în momentul de față. Forma la care am ajuns este una, să zic, rezumativă. Este minimul necesar de Barebone, ar suna în engleză. Da, mi-aș dori să nivel de producție să reușesc să construiesc un spectacol în care experiența publicului să alterneze de la teatru la joc, iarăși la teatru, iarăși la joc. Momentan, e cât am reușit, pe baza cercetării, să ne permitem să greșim, astfel încât să nu construim prea mult ce trebuie să dărmăm ulterior.

Ioana Soreanu: Reușește să vă surprindă publicul? Ați avut diverse tipuri de public la reprezentații.

Alex Iurașcu: Da, cred că de fiecare dată se găsește cel puțin un om din public care să spargă orice tipar de așteptare. Adică un om per reprezentație care s-a comportat total diferit față de restul spectatorilor.

Ioana Soreanu: Și pentru actori este o experiență interesantă, pentru că proiectul a fost construit din mers, inclusiv scenariul. A fost construit pe măsură ce repetați.

Alex Iurașcu: Da, e complicat. Într-adevăr, se pleacă de la concepte și se avansează câte un pas în fiecare direcție. Odată se vorbește despre personaj, a doua oară despre factorii psihologici, în cazul de față, cu privire la fake news, altădată cu privire la arcul poveștii. Nu e un sistem de lucru neapărat clasic, deși la cât de mult a intrat în arta contemporană, s-ar putea ca în nu știu câți ani, să devină unul clasic.

 

 

Teatru, Board Game și psihologia fake news. Documentarea științifică a subiectului de actualitate, dar și foarte complicat, a fost asigurată de Teodor Răileanu Olariu, cadru didactic la Facultatea de Psihologie a Universității “Al. I. Cuza” din Iași. Lucrarea sa de doctorat tratează această temă și este coautor al unui curs despre fake news, alături de profesorul Ticu Constantin, directorul Școlii Doctorale de Psihologie de la aceeași universitate.

 

Teodor Răileanu: În primul rând, am asigurat consultanța, ca să-i spunem așa, pe partea de fake news, pe construirea știrilor, pe modul în care știrile se propagă în societate și în mass-media și pe ideea de fake news. De fapt, scopul general al acestui proiect, al rezidenței la Teatrul Fix este de a inocula, de a „vaccina” oamenii contra fake news-ului. Una dintre cele mai eficiente și mai moderne metode de combatere a fake news-ului, în engleză, se cheamă pre-bunking și asta am încercat și noi să facem în această rezidență și sperăm că spectacolul – când va fi gata – chiar va asigura, știu eu așa… o mică protecție, dacă tot suntem în era vaccinării, o mică protecție contra fake news-ului care invadează piața.

Ioana Soreanu: Aveți și o lucrare de doctorat pe tema aceasta. Ați scris și un curs care deja se predă la masterat, la Facultatea de Psihologie și, sugera cineva din public, ar fi foarte de folos și la Jurnalism acest curs.

Teodor Răileanu: Nu pot să-mi aloc tot meritul acestui curs. Dimpotrivă, meritul principal este al domnului profesor Ticu Constantin, care este directorul Școlii Doctorale de Psihologie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și la inițiativa dumnealui, colaborez și eu și îl ajut pentru construirea, probabil, a primului curs de psihologie fake news la nivel academic, care să reunească componentele cognitive, afective, motivaționale, sociale ale fenomenului de fake news, un fenomen cât se poate de nou. Evident că ne-am bucurat și noi foarte mult. Acum este primul an când am lansat acest curs, dar ne-am bucurat foarte mult să îl facem cât mai interactiv pe la cât mai multe universități, pentru că este nevoie, este nevoie să cunoaștem fenomenul fake news. Nu doar că ne confruntăm cu el, ci și resorturile psihologice din spate.

Ioana Soreanu: De ce vă preocupă atât de mult subiectul?

Teodor Răileanu: Pentru că ne doare, ca să zic așa.  Teoriile comunicării – se vorbește despre weaponised media, despre știri care sunt folosite ca armă în propaganda politică, economică, geo-strategică. Și, din păcate, oamenii, mai ales în epoca internetului, sunt din ce în ce mai susceptibili la a crede informații care să-i manipuleze și care să le provoace efectiv rău. Și chiar este nevoie de intervenție.

