Ascultă Radio România Iași Live

Inflaţia va ajunge la 3,5 % la sfârşitul anului

Publicat de , 22 noiembrie 2018, 08:25

Inflaţia va ajunge la 3,5 % la sfârşitul anului, apoi va coborî spre trei procente, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

El a spus, la o conferinţă de specialitate că BNR urmăreşte evoluţia inflaţiei, întrucât aceasta afectează dobânzile.

Mugur Isărescu: „Dacă nu venim cu inflaţia în jos, că vrem, că nu vrem, dobânzile se vor duce în sus şi asta va descuraja creşterea economică. Aici e un joc extrem de fin pe care Banca Naţională trebuie să îl facă, să păstreze credibilitatea. Suntem cu dobânzile sub rata inflaţiei. Spunem că de fapt inflaţia nu e cauzată de exces de cereri, de ceea ce controlăm noi aici, ci de alţi factori. Publicul de multe ori nu ne crede, adică pentru dumneavoastră inflaţia e inflaţie. Cresc preţurile. Degeaba spun eu: ştii, că din cauza celorlalţi.

Mugur Isărescu a mai precizat că inflaţia a ajuns la 5 %, după ce au crecsut anul trecut preţurile la energie, gaze şi tutun, majorări care ar fi trebuit făcute în 2016, dar au fost amânate din motive electorale.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, la sfârşitul lunii octombrie, rata inflaţiei era de 4,25 %.

(Rador/FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Premierul Ilie Bolojan şi ministrul finanţelor discută la Palatul Victoria cu reprezentanţii agenţiei de rating Fitch
Naţional marți, 27 ianuarie 2026, 08:57

Premierul Ilie Bolojan şi ministrul finanţelor discută la Palatul Victoria cu reprezentanţii agenţiei de rating Fitch

Premierul Ilie Bolojan şi ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, discută, în această dimineață, la Palatul Victoria cu reprezentanţii...

Premierul Ilie Bolojan şi ministrul finanţelor discută la Palatul Victoria cu reprezentanţii agenţiei de rating Fitch
Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 12:09

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până marţi...

Cod portocaliu de viituri pe râuri din şapte judeţe; Cod galben pe cursuri de apă din 24 de judeţe
Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 11:44

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă prima sesiune ordinară...

Parlamentul și-a reluat activitatea la nivelul comisiilor de specialitate
METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 10:20

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 26-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 26...

METEO: Precipitații importante cantitativ, strat de zăpadă și viscol la peste 1700 m
Naţional luni, 26 ianuarie 2026, 06:32

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea...

Guvernul urmează să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 10:25

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 25-01-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 25 ianuarie,...

METEO: Precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe zone din țară
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:47

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026, chiar şi în cazul unor crize internaţionale, fiind estimate creşteri nesemnificative de...

Facturile la gaze naturale vor rămâne stabile în 2026 (Bogdan Ivan, ministrul Energiei)
Naţional duminică, 25 ianuarie 2026, 08:41

În România vremea se încălzeşte uşor

Vremea se încălzeşte uşor, după episoadele de ger care au marcat ultima perioadă. De mâine, valorile termice se vor situa peste cele normale...

În România vremea se încălzeşte uşor