Ascultă Radio România Iași Live

Protestatari condamnați la închisoare pentru violențele de la mitingul împotriva OUG 13

Protestatari condamnați la închisoare pentru violențele de la mitingul împotriva OUG 13

Publicat de , 16 noiembrie 2018, 16:11

Trei protestatari implicaţi în violenţe împotriva jandarmilor la mitingul organizat în Piaţa Victoriei, în februarie 2017, împotriva adoptării OUG 13 pe Justiţie au fost condamnaţi vineri de Judecătoria Sectorului 1 la închisoare cu executare, iar alţi opt au primit pedepse cu suspendare.

Potrivit deciziei instanţei, în acest dosar au fost condamnaţi la închisoare cu executare: Ionuţ Cristian Dinu – 3 ani, Octavian Gheorghe – 3 ani şi 11 luni, Radu Răzvan Marian – 4 ani şi 6 luni, plus 3.000 lei amendă penală.

Infracţiunile reţinute în sarcina lor sunt de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, folosirea de obiecte periculoase.

Alţi opt protestatari au primit pedepse cu suspendare: Ştefan Gabriel Lupu – 1 ani şi 4 luni, Alexandru Claudiu Palade – 1 an şi 10 luni, Andrei Cătălin Pavel – 2 ani şi o lună, Andrei Bogdan Fagel – 1 an şi 6 luni, Alexandru Timinschi – 2 ani şi 6 luni, Alexandru Boşcu – 2 ani, Daniel Ionuţ Ion – 2 ani şi 6 luni, Andrei Dumitrescu – 2 ani şi 6 luni. Instanţa a mai dispus ca ei să presteze între 90 şi 120 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 sau Administraţiei Domeniului Public Sector 1.

Doi tineri – Iancu Alin Alexandru şi Călin Mihai – au primit avertisment, iar Alexandru Moraru a fost achitat.

În cazul lui Robert Liviu Iancu, instanţa a dispus măsura educativă a asistării zilnice pe 6 luni, perioadă în care nu are voie să participe la adunări publice cu caracter politic, social, cultural sau sportiv de orice amploare, acţiuni de protest organizate sau spontane. El mai trebuie să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională şi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

Pe latură civilă, cinci protestatari trebuie să-i achite unui jandarm pe care l-au agresat 2.000 euro cu titlu de daune materiale şi 35.000 euro daune morale.

De asemenea, patru protestatari trebuie să-i achite unui alt jandarm 6.000 euro daune materiale şi morale. Un jandarm trebuie să primească daune totale de 22.000 de euro, iar un altul daune de 2.200 euro.

Instanţa a mai dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilelor genetice în SNDGJ, la data rămânerii definitive a sentinţei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

În iunie 2017, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti i-au trimis în judecată pe Gheorghe Octavian, Mihai Călin, Alexandru Moraru, Andrei Cătălin Pavel, Alexandru Claudiu Palade, Robert Liviu Iancu, Alin Alexandru Iancu, Andrei Bogdan Fagel, Răzvan Marian Radu, Alexandru George Timinschi, Alexandru Marius Boşcu, Daniel Ionuţ Ion, Andrei Lucian Dumitrescu, Ionuţ Cristian Dinu, Ştefan Gabriel Lupu, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, ultraj, port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Faţă de un alt protestatar trimis în judecată – Milan Miroslav Raşcov – instanţa a dispus încetarea procesului penal, în urma decesului acestuia în august 2017.

Procurorii susţin că, în noaptea de 1 spre 2 februarie 2017, în timp ce se aflau în zona Piaţa Victoriei, unde se desfăşura un miting paşnic la care participau aproximativ 100.000 de persoane, inculpaţii s-au manifestat violent, aruncând cu diverse obiecte contondente (sticle, bucăţi de gheaţă, containere) în jandarmii aflaţi la faţa locului, provocându-le acestora suferinţe fizice.

De asemenea, asupra unora dintre inculpaţi au fost găsite obiecte periculoase (cuţite, bricege), care erau interzise a fi deţinute într-o astfel de adunare publică.

‘Prin acţiunile lor violente, inculpaţii au tulburat ordinea şi liniştea publică. De asemenea, unul dintre inculpaţi a expus un banner pe care era inscripţionat un mesaj prin care îndemna publicul, în scris, să săvârşească infracţiuni, iar un altul a săvârşit acte de exhibiţionism în mijlocul mulţimii, având o atitudine obscenă la adresa jandarmilor’, mai spun anchetatorii.

(Agerpres/FOTO gsp.ro)

Etichete:
Simularea Evaluării Naţionale/Astăzi – proba la Limba română
Naţional luni, 16 martie 2026, 06:29

Simularea Evaluării Naţionale/Astăzi – proba la Limba română

Elevii de clasa a VIII-a susţin luni proba la Limba română în cadrul simulării Evaluării Naţionale. Anul acesta, simularea Evaluării...

Simularea Evaluării Naţionale/Astăzi – proba la Limba română
Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit un mesaj RO-Alert, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina
Naţional vineri, 13 martie 2026, 12:05

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit un mesaj RO-Alert, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit astăzi, în jurul orei 10 şi 5 minute un mesaj RO-Alert pe fondul...

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit un mesaj RO-Alert, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina
MAE: Alţi 96 de cetăţeni români au revenit în ţară printr-un zbor de repatriere organizat prin rescEU
Naţional vineri, 13 martie 2026, 08:19

MAE: Alţi 96 de cetăţeni români au revenit în ţară printr-un zbor de repatriere organizat prin rescEU

96 de cetăţeni români, dintre care 21 de minori şi un infant, au fost repatriaţi astăzi din Orientul Mijlociu. Ministerul Afacerilor Externe a...

MAE: Alţi 96 de cetăţeni români au revenit în ţară printr-un zbor de repatriere organizat prin rescEU
Guvernul va trimite la parlament spre dezbatere şi vot proiectele de buget de stat şi de buget al asigurărilor sociale de stat pe acest an
Naţional vineri, 13 martie 2026, 07:19

Guvernul va trimite la parlament spre dezbatere şi vot proiectele de buget de stat şi de buget al asigurărilor sociale de stat pe acest an

Guvernul va trimite astăzi la parlament spre dezbatere şi vot proiectul de buget de stat şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor...

Guvernul va trimite la parlament spre dezbatere şi vot proiectele de buget de stat şi de buget al asigurărilor sociale de stat pe acest an
Naţional vineri, 13 martie 2026, 07:05

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat ieri, la Bucureşti, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de parteneriat bilateral...

Şefii de stat ai României şi Ucrainei au semnat o declaraţie de parteneriat bilateral strategic
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:28

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului

13 maartie – Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf, va fi depus vineri, la Sala Palatului, pentru...

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mugurel Vrabete, depus la Sala Palatului
Naţional vineri, 13 martie 2026, 06:02

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026

Guvernul a aprobat aseară proiectul de buget de stat şi proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe acest an şi le va...

Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2026
Naţional vineri, 13 martie 2026, 05:40

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare. Sunt peste 10.000 de titluri publicate...

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova e în plină desfăşurare