 

 

Proiectul a fost realizat în cadrul programului Placebo, inițiat de Asociația Centrul Multimedia Teatru FiX în anul 2020. Stanca Jabenițan, membru fondator al asociației, a spus că programul vine în întâmpinarea artiștilor care au ocazia să dezvolte teme de cercetare, accentul fiind pus pe procesul de creație și nu rezultatul final:

 

Stanca Jabenițan: Am să vă spun câteva vorbe, înainte, despre acest program de rezidență de creație pe care l-a inițiat Teatrul Fix în anul 2020. Acest program, Placebo, practic, întâlnește în același context, artiști din diferite domenii, care cercetează interdisciplinar o temă care îi frământă pe ei. Și, practic, pe un termen limitat de timp, 2-3 luni de zile, într-un spațiu desemnat, un artist împreună cu colegi, depinde cum dorește el, își cercetează un concept la care se gândește și pe care vrea, mai apoi, să-l dezvolte într-un produs cultural. Cum povesteam mai devreme, această rezidență pune accentul pe procesul de lucru, asta însemnând că nu este în vizorul artistului rezultatul final, ci, efectiv, parcursul este cel mai important. Acum, ajungând la rezidența coordonată de Alex Iurașcu, care inițial… proiectul se numește Teatru Board Game”, iar performance-ul pe care l-am văzut în seara aceasta se numește Pentru Trezirea”. Această redacție de știri, acest trust media unde vedem o situație concretă de teatru la care se adaugă o situație de board game, aici venind Alex cu acest concept nou posibil de teatru participativ, teatru bord game.

Ioana Soreanu: Am văzut că ați avut parteneri – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul „Mihai Eminescu”. Despre ce fel de parteneriate este vorba?

Stanca Jabenițan: Partenerii noștri – se continuă cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, spațiul partener pentru acest proiect este Teatrul din Stejar. De asemenea, cu comunitatea Fab Lab ne-am unit în parteneriat. Ce a fost interesant și ne-am orientat spre partenerii noștri a fost că am testat acest concept cu aceste tipuri de public, cu elevi de la liceu, cu profesori de la Universitatea de Arte din Iași și cu studenți la Psihologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și ne vom întâlni și cu comunitatea Fab Lab. Este un tip de de concept de teatru participativ care își construiește propria dramaturgie în funcție de publicul care se află în sală și atunci ne-a interesat și are variante multiple de reprezentare. Tocmai din acest aspect, ne-am orientat spre mai multe tipuri de public, ca Alex și echipa să își găsească niște parametri în care să vadă cum se pot adapta aceste două concepte despre care vorbim. Teatru Board Game, la care tema care se suprapune peste aceste două concepte este cea a fake news-ului.

Ioana Soreanu: Primăria în ce fel a susținut?

Stanca Jabenițan: Primăria a co-finanțat acest proiect prin programul Legii 350.

Ioana Soreanu: Și l-a co-finanțat sau încă nu?

Stanca Jabenițan: Încă nu. Există o parte de 20% din finanțare, care a fost primită. Apoi, din motive de criză energetică și financiară… așteptăm următoarele tranșe.

Ioana Soreanu: Există și un termen limită până la care ar trebui să se întâmple?

Stanca Jabenițan: Ar trebui să existe. Există un termen, este o lună – mai există încă o lună peste activitățile care s-au încheiat.

 

 

Scenariul aparține dramaturgului George Cocoș. Din echipă, au mai făcut parte performerii Marina Munteanu, Dragoș Maftei și Alexandra și artistul vizual Marțin Radu.

 

(Radio Iași/Ioana Soreanu)

Etichete:
#InfoEconomic: Horia Popa, CEO Singularity9, companie de IT din SUA: pentru ca Iașiul să urce în clasamente de profil, ”firmele din oraș ar trebui să se ducă în zona de excelență, să facă mai vizibilă zona de performanță în tehnologia informației”
Life marți, 19 noiembrie 2024, 23:59

#InfoEconomic: Horia Popa, CEO Singularity9, companie de IT din SUA: pentru ca Iașiul să urce în clasamente de profil, ”firmele din oraș ar trebui să se ducă în zona de excelență, să facă mai vizibilă zona de performanță în tehnologia informației”

Horia Popa este ieșean, specialist în IT și, din această postură profesională, a deschis o companie în Statele Unite ale Americii; numele ei,...

#InfoEconomic: Horia Popa, CEO Singularity9, companie de IT din SUA: pentru ca Iașiul să urce în clasamente de profil, ”firmele din oraș ar trebui să se ducă în zona de excelență, să facă mai vizibilă zona de performanță în tehnologia informației”
#StareaEducației (INTERVIU) Marius Manea, șeful Centrului de Consiliere, Evaluare și Prevenire Antidrog Iași: “Vârsta celui mai mic consumator de droguri, la Iași, este de 15 ani. Bariera dintre consumul ocazional și cel dependent este practic invizibilă.”
Life duminică, 17 noiembrie 2024, 09:34

#StareaEducației (INTERVIU) Marius Manea, șeful Centrului de Consiliere, Evaluare și Prevenire Antidrog Iași: “Vârsta celui mai mic consumator de droguri, la Iași, este de 15 ani. Bariera dintre consumul ocazional și cel dependent este practic invizibilă.”

