Ascultă Radio România Iași Live

Numele lui Victor Ponta, în noul dosar al lui Sebastian Ghiţă

Publicat de Andreea Drilea, 26 martie 2016, 06:08 / actualizat: 26 martie 2016, 7:12

Numele fostului premier Victor Ponta ar apărea în dosarul în care deputatul Sebastian Ghiţă este cercetat de DNA alături de mai multe persoane, printre care şi procurorul Liviu Tudose, potrivit unor documente ale anchetatorilor, după cum susţin surse judiciare.

Conform surselor citate, Victor Ponta ar fi avut în vara anului 2014 o discuţie cu Liviu Tudose, care era procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, întâlnirea fiind intermediată de deputatul Sebastian Ghiţă.

Ponta, la acea vreme premier, i-ar fi promis lui Tudose funcţia de director al Departamentului pentru Luptă Antifraudă sau o funcţie de execuţie în cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, susţin sursele citate.

Procurorul ar fi fost în principiu de acord, însă, ulterior, niciuna dintre propuneri nu s-a materializat, potrivit documentelor din dosar.

Sebastian Ghiţă ar fi facilitat întâlnirea dintre premierul Ponta şi Tudose cu scopul de a-l recompensa pe procuror pentru că i-ar fi furnizat informaţii dintr-un dosar aflat la acea vreme pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, conform aceloraşi surse.

Fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, procurorii Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, dar şi fostul şef al DGA Prahova, Constantin Ispas, au fost arestaţi preventiv vineri în dosarul clasat de Lucian Papici şi redeschis recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Decizia nu este definitivă.

Potrivit DNA, Dosaru este acuzat de luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă şi favorizarea făptuitorului, iar Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lână Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, actual şef adjunct al acestei structuri, este acuzat de folosirea sau permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii şi luare de mită.

În acelaşi dosar, Aurelian Mihăilă, fost procuror general adjunct al PCA Ploieşti, este acuzat de două infracţiuni de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi cercetare abuzivă, în timp ce fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas este cercetat pentru trafic de influenţă şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

De asemenea, în acest dosar DNA a cerut miercuri sesizarea Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Sebastian Ghiţă.

Potrivit DNA, Liviu Tudose şi Viorel Dosaru sunt acuzaţi că au permis accesul deputatului Sebastian Ghiţă la informaţii dintr-un dosar care nu erau destinate publicităţii, scopul constând în zădărnicirea unei anchete penale, dar şi în protejarea intereselor unor persoane şi firme cercetate în cauza respectivă.

Astfel, în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în calitate de procuror general al PCA, inculpatul Liviu Tudose Liviu a permis accesul deputatului Sebastian Ghiţă la informaţii ce nu erau destinate publicităţii dintr-un dosar penal al respectivei structuri de parchet.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.

Procurorii spun că scopul lui Tudose era acela de a obţine funcţii de conducere în cadrul unor instituţii publice pentru sine, dar şi acela de a zădărnici urmărirea penală efectuată în cauza respectivă.

‘Scopul respectiv era urmărit atât de inculpaţii din dosarul menţionat, cât şi de deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian, pentru protejarea intereselor economico – financiare ale unor persoane fizice şi firme cercetate în cauză’, precizează DNA.

(Agerpres/FOTO arhivă jurnalistii.ro)

Etichete:
Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă
Naţional duminică, 26 octombrie 2025, 08:53

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă

Este cea mai lungă zi din an – România a trecut la ora de iarnă. Ceasurile au fost date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 a devenit ora...

Programul de circulaţie a trenurilor nu suferă modificări din cauza trecerii la ora de iarnă
România trece în această noapte la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00
Naţional sâmbătă, 25 octombrie 2025, 20:13

România trece în această noapte la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00

România trece în această noapte la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 04:00 va deveni ora 03:00. Mâine va fi...

România trece în această noapte la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00
Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social se va reuni pentru a discuta despre oportunitatea creşterii salariului minim pe economie
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 18:15

Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social se va reuni pentru a discuta despre oportunitatea creşterii salariului minim pe economie

Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social se va reuni miercuri, 29 octombrie pentru a discuta despre oportunitatea creşterii salariului...

Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social se va reuni pentru a discuta despre oportunitatea creşterii salariului minim pe economie
Cod galben de vânt în mai multe județe din țară
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 10:40

Cod galben de vânt în mai multe județe din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 24-10-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 24 octombrie,...

Cod galben de vânt în mai multe județe din țară
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 06:58

Elevii intră în vacanţă după terminarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanţă începând de vineri, după terminarea cursurilor, şi vor reveni la şcoală pe 3 noiembrie, potrivit calendarului...

Elevii intră în vacanţă după terminarea cursurilor
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 06:37

CFR Călători anunţă că programul de circulaţie a trenurilor nu se va modifica odată cu trecerea la ora de iarnă

CFR Călători anunţă că programul de circulaţie a trenurilor nu se va modifica odată cu trecerea la ora de iarnă. Astfel, în noaptea de 25...

CFR Călători anunţă că programul de circulaţie a trenurilor nu se va modifica odată cu trecerea la ora de iarnă
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 06:29

Explozia din Rahova: Blocul “ar putea fi demolat și reconstruit”

Cadrul legal pe care îl pregătește Ministerul Dezvoltării va include și posibilitatea ca primăria să reconstruiască imobilul grav avariat de...

Explozia din Rahova: Blocul “ar putea fi demolat și reconstruit”
Naţional vineri, 24 octombrie 2025, 06:24

Versiunea digitală a permisului de conducere, obligatorie până în 2030

Într-o postare online, europarlamentarul AUR Adrian Axinia menționează că noile reguli urmează să fie transpuse în legislația națională în...

Versiunea digitală a permisului de conducere, obligatorie până în 2030