Consumul de droguri în rândul adolescenților și tinerilor reprezintă una dintre problemele majore ale societății în care trăim. Cifrele...

#StareaEducației (INTERVIU) Marius Manea, șeful Centrului de Consiliere, Evaluare și Prevenire Antidrog Iași: “Vârsta celui mai mic consumator de droguri, la Iași, este de 15 ani. Bariera dintre consumul ocazional și cel dependent este practic invizibilă.”
#InfoEconomic: Dan Zaharia, fondator Fab Lab Iași: în Moldova, ”suntem ca într-un deșert economic; practic, într-o regiune cu 4 milioane de locuitori, avem un singur județ care se află în top șase sau în top zece”
Life marți, 12 noiembrie 2024, 23:59

#InfoEconomic: Dan Zaharia, fondator Fab Lab Iași: în Moldova, ”suntem ca într-un deșert economic; practic, într-o regiune cu 4 milioane de locuitori, avem un singur județ care se află în top șase sau în top zece”

Realizarea de componente auto, producția de medicamente, dezvoltare a de soluții software, servicii conexe în domeniul IT, distribuție, comerț,...

#InfoEconomic: Dan Zaharia, fondator Fab Lab Iași: în Moldova, ”suntem ca într-un deșert economic; practic, într-o regiune cu 4 milioane de locuitori, avem un singur județ care se află în top șase sau în top zece”
#StareaEducației: (INTERVIU) Ioana Chicet Macoveiciuc: “Orice carte citită este un câștig. Înțelegerea a ceea ce citești este materie de examen în Olanda.”
Life duminică, 10 noiembrie 2024, 06:25

#StareaEducației: (INTERVIU) Ioana Chicet Macoveiciuc: “Orice carte citită este un câștig. Înțelegerea a ceea ce citești este materie de examen în Olanda.”

Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută și ca ”Prințesa Urbană”, s-a numărat, anul acesta, printre scriitorii invitați la cea de-a XII-a...

#StareaEducației: (INTERVIU) Ioana Chicet Macoveiciuc: “Orice carte citită este un câștig. Înțelegerea a ceea ce citești este materie de examen în Olanda.”
Life sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 08:30

Prorectorul UNAGE Iași, Octavian Jighirgiu: FNST – „pepiniera viitoarelor idei importante din teatrul profesionist”

După încheierea primei ediții a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, este momentul primelor concluzii. Un interviu cu...

Prorectorul UNAGE Iași, Octavian Jighirgiu: FNST – „pepiniera viitoarelor idei importante din teatrul profesionist”
Life marți, 5 noiembrie 2024, 23:59

#InfoEconomic: Ioana Amăriuței Popa, fondator Story Seeker, specialistă în marketing digital: ”site-ul companiei este cel care convinge; de acolo își iau potențialii clienți încrederea în ceea ce facem ca business”

Marketingul digital este esențial în atragerea clienților, în creșterea unei afaceri. De altfel, o statistică prezentată la începutul acestui...

#InfoEconomic: Ioana Amăriuței Popa, fondator Story Seeker, specialistă în marketing digital: ”site-ul companiei este cel care convinge; de acolo își iau potențialii clienți încrederea în ceea ce facem ca business”
Life marți, 5 noiembrie 2024, 11:50

Vlad Grecu (Universitatea de Arte Târgu Mureș): Un mediu safe este un mediu în care ai certitudinea că orice ai face nu va fi văzut ca o greșeală, ci ca parte a unui proces în care creștem cu toții

Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, a ajuns la final. La inițiativa Facultății de Teatru, din cadrul...

Vlad Grecu (Universitatea de Arte Târgu Mureș): Un mediu safe este un mediu în care ai certitudinea că orice ai face nu va fi văzut ca o greșeală, ci ca parte a unui proces în care creștem cu toții
Life joi, 31 octombrie 2024, 18:53

Întâlnire a tinerilor artiști cu managerii de teatre, la FNST Iași: „Am terminat la Teatru! Ce fac acum?”

În Sala Studio a Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, s-a desfășurat, miercuri,...

Întâlnire a tinerilor artiști cu managerii de teatre, la FNST Iași: „Am terminat la Teatru! Ce fac acum?”